Curzio Malaparte, unul dintre cei mai interesanti scriitori si reporteri de razboi ai secolului XX si "beneficiarul" unor rasturnari de destin spectaculoase (insusi pseudonimul pe care si l-a ales, "malaparte", reflecta constiinta faptului ca s-a aflat intotdeauna "in partea nefasta", sub tirul incrucisat al culpabilizarilor de tot felul) a trecut in iunie 1941 prin Romania, mai exact prin Iasi – unde a stat cateva zile – in drumul sau spre frontul de Est. Pornind de la acest episod real al prezentei sale intr-un spatiu in care avea loc in acele zile pogromul evreilor (pe care Malaparte avea sa-l descrie, ulterior, in romanul sau Kaputt), Calatoria lui Gruber, filmul regizorului Radu Gabrea, cu un scenariu scris de Razvan Radulescu si Alexandru Baciu pornind, la randul lor, de la un alt scenariu, realizat de Eugen Uricariu dupa romanul sus-amintit, imagineaza o serie de situatii capabile sa descrie haosul, birocratia si absurdul acelor zile. Totul este perceput prin ochii deznadajduiti ai unui strain incapabil sa inteleaga - si cu atat mai putin sa rezolve – piedicile pricinuite de un voalat, dar real, sabotaj al autoritatilor. Pentru ca, pe tot parcursul filmului, Malaparte il cauta, din ce in ce mai febril, pe medicul evreu Gruber (specializat in alergii dupa studiile la Florenta), iar autoritatile locale ii pun bete in roate in cele mai diverse moduri, de la amabilitatea lingusitoare la agresivitatea badaraneasca. Mai putin riguros fata de documentul istoric in sine decat celelalte filme ale regizorului (daca ne raportam fie si doar la filmul anterior, Cocosul decapitat, care descria, avand ca sursa romanul lui Eginald Schlattner, viata si destinul sasilor din Transilvania in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial), Calatoria lui Gruber isi asuma pe deplin glisarea spre planul fictiv, repartizandu-i acestui personaj aproape exotic functia de martor al unor situatii aproape grotesti, dar reale, si de victima a unor confuzii teribile. Aproape narcotizat de simptomele unei alergii rebele, jurnalistul italian intra perplex in labirintul unui sistem caruia nu-i anticipase problemele si care pare sa-i depaseasca puterea de intelegere. "Am preferat sa urmez drumul lui Malaparte ca ziarist si, plecand de la unele evenimente reale, dar necunoscute si care nu apar in cartea lui, sa rescriem povestea cinematografica a vizitei sale", spunea regizorul Radu Gabrea intr-un interviu. Chiar daca pentru spectatorii dornici de veridicitate istorica structura filmului poate parea oarecum derutanta, optiunea de-a mentine in fundal dramatismul evenimentelor petrecute atunci si doar de-a sugera suferinta cumplita ascunsa de oficialitati (prizonierii din trenuri nu se vad, ci doar se aud prin gemete infundate, ceea ce are – in acest caz - mult mai mare putere de sugestie decat prezentarea prin imagini directe) nu viciaza deloc puterea de convingere a tramei. Dimpotriva, ceea ce sugereaza filmul este continuul lant al slabiciunilor, foarte familiar, din pacate, spatiului romanesc. Jocul caragialesc al mastilor si qui pro quo-urilor care se desfasoara in jurul lui Malaparte, cu neoficialul, dar trainicul, concurs al autoritatilor, si care il invaluie intr-o strategie locala a amanarii fara sfarsit si a camuflarii lipsei de solutii, atinge frecvent accente de umor absurd, in ciuda amarei situatii reale. Este doar una dintre numeroasele calitati ale filmului, alaturi de intensitatea dramatica a acestei cautari continue, tradusa printr-un real suspans. Cu o distributie excelenta, stimulata vizibil de firescul si coerenta replicilor pe care le are de rostit (de altfel, o caracteristica a scenariilor semnate de Razvan Radulescu si – s-a putut vedea dupa Boogie - si de Alexandru Baciu), filmul descrie traiectoria unei cautari disperate, pe fondul tragic al unui context istoric real. O poveste elegant spusa, construita nu in tonul dezvaluirilor vitriolante si demonstrative proprii vreunui talk-show de senzatie, ci concentrata pe sugestia subtila cu privire la tergiversarile locale ce au camuflat uneori adevaruri teribile. Nu in ultimul rand o poveste de atmosfera, in care aparenta liniste si pitorescul local devin acoperirea perfecta a turbulentelor din fundal, ce rezoneaza perfect cu zbuciumul interior, ecranat de calmul autoimpus (sau, dimpotriva, indus oficial) al unor personaje evident prea marunte si neputincioase pentru un razboi atat de mare.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
