"Oare vei muri dacă nu vei scrie?" întreba, cândva, Rilke un tânăr poet. Acelaşi lucru e valabil despre traducere în ziua de astăzi. Acum, când toată lumea poate citi în engleză capodoperele omenirii, fie ele străvechi, fie romane recente, când şi dacă au fost scrise în germană sau în arabă etc, acele romane există deja în engleză, când din punct de vedere financiar a traduce nu înseamnă un câştig (n-a însemnat niciodată), iar despre gloria care s-ar putea câştiga prin traducere - îţi vine să râzi, te întrebi: la ce bun traducerea de literatură? Oare vei muri dacă nu vei traduce?
Traduci ca să mai adaugi o picătură la perfecţiunea limbii în care trăieşti, fie ea o limbă cu largă sau mică arie de răspândire.
Ca să te împlineşti pe tine însuţi printr-un împrumut care poate fi salvator, fiind o vreme în slujba unui maestru, crescându-ţi în linişte propriul eu.
Ca să-ţi adaugi tensiunea la un mare tablou. Deşi ceea ce recreezi în sepia nu poate fi niciodată leit originalul, oricât de strict încerci păstrarea acestuia; prin respiraţia ta, poate se întregeşte.
Traduci fiindcă ai în minte un model, o spirală deschisă, pe care vrei să-ţi aşezi propriile cuvinte, atrăgându-se unele pe altele după legi misterioase şi niciodată, de nimeni, elucidate: nu vrei să rişti ca ele să piară într-o creaţie proprie, care poate nu e la înălţimea lor. Da, nu suntem totdeauna la înălţimea cuvintelor noastre. Şi atunci, traduci.
Ca să afli cum se sparge materia sunetelor şi să descoperi ce pluteşte deasupra lor, să prinzi tehnica nu din lumina clară a logicii, ci din crepuscul, din muzica interioară.
Traducând, pleci într-o călătorie din care aduci şi altora, nu doar ţie, oglinda recunoaşterii de sine.
Aş mai putea spune multe, dar scopul rândurilor de faţă nu e un poem despre traducere. Pur şi simplu vreau să arăt că nu voi comenta niciodată cărţi traduse degeaba, cărţi din cele care ne trec cu zecile prin mână şi a căror soartă seamănă cu a ziarelor. Nu voi comenta niciodată o traducere în care citesc, în primele rânduri: "din fundul sufletului". Nu voi scrie despre o carte în care, chiar pe prima pagină, citesc: "I-am zis: ce-ai zice...?", în care sar în ochi cacofoniile (nu vorbesc de cele obişnuite, pe care le mai curăţă redactorii, ci de genul "pe parcursul acelei...", "timpul amintirilor" ş.a.). Nu voi scrie despre cărţi cu propoziţii neclare. Oricât aş dori să încurajez (am făcut acest lucru cu mare bucurie când am dat peste un tânăr traducător meritoriu), nu pot scrie despre colective de traducători. Aşa ceva nu există în literatură. Chiar dacă "masteratele de traducere" la modă astăzi sunt menite în primul rând lecturii - studenţii sunt îndemnaţi să citească împreună un text, iar profesorul le luminează pasajele obscure - rezultatul este, din păcate, doar scolaresc. Putem înţelege foarte bine şi chiar lăuda studiul în grup, tenacitatea descifrării unui text, chiar dacă e mediocru, dar nu suntem obligaţi să aruncăm în public rezultatul. Literatura nu e demers ştiinţific şi nici raport diplomatic, să poată fi "de grup". Sigur, au existat întotdeauna tandemuri de scriitori şi chiar mici grupări, dar acestea erau alcătuite din scriitori al căror talent se vădise deja; asocierile s-au făcut din afinităţi literare, dintr-o comuniune spirituală. Nu mi se pare încurajare publicarea unor texte traduse la repezeală, doar pentru a contabiliza un număr de activităţi.
Faptul că azi traduc mai degrabă "profesioniştii" decât scriitorii ţine de situaţia literaturii în general - sunt tot mai multe cărţi care nu merită nici măcar sa fie citite, dar'mi-te traduse. Însă - în România cel puţin, unde se vorbeşte o limbă bogată în nuanţe, cu un lexic generos - sunt încă destui scriitori importanţi care traduc excepţional. Dau câteva exemple: Constantin Abăluţă, Nora Iuga, Horia Bădescu, Dinu Flămând, Mircea Cărtărescu, Denisa Comănescu, Sorin Mărculescu, Irina Mavrodin, Liliana Ursu, Dan Sociu, Florin Bican, Andrei Corbea, Mircea Mihăieş, Ioana Ieronim... şi sunt sigură că am uitat mulţi.
Pentru a conchide: aşa cum literatura adevărată se scrie din alte motive decât pentru bani (chiar dacă unii au norocul să trăiască din asta), traducerile cu şanse de a îmbogăţi o cultură nu se fac nici ele pentru plată. Aşa cum binele nu se face pentru a fi răsplătit.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
