O stire aproape trecuta cu vederea anunta ca undeva cineva a facut o aproximare a costurilor luptei cu coruptia. Cu vorbe de inteles, costurile par sa fie egale ba chiar sa intreaca pagubele aduse de coruptie. Este de crezut, de cele mai multe ori nu seriful singur prindea banditul, ci potera. E drept, confruntarea finala, efectul artistic, revenea cu totul eroului, si nu figurantilor.
Dar si in film, si in realitate, figurantii au rolul lor si costa. Avand de a face cu o evidenta, nu putem spune ca lupta anticoruptie seamana cu activitatea pompierilor care, pentru a avea ce stinge, intai dau foc.
E vorba despre pompierii dintr-o legenda urbana si nu de cei pe care ii asiguram de toata admiratia si respectul nostru. In schimb se vede limpede ca nu e vorba nici de "pesti mari", nici de "plevusca", pentru ca lupta anticoruptie n-ar putea fi considerata un fel de pescuit. Pescuitul se bazeaza pe trei factori, lacomia pestilor, meseria pescarului si norocul. Paradoxal, in lupta anticoruptie, mai precis in coruptie exista lacomie, exista "meserie" nu oricine poate sa corupa, dupa cum nu oricine poate sa-i insface pe corupti, iar despre rolul norocului in lupta anticoruptie ori in actul de coruptie merita sa se scrie un tratat. Inainte de toate, trebuie precizat faptul ca un act de coruptie nu poate fi realizat decat de un privat in relatia cu un functionar al statului. In al doilea rand o definitie clasica a coruptiei spune ca ea se produce cand un angajat al unei entitati de stat actioneaza sau nu actioneaza - depinde de situatie - impotriva intereselor legale. De aici se presupune ca pot exista multe niveluri ale coruptiei care nu depind de cuantumul beneficiilor, ci de nivelul deciziei. In cancelariile de la Bruxelles, inaintea aderarii "sarmanelor orfeline" din Balcani, circulau doua epitete dedicate, coruptie pentru Romania, criminalitate pentru Bulgaria. Vecinii de peste Dunare stateau relativ mai bine, criminalitatea se constata pe baza delictelor, a mortilor, a atacurilor armate etc. Pana la urma nu se astepta decat victoria vardistilor asupra hotilor, hoti care sunt, in general, in acea tara, organizati in "grupuri de sportivi", mai cu seama din randul profesionistilor de lupte libere si alte specialitati apropiate. Circula zvonul ca in fapt sunt filialele mafiei ruse. Frecventa impuscarii directorilor de banci ori a oamenilor politici sau a ziaristilor incomozi la Moscova este asemanatoare cu cea de la Sofia.
Coruptia din Romania a fost si este mai greu de definit si identificat. Aceasta stare difuza de culpabilizare a clasei politice si a functionarilor statului ne poate face sa credem ca de fapt nu faptele de coruptie deranjeaza cu adevarat ci extractia, natura coruptilor - mai bine spus a celor ce ar putea foarte bine sa se lase corupti prin calitatea lor de politicieni ori functionari ai satului. Deoarece pana in prezent toate scandalurile din presa, toata agitatia publica a organelor care sunt menite discretiei, tocmai pentru a fi eficiente, nu au avut drept rezultat decat aceeasi dezamagire pe care o incercau amicii la beraria Garii cand au constatat ca insu nu avea nici un haz.
Subiectele ridicole pe care se croseteaza epopeea luptei anticoruptie din Romania lasa de inteles fie ca nu exista cazuri reale de coruptie, fie ca "marea batalie" a fost inventata pentru mici rafuieli. Chiar actiunile care au facut sa tresara spirite inalte, cum au fost denuntarea, pana la un punct, a unor contracte strategice privind autostrazi ori sisteme de aparare a frontierelor s-au dovedit a fi ori gresit concepute ori nepotrivite. In acest moment s-a reusit ca multe din marile teme ale schimbarii Romaniei, dintr-o tara autarhica intr-un stat european, sa fie compromise. Se pare ca, pe langa faptul ca una vorbim si alta fumam, am reusit sa transformam tragedia in carnaval. Este de asteptat ca in continuare carnavalul sa se incheie cu o tragedie.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
