Victoriile aliate de pe frontul francez din toamna lui 1918 sunt insotite de izbanzi pe toate celelalte teatre de lupta. Starea de epuizare a Puterilor Centrale era un fapt real si resimtit pretutindeni. Si pe frontul oriental. Cu toate ca la sfarsitul lui 1917 situatia militara de aici nu parea deloc in culori optimiste pentru aliati. Rusii si romanii cerusera armistitiu, in urma defectinuii trupelor rusesti. Si eventualitatea unui atac masiv din partea lui Mackensen pentru lichidarea frontului aliat din Balcani era cu adevarat de luat in seama.
In decembrie 1917, in locul lui Sarrail e trimis comandant sef al Armatei din Balcani generalul Guillaumat (armata aceasta era distincta de armata franceza din Orient, condusa de generalul Henrys). Consiliul suprem de razboi de la Versailles ii da lui Guillaumat doar sarcini defensive: sa consolideze terenul cucerit in 1916-1917 intre Marea Egee si Lacul Ohrida in asa fel incat sa fie o protectie pentru Grecia si o legatura cu corpul italian din Albania (seful acestui corp, generalul Ferrero, nu tinea, de fapt, de Consiliul aliat de la Versailles si actiona cu o vizibila independenta, ceea ce nu-i ajuta deloc pe Aliati. Dimpotriva).
Un general care se impune
Guillaumat isi reorganizeaza fortele. Avea in subordine 22 de divizii de toate natiile si culorile si nu se putea spune ca exista prea multa coeziune in sanul acestui corp de armata, altfel destul de numeros. Englezii nu-l acreditau cu prea multe sanse, Lloyd George nevrand sa mai auda de Balcani dupa esecul de la Galipoli. Generalul Guillaumat, un om simpatic si cu darul de a asculta, foarte bun diplomat, reuseste sa se impuna in acel mosaic de oameni din armata de la Salonic. El reinnoieste statul major si, dupa exemplul oferit de Petain pe frontul francez, schimba metodele de pregatire de lupta. Din fericire pentru armata aliata din Balcani, Puterile Centrale au alte ganduri decat sa o atace.
In martie 1918 incepea ofensiva germana in Picardia. Si toate eforturile se indreptau spre frontul occidental. Guillaumat nu profita sa atace el. I se interzice orice actiune de anvergura pana ce nu i se alatura sase divizii promise de greci, instruite si echipate in Franta. Iar, dupa ce acestea i se alatura, generalul Milne, care conducea corpul englez, primeste ordin de la Londra sa ramana in expectativa (de altfel, mai multe unitati din trupele sale sunt trimise in Palestina). Singura actiune mai importanta a armatei lui Guillaumat e luarea pozitiei bulgare de la Skra, la 30 mai, inaintarea pe 12 km in pozitiile bulgare si luarea a 2.000 de prizonieri, victorie salutata cu entuziasm in Grecia (atacul fusese dat in principal de trei divizii grecesti, sustinute de o divizie coloniala franceza. Guillaumat voia sa incurajeze Grecia sa participe cu toate fortele la razboi).
O alta actiune reusita e la sudul lacului Ohrida, unde vechile legaturi rutiere sunt restabilite si puse la adapost de atacurile austriecilor in iulie, august 1918. Armata din Balcani se dovedea capabila sa poarte actiuni ofensive de amploare. Dar chiar in momentul in care aceasta se punea la cale, Guillaumat e inlocuit cu generalul Franchet d’Esperey. E rechemat in Franta, in apararea Parisului. Dar nu va uita armata din Balcani si va sprijini eficace pe loctiitorul sau pe langa Consiliul de la Versailles, pe langa Lloyd George si Robert Cecil si in tratativele cu italienii pentru o ofensiva in Balcani.
Schimbare de strategie
Generalul Franchet d’Esperey, sosit la Salonic la 19 iunie, largeste planul de atac din sectorul Vardar si isi propune sa elimine mai intai Bulgaria din razboi si, astfel, sa atraga din nou Romania in lupta si sa continue apoi contra Ungariei si Austriei. Era un general cu multa experienta, in fruntea Armatei a V-a pe care o condusese pana atunci si cu foarta multa imaginatie in gasirea de solutii tactice. Era preocupat de Balcani si deja din 1915 facuse un plan de ofensiva pentru Armata de Orient. In 1917 refuza totusi sa vina in locul lui Sarrail. Dar este trimis la Salonic de Clemenceau, dupa batalia pierduta de la Chemin des Dames, „pentru a calma Parlamentul", cum se exprima el.
Deviza noului general era „fara frana", cuvinte pe care le repeta mereu. Era un om indarjit. Fiul sau pierise in luptele de langa Vaux, in octombrie 1916. Si nu avea decat 18 ani. Il pierduse si pe fratele sau, colonelul Francois d’Esperey, cazut si el tot in 1916 la Hardaumont. Ceea ce isi propune d’Esperey e sa ajunga la Dunare in locul unde se adunau drumurile care plecau din Albania, Monastir si Vardar. La 6 iulie el cere aprobarea Parisului pentru acest plan. Dar nu primeste aprobarea decat la 10 septembrie, cand Clemenceau reusesete sa infranga opozitia Londrei si reticenta Romei.
Ofensiva lui d’Esperey
Intre timp, d’Esperey pregatise ofensiva care si incepe la 14 septembrie. Incepe in conditii favorabile pentru Aliati. Ei aveau superioritatea numerica (667.000 de oameni contra 450.000), egalitate de artilerie (2.000 de piese), superioritate de avioane (200 contra 80). Aveau si un moral ridicat de succesele de pe frontul din Franta.
In schimb, bulgarii, circa 400.000 de soldati, sunt cu moralul foarte jos, aflati in criza politica, o criza determinata in principal de rezultatele pacii de la Bucuresti, care nu le aduce in stapanire toata Dobrogea, cum sperasera. Opozitia Imperiului Otoman, care participase cu doua divizii la cucerirea Dobrogei si care nu accepta intreaga stapanire a Dobrogei de catre bulgari, dar si interesele Germaniei la Marea Neagra facusera ca regiunea Constantei pana la Dunare sa fie preluata de germani. Spre marea nemultumire a Sofiei. Primul ministru Radoslavov, apropiat Berlinului, e inlocuit cu Malinov, mai putin filogerman.
Framantarea politica, strans legata si de infrangerile pe care Germania incepe sa le sufere pe front, marile lipsuri din tara creeaza o atmosfera nefavorabila inaintea confruntarii cu o ofensiva aliata. Germanii nu participa la lupte. Ei au doar comanda lui von Scholtz, la armata de centru bulgara, a lui von Steuben, la armata a XI-a de infanterie, impreuna cu statul sau major, cu 30 de baterii de artilerie si, cu comanda suprema, care era a lui Mackensen, aflat la Bucuresti, cu cartierul sau general. Aripa dreapta, spre Albania, e tinuta de generalul austriac Pffanzer Baltin, cu doua divizii. Sarbii, condusi de principele Alexandru, participa cu sase divizii, plus alte trupe care lupta alaturi de francezi. Grecii participa si ei alaturi de francezii generalului d’Anselme si cu sase divizii alaturi de corpul britanic al generalului Milne.
Capitularea Bulgariei
Luptele se desfasoara cu violenta, si rand pe rand cad pozitiile esentiale tinute de bulgari la Sokol, Dobropolje, Kravita, Vetrenik, Koziak... Pe 18 septembrie aliatii, impulsionati mai ales de avantul sarbilor, impinsesera trupele bulgare pe 18 km. Si aliatii inainteaza pe toate aliniamentele, la 29 septembrie atingand frontiera bulgara. Guvernul Malinov, incearca, prin consulul american la Sofia, sa obtina medierea presedintelui american. Evident, incercare nereusita. Si atunci trimite un ofiter la cartierul generalului englez Milne (bulgarii evitau sa abordeze pe francezi, de a caror bunavointa erau convinsi ca nu se bucurau). Milne il trimite pe ofiter la d’Esperey, care-i comunica neincetarea ofensivei aliate, dar si dispozitia lui de a primi la Salonic, in numele aliatilor, plenipotentiarii bulgari. Acestia si ajung pe 28 septembrie, iar o zi mai tarziu ei semneaza capitularea (la 3 octombrie tarul Ferdinand abdica in favoarea fiului sau Boris). Bulgarii sunt obligati sa evacueze teritoriile sarbesti si grecesti pe care le ocupau, sa puna la dispozitia aliatilor caile ferate, porturile, instalatiile postale, telegrafice. Soldatii bulgari de la vest de Uskub deveneau prizonieri, altii erau dezarmati si demobilizati, Bulgaria nu mai avea dreptul sa tina sub arme decat trei divizii (dintre care una pentru apararea Dobrogei). Se dadea libera trecere a fortelor Antantei pe teritoriul bugar, iar trupele germane si austro-ungare din Bulgaria se retrageau... ). Ludendorff, la 30 septembrie 1918, ii scrie lui Wilhelm al II-lea: „Turcia, frontierele Austriei, frontul de sud est sunt amenintate. Situatia de pe frontul de vest e grava. Astfel ca, maresalul Hindenburg si eu insumi suntem convinsi ca trebuie, in interesul armatei, sa punem capat ostilitatilor".
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
