Ziarul de Duminică

Cartea verii: „Puritate” de Jonathan Franzen/ de Claudia Fitcoschi

Jonathan Franzen – Puritate, editura Polirom, colecţia „Biblioteca Polirom” ,  traducere de Iulia Gorzo.

 

Tânăra Purity „Pip” Tyler, protagonista romanului omonim al lui Jonathan Franzen, îşi vede marile speranţe năruindu-se sub apăsarea unei existenţe nesigure. Săracă, derutată în carieră şi stângace în relaţiile sociale, singurul ei reper este o mamă fragilă psihic, care trăieşte izolată, sub un nume fals, refuzând cu încăpăţânare orice referire la trecut şi la tatăl lui Pip. Când i se iveşte ocazia să lucreze pentru Proiectul Rază de Soare, un fel de WikiLeaks specializată în dezvăluirea de secrete cu miză mare, condusă din Bolivia de tulburătorul Andreas Wolf, Pip acceptă bucuroasă, ispitită de promisiunea că-şi va regăsi tatăl. Şi cum ilustrul Wolf, cel autoproclamat „aducător al luminii”, se îndrăgosteşte de ea, norocul pare să-i surâdă în sfârşit. Curând însă, Pip va descoperi că e doar un pion într-o urzeală complicată de secrete şi minciuni, trădări şi răzbunări, iubire, obsesie şi moarte.

 

Puritate face ceea ce trebuie să facă orice ficţiune: ne împinge să trecem de suprafaţa lucrurilor, să descoperim că iubirea poate să se năruie şi că putem fi trădaţi de propriile convingeri. E fascinant să-l vezi pe Franzen înfruntîndu-şi demonii, care nu sînt doar ai lui, ci ai fiecăruia dintre noi.” (Los Angeles Times)

 

Puritate ilustrează felul ingenios în care Franzen îşi construieşte intrigile, talentul său de a conduce haosul vieţii reale spre momente în aparenţă imprevizibile. De la observaţiile rapide la reflecţiile profunde despre compromisurile morale ale jurnalismului, Puritate oferă o serie mereu provocatoare de perspective.” (The Washington Post)

 

„Franzen a creat o instalaţie de secol XXI, extrem de captivantă şi de  provocatoare, inspirată de capodopera lui Charles Dickens, Marile speranţe…” (Booklist)

 

Jonathan Franzen este autorul bestsellerului „Corecţii”. S-a născut în 1959, a crescut în Webster Groves, Missouri, o suburbie a oraşului St. Louis. A studiat limba şi literatura germană la Swarthmore College şi pe urmă la Freie Universität din Berlin, ca bursier Fulbright. A lucrat în laboratorul de seismologie din cadrul Departamentului de Fizica Pămîntului şi Ştiinţe Planetare de la Harvard. Este autorul a cinci romane – Al 27-lea oraş (1988; Polirom, 2007), Strong Motion (1992), Corecţii (2001; Polirom, 2004, 2011, 2013), distins cu prestigiosul National Book Award şi cu James Tait Black Memorial Prize, Libertate (2010; Polirom, 2011) şi Puritate (2015). A mai publicat două volume de eseuri, How to Be Alone (2002) şi Farther Away (2012), şi unul de memorii, The Discomfort Zone (2006). Este un colaborator constant al revistei The New Yorker şi, din 2012, membru al Academiei Americane de Arte şi Litere.

 
 
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.