Ziarul de Duminică

Claustrarea unei pisici şi înjumătăţirea unui 0/ de Dr. Adrian-Silvan Ionescu. GALERIE FOTO

La Muzeul Municipiului Bucureşti (Palatul Suţu) s-a deschis expoziţia sculptorului timişoreano-chicagoan Adrian Ioniţă aşezată sub genericul The Cat Box. Deşi a depăşit de mult a doua jumătate a vieţii, până acum artistul nu a avut încă o expoziţie personală deşi participările la manifestări colective nu i-au lipsit. Astfel, sub cupola de la Suţu am asistat la debutul lui Ioniţă într-un one man’s show de mare forţă şi care propune multiple traiecte pentru creaţia sa viitoare.

Ioniţă cumulează în persoana sa un creator complex, la fel de abil, de inspirat şi de prolific în arta tridimensională ca şi în aceea de şevalet (pictură, grafică) secondat de un gânditor profund, de un nuvelist original şi de un analist alert şi incisiv al lumii artistice, literare şi chiar politice. Publicist cu vechi ştate la „Ora de Timiş”, autorul este un judicios şi echilibrat arbitru al unei mişcări literare underground de limbă engleză pe care o coordonează în publicaţia online „Egophobia”. Promotor în zona Chicago ca şi în România al stilului Steampunk, Ioniţă este un om cu vaste cunoştinţe în domeniu, un teoretician şi un făuritor. Acum câţiva ani şi-a pus în practică – cu multe riscuri pentru propria sănătate – preceptele legate de imageria mentală. Am sesizat atunci similitudini cu experimentele doctorului Mina Minovici în curiozitatea ştiinţifico-artistică a lui Ioniţă  de a-şi analiza reacţiile psihice şi a-şi nota, grafic, viziunile avute în starea de semi-trezie ce rezulta din autoclaustrarea într-o odaie complet izolată de exterior, fără geamuri şi fără lumină, în imposibilitate de a cunoaşte ora zilei sau data, unde şi-a dus existenţa câteva săptămâni în totală autarhie, ca în erele primordiale, mâncând şi bând, pe bâjbâite, doar când simţea foamea şi setea, şi petrecând timpul într-un fel de letargie creatoare de himere. Produsul acelor nopţi continue de gândire şi privire spre propriul sine, desenele hypnagogice, au fost prezentate de artist la Festivalul de arte „Around the Coyote”, organizat în primăvara anului 2002 în metropola de pe malurile Lacului Michigan. Am scris despre aceasta la timpul potrivit şi i-am salutat tăria de a se supune unui asemenea program periculos dar recompensant pentru rezultatele sale artistice (vezi „Cronica Română” nr. 2904/2 august 2002).

Adrian Ioniţă s-a născut pe 24 noiembrie 1952 la Timişoara. A studiat la Institutul de Arte Plastice „N. Grigorescu” (actualmente Universitatea Naţională de Arte), secţia sculptură, pe care l-a absolvit în 1976. În acel an s-a afirmat cu o lucrare în piatră la tabăra de la Măgura Buzăului, iar în cei următori a participat la alte manifestări naţionale, la Timişoara (1982) şi Deta (1984) iar în 1985 a fost invitat la Simpozionul Internaţional „Forma Viva” de la Portoroj, în Slovenia, unde îşi concretizează, cioplind în piatră, una dintre ideile ce-l preocupau de ceva vreme: însemnele proletariatului, secera şi ciocanul, fisurate, fragmentate şi în curs de risipire. Lucrarea era concepută ca un perete înalt şi îngust de labirint iar simbolul clasei muncitoare nu putea fi sesizat decât de sus, de la oarecare înălţime. Câţiva „tovarăşi de încredere” au ghicit mesajul ascuns al operei şi au dat semne de nelinişte, avertizând oficialii simpozionului despre felul cum trebuia citit acel protest. Pentru Ioniţă nu mai era cale de întoarcere: intuia ce l-ar fi aşteptat în ţară şi ce cotitură dramatică ar fi luat existenţa şi cariera sa. Aşa că a ales statutul de transfug şi a trecut în Italia unde a petrecut un timp în lagăr iar apoi a traversat Ocenaul şi s-a stabilit la Chicago. Acolo şi-a împărţit activitatea între cioplitorie şi pedagogie, predând la School of the Art Institute of Chicago şi apoi la Suburban Art Center din Highland Park, Illinois. După care s-a specializat în executarea de ornamente arhitectonice şi a primit importante comenzi pentru clădiri emblematice precum Field Museum sau Museum of Science and Industry, spre a menţiona doar două dintre cele mai importante.

Stăpânit de o curiozitate endemică, Ioniţă deschide nişte uşi bine ferecate – de unii ignorate, de alţii evitate cu premeditare din teama de a descoperi şi de a se descoperi în întreaga goliciune a spiritului găunos. Sunt uşile spre interior, spre sinele ascuns, spre zona abisală a conştiinţei. La prima vedere lucrările sale sunt un fel de jocuri – sau chiar jucării – glumeţe, închipuite de un om hâtru, pus pe şotii. Dar, în spatele formei se ascunde o dramă existenţială, imposibilitatea de comunicare, claustrarea, identitatea nesigură, conştiinţa nimicniciei, a ratării, a inutilităţii, ce stăpâneşte pe atâţia dintre contemporanii noştri neştiuţi, pierduţi în masă. Ioniţă pendulează între ludic şi observaţii savante incluzând în compoziţie nişte obiecte banale, selectate din inventarul vieţii zilnice. Devine ilustrator al unor expresii uzuale care capătă palpabilitate sub mâna sa. Se poate auzi în unele conversaţii că X sau Y este „un zero tăiat”, adică un om de nimic, o mangafa. Adrian Ioniţă ia la propriu această remarcă şi, pe un piedestal format dintr-un trunchi de copac, înfige o bardă ce a retezat, în cădere, un 0 – de aici „Zero tăiat”! „Cutia de sardine”, de dimensiuni colosale şi vopsită în griul trist al navelor de război – ca, de altfel, majoritatea celorlalte sculpturi, spre a nu distrage atenţia asupra detaliilor nesemnificative şi a da posibilitatea a fi decelat mai uşor simbolului imanent – evidenţiază o situaţie fără ieşire: noi putem vedea cutia dar sardina dinăuntru nu ne poate vedea. Într-o căldare pluteşte un obiect greu identificabil.

Eticheta arată un mare semn de întrebare. Pentru vizitatorii mai insistenţi, artistul e dispus să dea explicaţii şi să le arate versiunea engleză a titlului acestei lucrări („Cohones in the deep waters of a bucket”). Mult mai criptic este autorul în folosirea iniţialelor IPM ce le-a plasat pe butonul unui guler supradimensionat de la o cămaşă de frac, meşterit din tablă. Cu siguranţă, literele au o semnificaţie personală. Cum, la fel, lucrarea intitulată „De ce ai venit acasă?” are conotaţii autobiografice pentru artistul repatriat: un baston cu rădăcini care, folosit, s-ar înfige în glia străbună şi nu l-ar mai lăsa să se depărteze de ocină. Lucrarea care dă şi titlul expoziţiei este un ambalaj cu formă zoomorfă – „Cutia cu/de pisică”-  ale cărei origini se plaseaza în experimentele medicului austriac Erwin Schrödinger. Vopsită galben citron, forma pare o jucărie compactă făcută pentru deprinderea copiilor cu animalele din jurul casei. Plasată pe o selă cu blat rotativ, vizitatorul poate să-i dea o mişcare, mai rapidă sau mai lentă, în funcţie de dispoziţia şi de forţa fiecăruia. Astfel, cutia capătă velocitate şi dă iluzia că pisica dinăuntru – daca ar exista vreuna, totuşi – încearcă să se elibereze şi să o ia la fugă.  

Pe simeze sunt expuse pagini din carnete de schiţe în care artistul şi-a notat, de-a lungul anilor, diverse idei şi proiecte de monumente. Plăsmuitor de forţă, Ioniţă are la îndemână o impresionantă suită de opere virtuale ce pot fi puse, cu uşurinţă, în material definitiv. Acolo se regăseşte un crochiu al siglei în descompunere a comunismului, finisată în 1985. Apoi seria muşuroaielor şi cenotafurilor, ce l-a preocupat o lungă perioadă de timp. Între ele se află şi câteva planşe cu desenele sale eidetice, hypnagogice şi hypnopompice. Micile petice de hârtie îngălbenită se intercalează cu mari cadre executate în alb/negru sau culoare printre care se remarcă pânze precum „Păianjen”, „Locul unde nu se întâmplă nimic” şi „Pasărea care-şi târăşte umbra”. Ironiile lui Ioniţă sunt amare, smulse din viaţă şi rod al observaţiei directe asupra spectacolului lumii. Cu asemenea opere percutante pentru fantezie, bogate în naraţiune şi stimulatoare de sinestezii, Adrian Ioniţă îşi află un loc sigur în plastica naţională contemporană.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.