Hong Ying s-a născut în 1962, la Chongqing, în sud-vestul Chinei. Copilăria i-a fost marcată de sfârşitul Marii Foamete, iar adolescenţa, de Revoluţia Culturală. În anii 80, a studiat la Academia Lu Xun din Beijing şi la Universitatea Fudan din Shanghai, iar în 1991 s-a stabilit la Londra.
Primul său roman, Fata plecată în depărtări, a apărut în 1994. Este autoarea a opt romane, printre care se numără: Vara trădării (1995), K. Arta iubirii (1999), Ţipătul păunului (2002), Concubina din Shanghai (2003; 2008) - evocarea vieţii palpitante şi periculoase a Cassiei, care, din concubină, devine o eminenţă cenuşie a Triadelor din cosmopolitul Shanghai de început de secol XX - şi Moarte la Shanghai (2005). Romanelor li se adaugă patru volume de poezie, autobiografia Fiica Râului (1997) şi mai multe volume de povestiri. Scrierile lui Hong Ying au fost traduse în peste douăzeci de limbi, fiind recompensate, în Taiwan, cu nu mai puţin de nouă distincţii literare. Comparat de critici cu Memoriile unei gheişe, romanul Concubina din Shanghai va apărea la Editura Humanitas Fiction, în colecţia Raftul Denisei, versiunea în limba română fiind semnată de Carmen Săndulescu.
***
Doamna Smarald ridică faldurile baldachinului care acoperea patul şi le prinse de-o parte şi de alta, în cârlige. Stăpânul Chang, cum i se spunea la Pavilionul Ducesei, se aşeză pe marginea patului, iar doamna se postă în genunchi în spatele lui şi începu să-l maseze energic. Femeia era şi acum o adevărată frumuseţe; cu chipul oval, sprâncene arcuite şi ochii alungiţi, ca două migdale. O curtezană care şi acum, la patruzeci de ani, putea să redeştepte afecţiunea în sufletul unui vechi iubit. Se descurcase binişor.
Părul ei negru ca de cărbune, prins în ace, respira graţie şi cochetărie; în picioarele micuţe purta o pereche de espadrile brodate, dar de sub luciul pantalonilor de mătase se întrezăreau doar degetele. Ele erau atuul - la care se adăuga chipul desigur - pe care fetele din Pavilionul Ducesei trebuiau să îl folosească; erau zestrea pe care oaspeţii o admirau şi o alintau cel mai mult şi pe care fetele, fireşte, o îngrijeau fără să precupeţească timp sau efort.
Doamna Smarald era complet absorbită de prezenţa Stăpânului Chang, îi vorbea în şoaptă la ureche şi aproape că-i atingea obrazul cu buzele. El asculta, surâdea şi-şi punea palma peste mâna ei.
Cassia intră pe poarta larg deschisă a Sălii Phoenix şi de acolo în dormitor, cu o tavă de ceai. Păşea aproape fără zgomot. Cuplul din cameră abia dacă-i aruncă o privire. Se duse spre masa de lângă pat şi aşeză serviciul de ceai.
Doamna Smarald tocmai spunea că afacerile mergeau prost în prezent, cu toţi revoluţionarii şi haosul pe care-l provocau.
Cu ochii pe jumătate închişi, Stăpânul Chang se bucura de fiecare clipă de răsfăţ, iar cuvintele ei nu-l prea impresionau. Cum adică afacerile mergeau prost când atâţia bogătaşi din sud îşi găsiseră refugiul la Shanghai?
- Voiam să spun că sunt din ce în ce mai puţini oaspeţi cu gusturi rafinate; şi chiar mai puţini dintre ei sunt generoşi când este vorba de plată.
Doamna Smarald suspină.
- Dacă lucrurile merg tot aşa, crezi că va trebui să treacă revoluţia până şi peste noi, curtezanele?
Stăpânul Chang se porni pe râs:
- Ei, da, să ne unim cu toţii sub semnul unei cauze măreţe.
Când Cassia se aplecă spre tavă, o auzi şi deschise ochii.Văzu picioarele nebandajate, îşi ridică privirea de-a lungul coapselor fetei şi zăbovi asupra chipului.Ochii li se întâlniră din întâmplare şi Cassia îşi plecă iute pleoapele. Stătea acolo şi aştepta. Nu avea voie să plece decât la cererea expresă a doamnei Smarald. Aşa era regula casei.
Chang Lixiong dădu o palmă jucăuşă peste dosul doamnei Smarald. Avea o fată nouă? N-o mai văzuse până acum. Îşi amintea că doamna Smarald făcuse un drum până în regiunea Chuansha în căutare de slugi noi. Îl trimisese pe propriul său aghiotant, Yu, ca să-i asigure paza.
- Da, este o fată de ţărani pe care am luat-o din Chuansha. Dar e tare să mai găseşti vreo fată ca lumea prin sate.
Îi porunci Cassiei să facă un pas înainte şi să se înfăţişeze înaintea Stăpânului Chang:
- Uite cât de urâtă este. Are ochi prea mari, buze prea pronunţate, picioare prea lungi… e pur şi simplu prea înaltă.
Cu degetele aproape atingând pielea Cassiei, exclamă:
- Şi cel mai anapoda lucru sunt sânii aştia mari! Mai urât de atât nici că se poate. Dar tot a trebuit să-i dau mătuşii ei o grămadă de bani ca s-o pot cumpăra.
Stăpânul Chang nu puse decât o întrebare:
- Câţi ani are?
- Mă rog, s-ar zice că are cincisprezece ani, dar pare mai mare. Mi-am irosit banii cu fata asta! Uite ce bine am hrănit-o, acum are obraji rozalii şi sănătoşi ca o ţărăncuţă.
- Am şaisprezece ani, stăpâne.
Vocea Cassiei era clară şi puternică, dar nu cuteza să-şi ridice privirea spre cei doi.
- Cine ţi-a dat voie să vorbeşti? Doamna Smarald o lovi pe Cassia cu evantaiul peste piept. Ţi-am spus să-ţi bandajezi sânii, cum ai îndrăznit să dai iar jos bandajul?
Simţind privirea lui Chang Lixiong asupra ei, Cassia protestă cu jumătate de gură. Totuşi, într-un fel anume, nu voia să cedeze în faţa doamnei Smarald când ochii aceia o priveau cu atâta intensitate. Îşi trecu limba peste buzele uscate şi spuse încetişor:
- Nu puteam să respir…
Doamna Smarald o întrerupse:
- Dacă nu vrei să-ţi bandajezi sânii, atunci dă-mi banii înapoi! Se întoarse spre Stăpânul Chang şi se plânse: N-am mai văzut fată atât de urâtă. Dacă n-aş fi aflat că părinţii i-au murit înainte de vreme, n-aş fi luat-o. Mi-a fost milă de ea, dar cum să ţin eu o fată cumplit de urâtă într-o casă cu nume atât de bun? Mi-ar plăcea să o fac servitoare, dar ele trebuie să fie măritate. Acum două luni, un oaspete de la Nanjing s-a arătat extrem de interesat de ea şi i-am cerut să aibă grijă de el. Mă gândeam că aş putea să o ajut ridicând-o în rândul fetelor de companie.
- Sunt convins că o doamnă abilă ca tine a găsit uşor soluţia cea mai bună, o tachină Stăpânul Chang.
Făcând abstracţie de tonul lui ironic, doamna Smarald îşi continuă şirul:
- Fata s-a împotrivit şi a făcut o asemenea scenă - parcă pierderea virginităţii ar fi fost o problemă de viaţă şi moarte - încât a sfârşit prin a-l scoate din sărite pe oaspete. Atât de tare încât a trebuit să mă duc în persoană să-i cer iertare. Fireşte că administratorul a pedepsit-o şi fata a încasat bătăile cuvenite. Totuşi, nici gînd să cedeze. Fusese închisă timp de două zile, dar continua să se încăpăţâneze. Ce mai agitaţie, deşi era cea mai umilă şi cea mai urâtă din toată casa.
Toată povestea sfârşi prin a trezi interesul lui Chang Lixiong. Începu să o studieze pe fată.
S-ar fi zis că Stăpânul Chang se bucură de încrederea deplină a doamnei Smarald. Prezenţa unui bărbat atât de înţelegător avea darul să le dezarmeze total pe femei; ba chiar le făcea să întreacă măsura. De-acum vanitatea i se cam suise la cap doamnei. Se lăuda cum reuşise să o îmblânzească pe fată cu o singură propoziţie, "Am să te trimt înapoi la ţară chiar de mâine dimineaţă". De-abia atunci catârca s-a potolit şi s-a rugat să fie iertată.
Cassia continua să stea locului fără o vorbă. Aparenta ei indiferenţă stârni mânia doamnei Smarald.
- Dacă s-ar fi ocupat de acel oaspete, ne-am fi făcut de râs. Omul ar fi crezut că suntem o casă de rând, dacă avem o fată cu asemenea picioare urâte, mai zise doamna Smarald şi se întoarse spre Cassia: Scoate-ţi pantofii să vadă şi Stăpânul Chang ce picioare ai.
Cassia şi-ar fi dorit să o ia la fugă, dar ameninţarea doamnei Smarald era bine întipărită în mintea ei. Nu îndrăznea să o supere şi mai tare. Cu un aer stingher, îşi scoase pantofii, strângându-şi cât putea degetele de la picioare.Pe luciul dalelor, picioarele ei păreau nefiresc de mari şi de urâte pe lângă picioruşele stăpânei, doi crini aurii. Simţi ruşinea până în adâncul sufletului.
Numai că, în imediata apropiere, se afla Stăpânul Chang. Picioarele lui atârnau pe marginea patului, chiar mai mari, mai nelalocul lor decât ale ei şi pline de păr negru şi gros. Ale ei erau înguste şi albe; unghiile luceau, iar al doilea deget era aproape la fel de lung şi de ferm ca şi degetul mare. Se uita la ele ca în transă.
- Nu-i aşa că, dacă ai asemenea picioare, îţi e scris să rămâi o simplă slugă? Uită-te la ea! Trecând peste felul cum arată, visa biata să ajungă mai sus decât şuieratul feribotului de pe fluviul Huangpu! Începând să se simtă sincer îngrijorată în privinţa fetei, doamna Smarald slobozi un suspin: Aiyaa! Mă întreb unde o să ajungă lumea până la urmă?
Asemenea vorbe avură în sfârşit darul să-l smulgă pe Stăpânului Chang din visare.
- Ei şi tu, nu-ţi vărsa tot năduful pe fată, zise el zâmbind. Haide, spune-i să-şi pună pantofii.
Apoi doamna Smarald constată că îşi dezlipise privirile de la Cassia şi începuse să o ciupească pe ea de picioare. Se simţi de-a dreptul jignită. Îi trecea cumva prin cap că înfăţişarea acelei femei s-ar putea compara în vreun fel cu a ei? Ea,o adevărată frumuseţe care fusese - la vremea ei - regina neîncoronată a celor patru curtezane de frunte din întregului Shanghai?
Fără tragere de inimă doamna dădu curs invitaţiei, dar ţinu să spună apăsat că vederea unei fete atât de urâte ar tăia cheful oricărui oaspete al casei. Aruncă o privire rece spre Cassia şi îi spuse, pe un ton sever, să plece.
Cassia se încălţă şi aranjă farfurioarele, cu un aer morocănos. Se îndreptă spre uşă. Stăpânul Chang luă bolul de ceai din mâinile doamnei Smarald şi începu să bea cu privirea aţintită la spinarea Cassiei. Era înduioşat. Hainele fetei erau mult prea mici pentru ea. Îi înfăşurau strâns trupul, dând impresia că are umeri prea largi, deşi talia se ghicea subţirică şi gingaşă. Cu siguranţă nu era o frumuseţe după tiparele convenţionale. Făcea figură cu totul aparte printre fetele de companie pe care se obişnuise să le frecventeze.
Era în ea ceva din candoarea şi seninătatea unei fete de la ţară; un lucru pe care, în tinereţe, îl cunoscuse bine.
Îi aducea aminte de acele zile, îşi spunea el, i se părea că o cunoaşte foarte bine. Dar nu era cu putinţă să se simtă atât de ispitit când abia o văzuse o dată, în fugă. Atunci din ce cauză i se înteţiseră bătăile inimii?
Brusc îşi aminti. Cassia arăta exact ca frumoasa occidentală ducând un vas cu apă, pe care o văzuse mai devreme în reproducerea deocheată.
Poate din cauză că era înaltă şi cămaşa i se lipea de spate, arătând ca un şuvoi de apă care curgea de-a lungul unui trunchi. Cu fiecare mişcare, cămaşa se aduna ba într-o parte, ba în cealaltă; în loc să cadă drept, haina îi scotea în evidenţă cu jocul ei, când rotunjimile de sus, când pe cele de jos. Pantalonii făceau şi ei ape, întregul corp se unduia. Arăta ca o imagine pictată care era gata să se estompeze şi să dispară.
Deodată, Stăpânul Chang rosti aspru:
- Stai!
Cassia ajunsese în dreptul coridorului. La auzul acestui ordin, îngheţă şi şovăi o clipă. Dar nu se uită înapoi.
- Aşteaptă! zise Stăpânul Chang.
Total dezarmată, Cassia îşi plecă ochii. Apoi îşi întoarse jumătate de faţă spre cuplul din încăpere, ridicându-şi capul şi trunchiul. Strângea tava în mâini cu asemenea spaimă încât abia putea să respire.
Doamna Smarald coborâse din pat şi se pregătea să ducă ceaşca la gură. Şi ea îngheţă auzind cuvintele Stăpânului Chang, pentru că nu ştia ce-avea de gând.
- Spuneai că nu e bună nici de slugă? Stăpânul Chang se întoarse spre doamna Smarald şi adăugă, măsurându-şi cuvintele: Atunci, dă-mi-o mie. Cât m-ar costa?
Doamna tresări atât de tare la auzul acestor vorbe încât mai să scape ceaşca. Dar, ca una care se obişnuise cu amorurile dintre bărbaţi şi femei, ştia cât de nesăbuite pot fi dorinţele bărbaţilor şi era oricând gata să le satisfacă.
Puse ceaşca jos şi spuse răspicat:
- Stăpâne Chang. Ai fost toată viaţa un adevărat erou. Dacă vrei să încerci ceva nou, alege cu grijă şi cu înţelepciune. E vreo fată aici care să nu fie mai potrivită decât ea? Cele două fete cărora le-ai acordat favorurile tale mai înainte au început să fie foarte căutate. Ai putea să ai orice fată din Shanghai, dintre cele mai renumite sau dintre cele neprihănite. Dar să umbli după o fată cu picioare nebandajate? O să ajungi de râsul întregii Frăţii.
Cuvintele i se stingeau încet încet pe buze pe măsură ce le rostea. Chang Lixiong nu-i acorda nici o atenţie şi rămăsese cu ochii lipiţi de sfârcurile Cassiei, ascunse sub cămaşă. Faţa lui avea o expresie care nu mai lăsa loc de nici o îndoială.
Cu un fluturat de mâneci, curtezana schimbă tactica şi îşi luă un aer generos:
- Tu eşti stăpânul aici. Vrei o slugă - nimic mai simplu. Ia-o.
Stăpânul Chang răspunse pe loc:
- Eu vorbesc serios. Nu trebuie să-ţi iei cuvintele înapoi.
Nu credea că Stăpânul Chang nu înţelesese unde bătea ea. Pur şi simplu pretindea că n-a auzit ceea ce nu dorise să audă. Îl ştia ea prea bine. Deşi părea să facă parte dintre bărbaţii puternici şi tăcuţi, era suficient simtă o urmă de slăbiciune sau de împotrivire într-o discuţie. Atunci se arăta atât de înspăimântător încât strivea cu un singur cuvânt pe oricine îi stătea în cale. Nu era bine să-l înfurii.
Doamna Smarald roşi. Se duse spre Cassia şi o studie de sus până jos, cu mare atenţie. După care reveni lângă Chang Lixiong parcă gata să spună ceva, dar se opri. În cele din urmă, tot cu zâmbetul pe buze, zise:
- Stăpâne Chang, dacă îţi face plăcere, ia-o la tine acasă. Va fi încă o slugă care să o servească pe una dintre soţiile tale. Numai să nu spui că nu te-am avertizat: fata este greoaie şi stângace; s-ar putea să-ţi spargă vreunul dintre porţelanurile de preţ.
Chang Lixiong se aşeză lângă pat şi îşi puse pantofii. Îşi drese glasul. Doamna Smarald rămase nemişcată. Stăpânul Chang era omul care se afla în spatele tuturor jocurilor de noroc şi al prostituţiei din Shanghai. Un bordel cum era Pavilionul Ducesei depindea de el în totalitate. Oricât de apropiată ar fi fost relaţia lui cu doamna Smarald, avea autoritate absolută şi nici gând ca ea să o poată pune la îndoială.
- Nu o iau acasă la mine, rămâne aici la tine. Fă-i rost de o cameră, două servitoare, plăteşte-o la fel ca pe celelalte fete. Comandă-i un rând de haine, aranjează-i camera după gustul ei.
- Foarte bine. Fie după voia Stăpânului Chang.
În acel moment, Cassia îşi întoarse faţa şi privi direct în ochii lui Chang Lixiong:
- Dar eu n-am spus că vreau.
Doamna Smarald sări de-un cot: acum se ivise scuza de care avea nevoie. Făcu o mişcare spre fată, gata să dea în ea. Cum îndrăznea una dintre propriile ei slugi să fie atât de lipsită de orice ruşine?
Chang Lixiong o prinse de mâini, îşi aruncă pe el haina şi se duse spre Cassia, vorbind cu blândeţe:
- Bine, uite, te întreb acum, vrei…, ritmul cuvintelor se rări…, sau nu vrei?
Cassia roşi. Îşi ridică fruntea, scăpă tava şi o luă la goană. Tava căzu pe podea, dar zgomotul de vase ciobite nu-l acoperi pe cel al paşilor fetei.
Chang Lixiong începu să râdă în hohote.
Cassia fugi de-a lungul holului, în jos pe scară şi se năpusti direct în coridoarele întunecate din curte. Cât pe ce să dea peste un tânăr.
Se feri în ultima clipă din drum.Tânărul rămase locului, privind subţire trupul subţire care dispărea cu paşi repezi.
Doamna Smarald se aşeză şi începu să pregătească pipa Stăpânului Chang. Câtă obrăznicie, zicea ea, o fată care stârnise interesul Stăpânului Chang să o ia la goană. Trebuia să fie pedepsită după toate regulile casei.
Chang Lixiong răspunse că nu dorea să o ia pe fată cu de-a sila. N-ar mai fi fost nici o plăcere.
Doamna Smarald îi aruncă o privire curioasă şi vorbi tărăgănat, provocator:
- Înţeleg că Stăpânul Chang îşi doreşte bun gust şi sentimente aici, într-un bordel? Vrei să-i faci curte, cum fac străinii? Lumea se schimbă de-a binelea.
Stăpânul Chang o atinse uşor pe obraz:
- Am fost cu tine atâţia ani. Oare nu ne-am bucurat de bun gust şi sentimente?
Ochii femeii se umeziră la auzul acestei recunoaşteri deschise a apropierii lor.
Bărbatul se ridică şi privi pe fereastră. Pe jumătate lămuritor, pe jumătate acuzator, continuă. Fusese atât de ocupat în ultima vreme încât, în mod normal, n-ar fi avut răgaz să se uite după vreo fată nici de-ar fi fost însăşi Xishi, vestita frumuseţe. De vină fuseseră chiar cuvintele pe care le spusese ea despre fată, îi stârniseră interesul. În acel moment, îşi zări tânărul aghiotant venind pe scări şi pe loc îi ceru doamnei să plece: avea nevoie să folosească încăperea pentru o discuţie.
Doamna Smarald dispăru plină de tact, certându-se amarnic în gând. Ştia să vândă zilnic plăceri ale cărnii, unele ziare o numeau "administratorul al frumuseţilor lumii". Cu douăzeci de ani în urmă, când era considerată prima dintre cele mai celebre patru curtezane ale Shanghaiului, triumfase nu doar pentru că era arătoasă, ci şi pentru că înţelegea frumuseţea până la cele mai fine nuanţe. Când ea spunea ce anume ar trebui să aibă o femeie ca să fie numită, pe drept cuvânt, o frumuseţe, cuvintele ei aveau autoritate. Cât de mult trebuie să fi exagerat vorbind despre urâţenia fetei de a reuşit să-l supere pe Stăpânul Chang şi l-a provocat să ceară ceva atât de ieşit din comun!
Oare am înnebunit de tot? Se ciupi de picior întrebându-se dacă nu era doar un vis urât.
Din volumul în curs de apariţie la Editura Humanitas Fiction, în colecţia Raftul Denisei, versiunea în limba română fiind semnată de Carmen Săndulescu
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
