Director de edituri, case de presă şi companii de distribuţie, consultant de management şi de investiţii, formator, marketer, manager de proiect, librar, ziarist, autor de cărţi de management şi de cărţi pentru copii, comentator, PhD, MBA, CPM, AFAMI, MCIM (adică: Diploma in Marketing - Public Relations & Event Management, Australian College of Journalism, Sydney, Australia, 2004, Master of Business Administration /MBA, Swinburne University of Technology, Melbourne, Australia, 1998, doctor - Geologie-geofizică -, Universitatea din Bucureşti, 1997, inginer geolog-geofizican, Universitatea din Bucureşti, 1980 - Costel Postolache este un om care are ce spune în multe domenii, dar cu deosebire în ce priveşte cărţile şi editarea lor.
- Domnule Costel Postolache, ne întâlnim după trei ani din nou pentru un interviu acordat „Ziarului de duminică”. Înţeleg că s-au schimbat destule în viaţa dvs. Aţi revenit la sistemul editorial. De ce? Credeţi din nou în el?
- Acum mai mulţi ani, un amic australian m-a întrebat, contrariat, de ce am decis să mă întorc în România. I-am răspuns atunci că eu nu mă întorc, pentru că eu nu am plecat niciodată. Nu ştiu dacă a înţeles acel răspuns. Dar asta nu mă împiedică să îl repet acum: nu am revenit în industria editorială, pentru că nu am plecat niciodată. Poate că am fost doar ceva mai puţin vizibil.
Cât despre credinţa în carte, e prea înrădăcinată în viaţa mea ca să mă pot detaşa de ea.
La 18 ani mi-am ales un pseudonim literar, pentru a semna modestele mele producţii poetice. Pseudonimul, cu care am semnat un articol, ce a făcut cumva vâlvă în epocă după ce a fost publicat în revista Flacăra, era Octavian Nemira. Era în 1974. Peste 16 ani, într-o seară a anului 1990, i-am propus lui Valentin Nicolau numele Nemira pentru a boteza astfel o editură ce încerca să se nască, într-o bucătărie de bloc din Aleea Botorani. Neavând o variantă mai bună şi pentru că, vorba poetului, încercarea trebuia să poarte un nume şi, dintr-un motiv oarecare, acel nume trebuia dat repede, editura s-a numit Nemira.
În 1979, voind să marchez, strict pentru mine, încheierea unei „etape poetice”, mi-am strans firavele încercări post-blagiene, într-un volum producţie proprie 100%. În mansarda casei unui prieten şi folosind maşina de scris a aceluiaşi prieten, mi-am dactilografiat cele câteva zeci de poeme. Am făcut grafica pentru copertă, am legat cele trei exemplare şi am scris cu mândrie în josul paginii de titlu Editura C. A. Postolache, 1979. Am regăsit acum câteva zile, prin bunăvoinţa altui prieten, unul dintre aceste exemplare. Are pe ultima pagină numărul de telefon al poetului Ştefan Augustin Doinaş, căruia îi oferisem spre lectură volumul.
De aici până la cei douăzeci şi ceva de ani de management de publishing a fost un drum lung, cu multe ocolişuri. Dar atunci când, în martie 1992, a trebuit să iau o decizie rapidă şi grea, aceea de a abandona o carieră de succes în geofizică, în favoarea uneia nesigure, dar atât de atractive, într-o editură, nu am ezitat. Atunci credeam că voi ieşi la pensie de la Nemira. Între timp, am fost de două ori director la Nemira, cu o pauză de 13 ani. Edituri de carte (Universalia, Editurile Media Pro, Aspire Learning Resources în Australia, RAO, Aramis, Corint), edituri de presă/informaţie generală sau specializată (Publimedia, Agora, Wolters Kluwer România), magazine online (Bookland), librării convenţionale (Librărie de afaceri), mari distribuitori de presă (Rodipet), fonduri de investiţii (Global Finance), firme de colsultanţă (SOAR) sau organizaţii profesionale (UER), fără a mai vorbi de încercările mele antreprenoriale (editurile Integral în România şi Equator în Australia), ori de cărţile pentru copii (publicate de editurile Vega si Nemira), toate acestea au intrat într-un portofoliu centrat pe managementul activităţii de tip editorial.
Ca să mă reîntorc la prezent, cred în carte şi în viitorul ei. Nu cred în sistemul editorial, cum nu cred, în general, în sisteme.
- Ce înseamnă PhD, MBA, CPM, AFAMI, MCIM din biografia dvs? Recunosc că nu sunt prea obişnuit...
- E un CV cu mult mai scurt decât cel din paragrafele anterioare. Pentru că am trăit şi muncit mai mulţi ani într-o ţară foarte îndepărtată, am preluat modelul de utilizare a post-nominalelor. Aceste abrevieri atestă titluri şi calificări oferite de către instituţii academice sau calitatea de membru al unor organizaţii profesionale prestigioase. Nu vorbim aici de cursuri de trei zile şi nici de organizaţii de care nu a auzit nimeni. De obicei, post-nominalele se trec pe cartea de vizită. Ceea ce eu nu fac.
Prefer formula post-nominalelor şi pentru că utilizarea titlului de doctor a fost compromisă în România de scandalul plagiatului premierului, ori de numeroşii doctori de ocazie scoşi pe bandă rulantă de universităţi fără nici o credibilitate.
Dacă totuşi doriţi o detaliere, pe care presimt că unii dintre cititorii dumneavoastră o vor considera drept lipsă de modestie ori de măsură, iată şi traducerea abrevierilor: doctorat în geofizică (Universitatea din Bucureşti), masterat în administraţie de afaceri (Swinburne University of Technology, Melbourne), Certified Professional Marketer şi Associate Fellow (Australian Institute of Marketing), membru al Chartered Institute of Marketing (Londra). Mai sunt şi altele, dar deja lista este prea lungă.
- Aţi deschis în urmă cu câţiva ani o „librărie de afaceri”. Ce se mai întâmplă cu ea?
- Aşa cum m-am visat editor, m-am visat şi librar. Chiar deţin un document oficial, emis de Ministerul Culturii în 1996, care atestă calificarea mea de Librar. Este o licenţă profesională pe care am vrut să o testez pe propria mea piele.
Librărie de Afaceri a fost un proiect pe care l-am dezvoltat în colaborare cu firma Rentrop & Straton. Completat pe parcurs cu Librarie de Medicină şi Librărie de Drept, proiectul a ajuns în 14 luni la break-even. Altfel spus, după prima lună în care a intrat pe profit, l-am închis. A fost un proiect interesant, doar ca l-am pornit cu 20 de ani întârziere. A fost încă una dintre ocaziile în care am constatat că eu am nevoie de o echipă mare în jurul meu şi că trebuie să mă ocup de proiecte mari. Cuvântul cheie este, pentru mine, proiect. Pentru mine nu există slujbe, joburi, există proiecte. Mai mari sau mai mici, mai scurte sau mai lungi, dar tot proiecte.
- Cu experienţa enormă pe care o aveţi, cu cunoştinţele obţinute aici şi în străinătate, sunteţi probabil unul dintre puţinii care pot răspunde la întrebarea: există riscul să dispară cărţile pe hârtie?
- Nu dispun de o experienţă enormă, m-ar bucura să fie aşa. Am văzut doar mai multe şi am făcut mai multe tipuri de greşeli decât editorii care îşi administrează de mai bine de două decenii aceeaşi afacere de familie (la propriu sau la figurat).
Revoluţia dotcom a ameninţat comerţul tradiţional cu dispariţia. Nu s-a întâmplat de loc aşa. Revoluţia video din anii ’70 a ameninţat cu dispariţia şi cinematograful şi televiziunea şi radioul. Niciunul-una nu a dispărut, s-au repoziţionat doar.
Revoluţia digitală a schimbat radical legile industriei audio, ale publishingului şi ale advertisingului. Nici una dintre ele nu a dispărut. E drept că vinilurile şi CD-urile s-au retras tiptil din piaţă şi au făcut loc fişierelor downloadabile de pe iTunes. Şi cărţile fac pasul înapoi în faţa avalanşei de cărţi digitale de pe Amazon sau din locuri mai apropiate.
Mie îmi pare că şi cărţile pe hârtie, ca şi ebookurile, fac parte dintr-o istorie ce se scrie în timp ce noi stăm de vorbă şi, eventual, facem planuri de viitor. Mileniul III nu este nici al cărţilor pe hârtie, nici al ebookurilor, ci al unor formate de comunicare ce încă nu s-au născut. Asta nu înseamna că vor dispărea cărţile frumos tipărite, nici blockbusterele de hipermarket, ci doar că portofoliul de conţinut consumat va fi distribuit pe mult mai multe formate decât suntem noi obişnuiţi să acceptăm.
- În ce credeţi că se va transforma cartea?
- Am mai vorbit de dominaţia Conţinutului şi de raporturile acestuia cu Formatul. E o dominaţie fragilă, mai degrabă e un dans cu paşi înainte şi înapoi, cu piruete şi volute. E o relaţie love & hate, dragoste şi ură. Câteodată pare să câştige unul dintre parteneri, dar e numai o aparenţă.
Faptul că noi suntem ataşaţi sentimental de formatul carte, aşa cum l-a inventat Gutenberg şi l-au perfecţionat 500 de ani de industrie editorială şi tipografică, ţine de noi şi nu este intrinsec produsului carte. Mixul Conţinut/Format este unul sinergetic. Noi suntem obişnuiţi să tratăm cartea dintr-o perspectivă sinerţială (un termen pe care mi-am permis să îl inventez, sinerţia), pentru că noi înşine ca editori suntem sinerţiali. Poate nu toţi, doar unii dintre noi.
Cartea poate fi orice, un volum tipărit, un ebook, o aplicaţie interactivă, un vis programat sau nu, o experienţă trăită, un mesaj pe twitter. Unde începe şi se termină cartea ca format? Au fost făcute atâtea încercări, care au împins limitele tot mai departe.
Ca să răspund la întrebarea dumneavoastră ar trebui să am deja răspunsuri la întrebări mult mai grele: în ce se vor transforma cunoaşterea, comunicarea, educaţia? Reformulez întrebarea: în ce ne vom transforma noi?
- Ce constataţi nou pe piaţa de carte, cu impact asupra viitorului?
- Toată lumea vorbeşte de criza cărţii. Chiar daca veţi considera că mă repet, voi spune din nou că nu există o criză a cărţii, ci doar o criză a editorilor. Această industrie se redefineşte, aici şi pe plan mondial. Mulţi editori încearcă să trăiască precum acum două decenii, fac aceleaşi lucruri în acelaşi mod. În acest timp, totul s-a schimbat: obiectul muncii, tehnologia, obiceiurile de consum, piaţa, clientul, lumea.
Industria cărţii s-a democratizat. Orice persoană care deţine un computer poate face o carte, pe care o poate publica, promova, vinde, schimba, actualiza, fără intervenţia unui editor. Editorul este o specie pe cale de dispariţie. Ar trebui protejat împotriva schimbărilor de mediu, care îi pot fi fatale. Editorii din sistemul socialist nu au rezistat, cu puţine şi notabile excepţii, schimbărilor climatice din anii ’90. La rândul lor, cei mai mulţi dintre editorii ridicaţi acum 20 de ani dau semne de neadaptare la noua paradigmă a autorului-publisher-marketer-vânzător. O paradigmă care nu îl mai include pe întreprinzătorul romantic de la sfârşitul secolului trecut.
Ca să fiu scurt, nu s-a schimbat mare lucru. S-a schimbat totul.
- Ce viitor îi acordaţi cărţii digitale în general şi inevitabil şi în România? Va schimba e-bookul lumea?
- Nu, e invers. Lumea va schimba ebookul. În acest moment, ebookul este un produs hibrid, imatur, nestabilizat ca format. Cartea digitală, da, a schimbat lumea. Dar nu a făcut-o singură, ci ca parte a mixului de comunicare asociat mediului numeric.
Sunt printre cei care nu se sperie de mediul digital şi pentru că sunt obişnuit de multă vreme cu conceptul. În 1980 îmi finalizam teza de licenţă în inginerie geologică şi geofizică cu o aplicaţie de procesare în domeniul spectral a informaţiei seismice şi seimologice. Tehnologia digitală este aplicată de multe zeci de ani în geofizică, aşa că apariţia acesteia în zona comunicaţiilor şi comunicării nu a fost pentru mine o surpriză, ci un fapt natural şi, întrucâtva, aşteptat.
În acest context, extincţia cărţii în formatul clasic nu e decât subiect de „cronică a unei morţi anunţate”.
Cât despre ebook, numai bine. Vă dispărea integrat fiind în aplicaţii multimedia, multiformat, disponibile pe dispozitive generice care operează în medii/enviroment –uri de comunicare/învăţare/entertainment. Nimic rău în asta.
- V-am mai întrebat, în urmă cu trei ani: Cât de mare e piaţa online de carte? Cât de repede se dezvoltă? Ce şanse există să devină dominantă? Ce s-a întâmplat între timp?
- Ştiţi bine că există retaileri globali a căror cifră de afaceri pe digital a depăşit-o pe cea de cartea tipărită. În România, cifra de afaceri a pieţei de carte este ridicol de mică şi nu va creşte curând, chiar dacă, începând din acest an, va încorpora şi aşa-numitele manuale digitale.
În anii următori volumele vor creşte, dar această creştere se va datora în cea mai mare măsură extinderii înţelesului noţiunii de carte digitală prin incoporarea acelor aplicaţii interactive pe care acum încă le alocăm domeniului soluţiilor IT.
Drept care, redefinind conceptual cartea şi publishingul, vom modifica şi baza de raportare.
Cartea tradiţională va deveni un produs artizanal, de nişă. Restul va fi altceva, un Conţinut într-un Portofoliu de Formate. Câtă emoţie va mai încăpea aici este o alta poveste.
- Cunoaşteti foarte bine, din interior, sistemul editorial românesc. Care îi sunt caracteristicile, ce îi lipseşte ceva care să-l facă foarte puternic? În urmă cu câteva luni scriaţi într-un articol publicat de ziarul nostru că „Nu există o criză a cărţii. Există o criză a editorilor”. V-a auzit cineva?
- Nu există un sistem editorial românesc. Există editori mai vechi şi mai noi, care nu funcţionează ca o breaslă. Chiar existenţa, într-o piaţă foarte mică, a două organizaţii ale editorilor, o Asociaţie şi o Uniune, spune suficient despre asta. Comunitatea editorilor nu există. Au existat tentative de coagulare, eşuate în diferite stadii de (i)maturitate.
Mulţi dintre editorii mari apăruţi după ’90 au dispărut sau şi-au diminuat sever profilul, au apărut mulţi editori noi, cei mai mulţi de nişă. Toate acestea sunt lucruri sănătoase, ţin de o economie vie. Publishingul de carte a fost una dintre primele industrii care au trecut cu succes la capitalism. Acum îmi pare că editorii au îmbătrânit mai repede decât vârsta lor fiziologică. Iar multe dintre edituri au „încremenit” în propriul lor proiect editorial, cândva inovator.
Nu (mai) există suficiente librării, nu există jucători majori pe piaţa de distribuţie de carte. Nu există o strategie digitală la cele mai multe dintre edituri. Şi, în general, nu există o strategie. Excepţiile confirmă, ca de obicei, regula. Şi mai este ceva. De fapt, nu este. Lipseşte managementul profesionist. Editurile de succes de acum 20 de ani au ratat şansa de a creşte, păstrându-şi profilul de family & friends. Mulţi dintre editori fac şi acum la fel. Cu aceleaşi rezultate.
Cât despre auzit ecouri la articolul precedent, nici vorbă. Nu am avut nici un ecou la cele scrise atunci. Nu mă aştept să am nici acum vreunul. Ştiu că nu e comod să asculţi/citeşti lucruri neplăcute, e cu mult mai simplu sa te faci că nu observi.
- Vor învăţa editorii să meargă la clienţi, cum spuneaţi? Cât va dura?
- Editorii care nu acceptă că trebuie să se schimbe odată cu lumea, vor pieri curând. Cei care acceptă schimbarea, vor pieri ceva mai târziu.
Cei care se mişcă înaintea vremii, vor schimba lumea.
Dar, aşa cum spuneam mai devreme, editorii sunt o specie pe cale de dispariţie. Şi, vorba lui Mark Twain, nici eu nu mă simt prea bine.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
