Ziarul de Duminică

COLECTII / Marturisiri incomode

COLECTII / Marturisiri incomode
21.07.2009, 16:58 33
EdituraLeda, imprint al Grupului Editorial Corint, continuă seria cărţilor de succes din Colecţia Love & Life. O colecţie născută din convingerea că„literatura autentică vorbeşte despre viaţăşi despre iubire, căviaţa şi iubirea fac literatura autentică". Cărţi pur şi simplu frumoase, care se pot citi in vacanţă, cărţi de factură chick-lit, dar şi volume incomode, cu mărturisiri sau desfăşurări ficţionale care ii pot şoca pe pudibonzi sau pe cei nedeprinşi cu stridenţa vacarmului literar, incărcat de angoase existenţiale şi sexuale, al mileniului III. In aceeaşi colecţie au mai apărut: „Sangele florilor" de Anita Amirrezvani; „Vraja iernii" de Helen Dunmore; „Fiicele Ierusalimului" de Charlotte Mendelson; „Septembrie in Shiraz" de Dalia Sofer; „Greselile Mirandei"de Jill Mansell; „Imagini fugare" de Anne Michaels; „Problema lui Jane" de Catherine Cusset; „Culca-te cu mine" de Joanna Briscoe.

 
„Incest" - de Christine Angot. Christine Angot (Schwartz pe numele ei de stare civila) este una dintre cele mai mediatizate scriitoare franceze ale momentului. Cu aparitii televizate teatrale, studiate si tot atat de scandaloase ca si romanele sau piesele sale, facand un marketing neobosit cartilor personale (a fost si la Bucuresti, in cursul lunii martie a acestui an), autoarea starneste zarva si controverse, atat literare cat si extraliterare. Calificate drept autofictionale (spre dezaprobarea totala a autoarei!), aflate la limita dintre marturie si confesiune, textele sale se invart obsesiv in jurul unor teme "interzise", deranjante, cu miraj sexual pervers (incest, viol, homosexualitate), care socheaza si, in egala masura, atrag irezistibil, prin zeci de ispite otravite. Raportul dintre cititor si text este exact acela pe care il traieste Marie Christine, personajul din "Incest", care se simte prinsa in capcana unei relatii toxice, coplestitoare, sulfuroase, dar plina de delicii pana atunci nestiute. Nu poti arunca din mana, pe motiv de pudoare, o carte care incepe cu o astfel de destainuire abrupta: "Am fost homosexuala timp de trei luni. Mai exact, timp de trei luni, am crezut ca eram condamnata la asta." Despre Angot, Laurent Wolf spunea: "Putini scriitori francezi de astazi, cu exceptia poate a lui Michel Houellebecq, reusesc sa provoace asemenea crize de urticarie sau de devotiune precum autoarea Incestului."


„Ghidul de supravietuire al unei foste sotii" - de Debby Holt. „Spirituala si absolut fermecatoare – o comedie spumoasa ce va descreti fruntile celor pentru care viata e o neobosita cursa cu obstacole, iar jumatatea plina a paharului e intotdeauna la mare pret. O poveste despre foste sotii care-si confrunta vietile cu mult umor. Traducere din limba engleza de Diana Cojocaru. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO