Ziarul de Duminică

Crăciunul, pus la index?

Crăciunul, pus la index?/ de Marius Vasileanu
23.12.2010, 23:40 28

Halucinant, începând din acest an, Crucea Roşie din MareaBritanie consideră Crăciunul drept factor discriminant la adresamusulmanilor! Ca atare s-a hotărât ca ornamentele specifice să fiescoase din magazinele şi din birourile britanice ale instituţiei.Aceeaşi Cruce Roşie britanică a decis ca şi felicitările să nupomenească cumva de Naşterea Domnului. Voluntarii care lucrează înmagazinele acesteia nu vor pronunţa cuvântul Christmas,felicitările vor conţine un simplu şi foarte corect politic"Sărbători Fericite" sau "Cele mai bune urări"…

Conform presei britanice, însuşi Lordul Ahmed, primul musulmandevenit membru al Camerei Lorzilor (în 1998) şi lider important alcomunităţii musulmanilor din Marea Britanie, şi-a declarat mirarea,calificând decizia drept "prostească". Acesta a arătat că în Coranmusulmanii sunt îndemnaţi să respecte sărbătorile credincioşiloraltor religii.
Nu mai vorbim despre nonsensul în care riscă să se(c)angreneze instituţia de care vorbim, a cărei siglă porneştetaman de la crucea creştină.
Faptul nu-i deloc stingher. Pare să facă parte mai degrabă dinvalul occidental de propagandă ateistă al ultimilor ani. În 2009,de pildă, tot în Marea Britanie, au circulat 800 de autobuze pecare scria: "Probabil că nu există Dumnezeu. Nu-ţi mai face grijişi bucură-te de viaţă". Sau, în acelaşi an, în metroul din NewYork, unde se afirma (stupid): "Un milion de newyorkezi sunt bunişi fără Dumnezeu. Tu eşti?".
Mai nou, zilele trecute, tot în SUA (New Jersey) a fostridicat un panou care vizează aceeaşi sărbătoare a NaşteriiDomnului: "Ştii că este un mit. În acest sezon, sărbătoreşteraţiunea". Conform CNN, preşedintele organizaţiei American Atheistspretinde că panoul îi reprezintă pe cei "50 de milioane de atei dinnaţiunea americană", iar aceia care-l vor citi vor putea meditaastfel dacă este cazul să mai creadă într-un "om magic, invizibil,aflat în cer". Evident, o afirmaţie puerilă pentru orice persoanăcu bun-simţ (spiritual/duhovnicesc). Nu mai vorbim despre aşa-zişii"atei", care, în realitate, sunt obsedaţi în majoritate demirobolanta ofertă New Age - de la mania horoscoapelor şi avracilor post-moderni, până la puzderia de tehnici spiritualepseudo-orientale, de măscări pseudo-şamanice ori spiritism cuextratereştri. De altfel, "ateismul" acestora este tot o formă dereligiozitate studiată cu viu interes de antropologiareligiilor...
Ceea ce este haios şi regretabil e că şi catolicii s-au lăsatprinşi în acest "joc". Liga Catolică din New York a plasat larându-i un panou-replică de Crăciun în care afirmă: "Ştii că esteadevărat. Sărbătoreşte-l pe Iisus!", precum în campaniileelectorale, în care valurile de afişe sunt construite pealgoritmul: afirmaţie - replică - contrareplică - etc. Jenant, căciverticala la care funcţionează Biserica nu necesită acceptarea unorjocuri de acest tip. "Replica" poate veni din cu totul altăperspectivă. Cine-i oprea pe catolici, de pildă, să aducă niştetineri care să cânte pur şi simplu câteva colinde taman sub panoulpe care scrie "Ştii că este un mit". Iar acest happening să fiefilmat şi difuzat ulterior pe toate canalele media? Chiar dacă nuaparţine tradiţiei creştine, se poate aplica şi aici un splendidaforism: "Singura modalitate de a lupta contra răului esteprogresul constant în bine". În felul acesta descoperi (treptat,poate) şi acea altfel de perspectivă.
…Aproape că nu mai contează modalităţile de raportare la celepetrecute acum 2000 de ani. Ceea ce contează este că evenimentulNaşterii Domnului îi "împinge" pe oameni să se poziţioneze cumva.Cu alte cuvinte, măcar faptul că recunosc, cu toţii, că din acelmoment a început o nouă eră, "era noastră" - cum a fost numită dinaceleaşi considerente materialiste. Acest nou Timp îşi arată pedeplin roadele. Poate că teologul Alexander Men (1935 - 1990) aveadreptate când spunea că noi NU am descoperit încă decât o micăparte a ceea ce înseamnă creştinismul. Pe măsură ce înaintăm înistorie, creştinismul ni se dezvăluie.
Deocamdată, este un nou prilej de resetare a Timpului.
Îl vom trăi fiecare în funcţie de generozitatea cu care locuimîn lume, de bucuria cu care am învăţat să ne bucurăm. Raportarea lagenerozitatea şi la bucuria hristică este o asimptotă de caredevenim conştienţi pe măsură ce maturitatea spirituală secoace.
Un Crăciun fericit!
MARIUS VASILEANU (n. 14 aprilie 1964, în GuraHumorului, Bucovina) are o licenţă în filosofie (UniversitateaBucureşti) şi un master în antropologia spaţiului sacru(Universitatea de Arhitectură "Ion Mincu"). Din 2007 este doctorandal Universităţii Bucureşti, Facultatea de Litere, cu o temăinterdisciplinară în care continuă studiile de antropologie areligiei. A fost director al Editurii Muzicale şi profesor deistoria religiilor în învăţământul preuniversitar. A ţinut cursurişi seminarii de introducere în istoria şi antropologia religiilorla Universitatea Bucureşti şi la Universitatea de Arhitectură "IonMincu". A susţinut o bogată activitate în presă: studii, articole,eseuri, recenzii, proză scurtă, editoriale, interviuri - înjurnale, reviste culturale şi cu profil spiritual -, producător şirealizator de emisiuni radio, numeroase colaborări la principaleleteleviziuni centrale. A fost redactor-şef al revisteiAdevărul literar şi artistic. Înprezent realizează o pagină de religie în săptămânalul Timpul. Apublicat cartea "În căutarea duminicii. Sacru şi profanîn epoca foiletonistică" (Editura Paralela 45,2008).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO