Maria, regina Romaniei
Povestea vietiimele
Editura RAO
Cele trei volume ale cartii(320, 384 si 448 de pagini) ale cartii au vazut lumina tiparului inintervalul 1934-1936, fiind scrise in limba
engleza, de altfel unelefragmente fiind publicate in presa britanica si in cea americanainainte de cel de-al Doilea Razboi Mondial. Dupa Revolutie, au fostpublicate in 1991 - si de atunci republicate de cateva ori, editiade fata fiind una cartonata si cu o iconografie bogata in fiecarevolum. Maiestatea Sa Maria, Regina a României, Principesa aRomâniei, Principesa de Edinburg si de Saxa, Coburg si Gotha,nascuta Marie Alexandra Victoria, din Casa de Saxa-Coburg si Gotha(n. 29 octombrie 1875, Eastwell Park, Kent, Anglia - d. 18 iulie1938, Sinaia, Regatul României), a fost mare printesa a MariiBritanii si Irlandei, consoarta regelui Ferdinand si regina aRomâniei. A fost nepoata reginei Victoria a Marii Britanii. A fostsupranumita de popor "Mama ranitilor" si "Regina-soldat", pentruatitudinea ei brava din timpul Primului Razboi Mondial, cand,alaturi de doamnele de la Curte, a lucrat direct pe front inspitale de campanie sau a coordonat activitatea unei fundatii decaritate. De asemenea, regina este cunoscuta si pentru activitateadiplomatica asidua pe care a dus-o in favoarea României, dupaterminarea Primului Razboi Mondial, dar si pentru faptul ca a fosto iubitoare si o sustinatoare a artelor.
Iata cateva fragmente dinfinalul memoriilor:
"Cotroceni, Duminica 18Noembrie/ 1 Decembrie 1918.
Ne-am intors cu adevarat, ne-am intors acasa dupa un surghiun dedoi ani. Sa indrasnesc oare sa rostesc marele cuvant? Ne-am intorstriumfatori!...
Adjectivele suna parca a gol,cand vrei sa pui toate pe hartie. Afost o zi de entuziasm, de delir, in pofida greutatilor detransport si a distrugerii lasate de dusmani; pana si vremea ne-afost propice, insa ploile torentiale prapadisera cu totul drumurilestricate dinainte. Trenul nostru ajunse totusi aproape la ceasulprescris... Pe cap purtam o caciula de astrahan cenusiu, cu ocurelusa sub barbie, care-mi dadea infatisarea unui flacau voinicsi bucalat.. Acest costum era completat de o lunga mantamilitareasca, cenusie cu guler de blana (...)
Ne-am intors cu adevarat, ne-am intors acasa dupa un surghiun dedoi ani. Sa indrasnesc oare sa rostesc marele cuvant? Ne-am intorstriumfatori!...
Adjectivele suna parca a gol,cand vrei sa pui toate pe hartie. Afost o zi de entuziasm, de delir, in pofida greutatilor detransport si a distrugerii lasate de dusmani; pana si vremea ne-afost propice, insa ploile torentiale prapadisera cu totul drumurilestricate dinainte. Trenul nostru ajunse totusi aproape la ceasulprescris... Pe cap purtam o caciula de astrahan cenusiu, cu ocurelusa sub barbie, care-mi dadea infatisarea unui flacau voinicsi bucalat.. Acest costum era completat de o lunga mantamilitareasca, cenusie cu guler de blana (...)
Am fost intampinati la garaMogosoaia de generalul Berthelot si de cativa ofiteri francezi sienglezi, si, bineinteles, de generalii nostri in frunte cuPrezan.
Era acolo si Radu Rosetti cu un zambet stralucit pe chipul luiprietenos. Isi poate cineva inchipui cu ce adanca sguduire ne-amsalutat. Caii ne asteptau la gara. Eu trebuia sa incalec pe marelesi voinicul Jumbo, o adevarata namila plin de putere, care nu selasa turburat de nici un fel de sgomot. E o faptura inteleapta,vrednica, de incredere, tocmai ce-mi trebuia in aceasta zi demanifestatii furtunoase.
Carol intrase calare in oras, in fruntea regimentului sau, iarfiicele noastre plecasera inainte intr-o trasura trasa de patrucai. Noi am pornit cei din urma. Regele cu mine, Niky deoparte sigeneralul Berthelot de cealalta. Dupa noi veneau generalii si totiadjutantii nostri si astfel trecuram solemn de-a lungulpreacunoscutei sosele Kisselef, pe care erau insirate numeroasetrupe; intai cele franceze si britanice, apoi ale noastre, infrunte cu regimentul meu 4 Rosiori.
Era intaia oara cand salutam pe pamantul nostru trupe aliate;bucuria de a le vedea in jurul nostru astazi, era aproape mai mult,decat puteam suporta. Ne vedeam insfarsit prietenii! Fusesemdespartiti, fara nadejde, de ei in departatul nostru coltisor delume. In tot timpul razboiului nu fusesem niciodata in legatura cuarmate aliate, afara de cele rusesti;iar acestea, la sfarsit, seprefacusera intr'un prilej de groaza in loc de a ne fisprijin.
La mijlocul drumului ne-a intampinat un sobor de preoti in odajdiistralucitoare; venisera sa binecuvanteze intoarcerea noastra,steagurile noastre si ale aliatilor. S'au inaltat cantari solemnesi ni s'a dat sa sarutam crucea.
A doua oprire s'a facut in piata Victoriei. Aici ne-a intampinatdupa datina, primarul cu paine si cu sare, guvernul nostru,numerosi fosti ministri din toate partidele, corpul diplomatic,precum si o multime de doamne entuziaste care ma acoperira cu oploaie de flori, lucru nu tocmai usor de infruntat cand esticalare. Dupa aceasta, urma intrarea in oras de-a lungul vestiteiCai Victoria, scumpa inimilor romanesti...
Peste tot steaguri falfaiau la ferestre, pe acoperisuri, lafelinare, si stegulete in mana fiecarui copil.
Era o simfonie ametitoare de rosu, galben si albastru. Eu de pevoinica spinare a lui Jumbo, puteam privi deasupra capetelormultimii drept in ferestrele caselor si puteam prinde insufletireade pe fiecare chip, sa raspund fiecarui zambet, sa bag de seamainfrigurarea fiecarui copil si sa simt o apropiata impartasire abucuriei poporului meu (...)
Era acolo si Radu Rosetti cu un zambet stralucit pe chipul luiprietenos. Isi poate cineva inchipui cu ce adanca sguduire ne-amsalutat. Caii ne asteptau la gara. Eu trebuia sa incalec pe marelesi voinicul Jumbo, o adevarata namila plin de putere, care nu selasa turburat de nici un fel de sgomot. E o faptura inteleapta,vrednica, de incredere, tocmai ce-mi trebuia in aceasta zi demanifestatii furtunoase.
Carol intrase calare in oras, in fruntea regimentului sau, iarfiicele noastre plecasera inainte intr-o trasura trasa de patrucai. Noi am pornit cei din urma. Regele cu mine, Niky deoparte sigeneralul Berthelot de cealalta. Dupa noi veneau generalii si totiadjutantii nostri si astfel trecuram solemn de-a lungulpreacunoscutei sosele Kisselef, pe care erau insirate numeroasetrupe; intai cele franceze si britanice, apoi ale noastre, infrunte cu regimentul meu 4 Rosiori.
Era intaia oara cand salutam pe pamantul nostru trupe aliate;bucuria de a le vedea in jurul nostru astazi, era aproape mai mult,decat puteam suporta. Ne vedeam insfarsit prietenii! Fusesemdespartiti, fara nadejde, de ei in departatul nostru coltisor delume. In tot timpul razboiului nu fusesem niciodata in legatura cuarmate aliate, afara de cele rusesti;iar acestea, la sfarsit, seprefacusera intr'un prilej de groaza in loc de a ne fisprijin.
La mijlocul drumului ne-a intampinat un sobor de preoti in odajdiistralucitoare; venisera sa binecuvanteze intoarcerea noastra,steagurile noastre si ale aliatilor. S'au inaltat cantari solemnesi ni s'a dat sa sarutam crucea.
A doua oprire s'a facut in piata Victoriei. Aici ne-a intampinatdupa datina, primarul cu paine si cu sare, guvernul nostru,numerosi fosti ministri din toate partidele, corpul diplomatic,precum si o multime de doamne entuziaste care ma acoperira cu oploaie de flori, lucru nu tocmai usor de infruntat cand esticalare. Dupa aceasta, urma intrarea in oras de-a lungul vestiteiCai Victoria, scumpa inimilor romanesti...
Peste tot steaguri falfaiau la ferestre, pe acoperisuri, lafelinare, si stegulete in mana fiecarui copil.
Era o simfonie ametitoare de rosu, galben si albastru. Eu de pevoinica spinare a lui Jumbo, puteam privi deasupra capetelormultimii drept in ferestrele caselor si puteam prinde insufletireade pe fiecare chip, sa raspund fiecarui zambet, sa bag de seamainfrigurarea fiecarui copil si sa simt o apropiata impartasire abucuriei poporului meu (...)
Bucurestii cunoscusera toategrozaviile ocupatiei sub apasarea unor asupritori nemilosi, cariimpilasera poporul cu o grea tiranie. Nu mai era omul stapan pesufletul sau, romanul nostru galben la fata, cu capul plecattrebuise sa se supuna soartei lui. Niciun glas nu indrasnea sa seridice deasupra soaptei, nimeni nu mai avea dreptul sa umble sloboddupa treburile sale, afara de cei ce intrasera la invoiala cudusmanul; cei credinciosi traisera clipe grele.
Iar acum, dupa acesti doi ani cumpliti, ne intorseram biruitori inciuda nenorocirii si a umilintii, iar visul de veacuri al Romanieiera acum implinit. Nu e de mirare ca-si iesise din fire poporul deatata bucurie, nu e de mirare ca pana si pietrele de sub picioarelenoastre pareau ca ne aclama si ca se imbata de gloriaintoarcerii.
Uitandu-ma de sus, la toate acele fete intoarse spre mine, mi separea ca citesc in ochii fiecaruia suferintele prin caretrecusera.
Alaiul nostru isi urma drumul pana in piata unde se inalta statuialui Mihai Viteazul, cu sabia ridicata in varful bratului stang.Aici, de cand venisem in tara la 1893, mireasa nevinovata si plinade dor de tara ei, fusesem de fata la defilarea de fiece an la 10Mai, insa niciodata la o parada ca aceasta in care luau partearmata franceza si cea engleza. Poporul insotea cu urale deentuziasm nebun, trecerea desrobitorilor nostri, care venisera depeste Dunare, drum lung ca sa fie alaturi de noi in aceasta zi depomina.
Dupa defilare urma un Te-Deum, oficial la Mitropolie. Pe candsoseau oaspetii, am avut 10 minute de ragaz, in care sa-mi schimbuniforma in haine de sarbatoare. Slujba a fost scurta, solemna siimpunatoare; biserica intunecoasa era luminata de 1000 de faclii,iar pe cand ingenunchiam ca sa inaltam multumiri catre Domnul,cantarea unui cor de multe glasuri plutea in valuri deasupracapetelor noastre. La iesirea noastra din biserica, inainta sprenoi generalul Grigorescu si in numele armatei ruga pe rege saprimeasca bastonul de maresal. Aceasta idee o dadusem eugeneralilor, care se invoisera cu entuziasm, insa pentru Nandofusese ceva neasteptat. A fost adanc miscat.
Dupa aceasta plecaram spre casa, la caminul nostru, la Cotroceni,unde zacuse Mircea doi ani in singuratate, asteptand intoarcereanoastra. (...) Aici las sa-mi cada pana din mana. Nu e sfarsitulpovestei, caci numai basmele se sfarsesc cu «fericire, cu vesnicafericire», si aceasta nu e un basm, ci povestea vietiimele.
Ceea ce a urmat apoi e lung,foarte lung, vrednic poate de luare aminte, dar totusi e mai binesa-mi sfarsesc aici cartea, acum cand m'am intors la mormantul luiMircea si in vechiul meu camin. Intr'o zi voi scrie poate ce au maiurmat. Aceasta ramane de vazut. Azi simt insa ca trebue sa sfarsescevocand cuvintele unuia ce cunoaste mult din durerile Regilor:«Aceasta truda dureroasa a dat-o Dumnezeu oamenilor, ca sa seoteleasca prin ea. Am vazut toate muncile ce se fac sub soare siiata: toate sunt desertaciune si sbuciumare a gandului.»"
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
