Din sumarul celor doua volume alcatuite cu un devotament exemplar de poetul Nicolae Dragos, ar rezulta ca 109 oameni de cele mai felurite profesiuni, cei mai multi dintre ei literati, par sa spuna cu mana pe inima: "L-am cunoscut pe Tudor Arghezi". Faptul e, desigur, profund indoielnic, dar trebuie pus pe seama unei legi a inflatiei de cunoscatori dupa ce respectivul geniu a trecut la cele vesnice. Cazul lui Nichita Stanescu, geniul nostru poetic cu cei mai multi cunoscuti si prieteni dupa ce a murit, este elocvent.
Tot ce se poate afirma pe seama pretentiei vanitoase ori pur si simplu naive de a-i fi "cunoscut" pe marii creatori e ca tuturor acestor numerosi cunoscatori li s-a nimerit privilegiul de a-i fi vazut ori macar zarit in treacat. Nici Caragiale, prieten adevarat, pana la fusta Veronicai, al poetului national, n-a pretins mai mult. Arghezi, el insusi, marturiseste cu nu stiu ce sfiala metafizica ori ca si cum ar fi visat ca l-ar fi zarit pe Calea Victoriei pe Eminescu. Episodul cu genialul zugrav, "cunoscut" pe patul de moarte, e povestit si el, ca in vis, tot de Arghezi. Fireste ca toate marturiile, inclusiv cele mincinoase, despre marii creatori si artisti sunt utile si chiar pretioase: puse la un loc, ele dau masura in care oamenii epocii, "contemporanii lor", i-au inteles cu adevarat si ce mai ramane pe seama generatiilor viitoare. Cu atat mai mult cu cat numeroase marturii din acestea, prestate sub juramantul faptului fizic petrecut, intra totusi in conflict flagrant cu singura si adevarata imagine si viata a creatorului: aceea care incepe dupa moartea lui. Chip de a spune ca viata (si imaginea) adevarata a artistului este aceea a operei lui. De nicaieri nu poate fi el mai bine "citit", inteles si pretuit decat din paginile pe care le-a lasat. Dosarul existentei - fie si cel din arhivele securitatii, atat de prezente azi in cazanul mediatic - nu ne infatiseaza decat umbra cu care orice existenta intens luminoasa incercuieste nucleul iradiant. In marile biografii, cum este aceea datorata lui G. Calinescu, lumina operei este cea care insoteste permanent si da seama despre umbra lasata de existenta aievea a poetului printre "contemporanii" lui. Incomprehensibil, geniul poate fi doar ciocanit, intuit si aproximat prin singura poarta de intrare spre enigma persistenta a existentei lui: n-avem alta poarta decat opera mereu deschisa curiozitatii noastre. Fara intelesul ei, biografia e, in prea multe cazuri, o anexa factologica si cancaniera, lipita cu de-a sila de adevarata existenta creatoare ce se afla mereu in alta parte decat pe strada, in casa ori imprejurarea in care noi pretindem ca i-am "cunoscut" pe cei despre care lasam marturii si amintiri...
*
Cu aceste precautii, prima si cea mai puternica amintire a mea despre Valeriu Cristea nu vrea sa-mi atribuie un merit ce nu mi se cuvine, acela de a-l fi "cunoscut" pe acest mare critic al nostru. Imprejurarea unei prime intalniri, fata in fata, cum se spune, se trage din invitatia lui George Ivascu de a scrie despre nu mai stiu care volum din ciclul Zapezilor de-acum un veac al lui Paul Anghel, scriitor pe care, spre deosebire de multi, inclusiv de Valeriu Cristea, il pretuiam si-l pretuiesc. Sunt sigur ca marele, dar prudentul gazetar Ivascu ma alesese pentru ca lucram la Scanteia: un articol al cuiva care "lucra" acolo deroba redactia Romaniei literare de "culpa" de a-l lauda in paginile sale pe unul dintre pionii "protocronismului" cu care revista se razboia in acei ani. Numai ca seriosul, intransigentul, incoruptibilul Valeriu Cristea i-a dejucat lui George Ivascu stratagema evitarii, a castanelor scoase din foc cu mana altuia, adica a mea.
Am mers cu articolul la Romania literara, mai erau acolo cativa critici, printre ei, mi se pare, si Mircea Iorgulescu. Dupa politeturile de rigoare, parca fastacit, dar si incruntat, ca si cum se pregatea de o declaratie de razboi, Valeriu m-a asigurat: "Stii, despre Paul Anghel scriu eu!". Si a scris. Prozatorul nu era pe gustul sau, ideologul ce-l dubla pe romancier nici atat, iar povestea cu "protocronismul" il indarjise si mai mult contra lui. Devenise intratabil. Voi fi oare crezut ca acest radicalism incasabil mi-a starnit, in acel moment si mereu dupa aceea, cea mai vie admiratie si un mare respect, pe care i le-am pastrat si dupa 1989, cand aceeasi intransigenta si tarie de caracter l-au marginalizat in ochii elitei din care facea parte? N-am fost de acord cu judecata lui de valoare, cred ca a gresit - ca orice mare critic - subevaluand o opera remarcabila si, in orice caz, subapreciind curajul "epic" al lui Paul Anghel (un ciclu romanesc, roman-fluviu in epoca schitei si a romanului de buzunar!), un curaj ce l-a facut pe Mircea Eliade sa-l compare, el primul, inaintea lui Dan Zamfirescu, pe Paul Anghel cu... Tolstoi, iar romanul sau cu... Razboi si pace! Insa judecata lui Valeriu Cristea, poate nedreapta, era una elocventa pentru caracterul sau inflexibil si incoruptibil si pentru puterea lui rara de a merge pana in panzele albe in sustinerea unei opinii si a unei judecati facute cu buna-credinta, neconjunctural, ci pentru ca, pur si simplu, aceasta era opinia lui. Opinie care nu facea cor cu razboiul in curs, cu disputa dintre asa-zisii "albi" si asa-zisii "rosii", cu, in fine, spiritul de grup sau de gasca destul de prezent si atunci, si tot politizat, in viata noastra literara. Din acest punct de vedere, mi-am dat seama, Valeriu Cristea a fost, ca si personajul lui Marin Preda, un "mare singuratic", un mare critic fara suita, un om independent si intelegand sa lupte pentru independenta lui cu pretul singuratatii. Ca pe plan literar - dar nu numai - a fost un veritabil disident n-am nici o indoiala. Sub raport civic, se stie, a marturisit-o si el, cat de vexat a fost moralmente de minciuna epocii, incat, in fata forurilor, sub privirile catorva mii de adunati cu ordin, intr-o mare adunare convocata pentru excomunicarea unor inocenti, el a cerut raspicat restabilirea adevarului impotriva calomniilor puse in seama colegilor sai. A fost el insusi excomunicat si exmatriculat. Pe plan literar, disidenta lui se numeste "Spatiul in literatura", o mare carte unde - dincolo de meritul de a ne uimi cu multimea referintelor, dar si cu capacitatea de sinteza a acestui extraordinar cititor de carti - personajul principal, daca se poate spune astfel, este celebrul tabu al esteticii socialiste, sacul de box ideologic in care s-a lovit vartos pana la caderea regimului totalitar: turnul de fildes, simbolul, in ochii miopi ai oficialilor, "apolitismului" si retragerii creatorului din viata epocii lui. Turnul de fildes a ramas pana la sfarsit pe plan literar suspectul numarul unu, inamicul public ce intruchipa impotrivirea surda sau fatisa la un regim politic si fata de conducatorii ce se confundau cu acel regim. Cu o libertate interioara admirabila si in urma unei vaste inspectii literare in cartile lumii si ale scriitorilor romani, el culege de pretutindeni "spatiile securizante" si formele pe care blestematul turn de fildes interzis le ia in imaginatia fara granite a marilor ori mai micilor creatori. Acestea sunt si formele libertatii pe care Valeriu Cristea si-a luat-o cu de la sine putere intr-un regim opresiv, cand a "vorbit" intr-o carte intreaga despre ceea ce nu se putea vorbi. Nu s-a laudat, n-a revendicat merite de disident. Dupa '89 a continuat sa-si asume din propria existenta "turnurile de fildes", "bomboana locuibila" a lui Tepeneag, spatiile protectoare si securizante din viata lui, transformate toate in "bagaje pentru paradis", unde si le-a luat cu sine cand a plecat dintre noi.
Vecini de cartier, dar tot una cu a spune vecini de continent, intre Ilioara si Livada cu nuci de pe acelasi "bulevard" ce strabate Balta Alba, ne desparteau nu doar patru statii de tramvai, ci si miile de verste strabatute de el pe urmele lui Dostoievski. Din cand in cand calatorul se oprea totusi pe acelasi trotuar, facandu-ma in mai multe randuri partas la punerea la cale a viitorului privit prin ochii unui tanar in care credea. Si cred ca aceasta incredere, confirmata din plin azi,
l-a facut fericit, in turnul lui de fildes sau in paradis.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
