Ziarul de Duminică

Brâncuşi şi reveriile materiei (I)/ de Lucian Gruia

Mi-am imaginat în ce ar fi constat momentul revelaţiei în Templul eliberării sufletului de corp, proiectat de Brâncuşi pentru maharadjahul Yeswant Rao Holcar de Indor (dacă s-ar fi realizat monumentul). Pătrunzând prin pasajul subteran în interiorul camerei de meditaţie (de forma dublului capitel al Coloanei sărutului), ne-ar fi întâmpinat acolo trei Păsări în spaţiu: din marmură neagră reprezentând moartea, din marmură albă simbolizând viaţa şi bronz polisat întruchipând spiritul. Când soarele ar fi ajuns la zenit, razele sale, coborâte prin orificiul circular al plafonului, reflectate de bronzul polisat al Păsării ar fi străluminat încăperea. Pelerinul orbit şi-ar fi aplecat capul spre bazinul cu apă. Acolo, ar fi descoperit cu uimire chipul său în dreapta celui al Regelul regilor, simţindu-se Fiul alături de Tatăl.

Pornind de aici, mi-am imaginat ce senzaţii am avea în interiorul altor sculpturi brâncuşiene, dacă acestea ar fi fost locuibile. Desigur, în interiorul ovoidal al Începutului lumii ne-am simţi liniştiţi ca în pântecele matern, iar într-o Pasăre măiastră, extazul sufletului spre transcendent ar fi irepresibil. Ce frumoasă biserică ar putea fi sculptura Trei pinguini, sugerând trinitatea divină şi familia sacră!

Mi-am închipuit apoi ce senzaţii a trăit Brâncuşi modelând lutul, cioplind piatra sau marmura, şlefuind bronzul şi inoxul. M-am mai întrebat: prin ce miracol a făcut Brâncuşi ca formele sale să devină imponderabile, Peştii să înoate şi Păsările să zboare?

În sfârşit, am încercat să lămuresc în ce ar consta „locuirea” brîncuşiană. Pentru aceasta am proiectat, peste Coloana fară sfârşit, apa Jiului, Masa tăcerii, scaunele aleii, Poarta sărutului şi Biserica Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel.

Am concluzionat, conform definiţiilor filosofului Constantin Noica (împătimit şi el de Brâncuşi),  că sculpturile realiste ale titanului de la Hobiţa aparţin „devenirii întru devenire”, iar cele care relevă spiritul formelor, „devenirii întru fiinţă”. – Lucian Gruia

 

Motto:

 

„Psihic, noi suntem creaţi de reveria noastră.”

„Omul este o creaţie a dorinţei, nu a necesităţii.”

(Gaston Bachelard)

„Când creezi, te confunzi cu Universul şi cu elementele.”

(Constantin Brâncuşi)

 

În viaţa spirituală a omului, în condiţii normale, imaginarul este la fel de important ca şi realul.

Fenomenul a fost remarcat de filosoful francez Gaston Bachelard: „Sfatul de a vedea bine, care se află la baza culturii realiste, domină fără dificultate paradoxalul nostru sfat de a visa bine, de a visa rămânând fidel onirismului arhetipurilor care sunt înrădăcinate în inconştientul uman (...) vom încerca, pe terenul care ne este cel mai defavorabil, să stabilim o teză care afirmă caracterul primordial, caracterul psihic fundamental al imaginaţiei creatoare. Altfel spus, pentru noi, imaginea percepută şi imaginea creată sunt două instanţe psihice foarte diferite şi ne‑ar trebui un cuvânt special ca să desemnăm imaginea imaginată. (...) Imaginaţia creatoare are cu totul alte funcţii decât imaginaţia reproducătoare. Ei îi aparţine acea funcţie a irealului care este psihic la fel de utilă ca şi funcţia realului, atât de des evocată de psihologi pentru a caracteriza adaptarea unui spirit la o realitate marcată de valori sociale.”

Continuând meditaţia, observăm că imaginaţia este factorul cel mai important al creaţiilor spirituale. După acelaşi gânditor, fantezia este la fel de importantă pentru noi ca şi funcţia realului, imaginaţia creatoare este valoarea psihică fundamentală a omului, întrucât nu putem crea decât ceea ce am imaginat mai întâi: „suntem creaţi de reveria noastră”.

Imaginaţia conduce la crearea lumilor virtuale, pornind de la real şi ajungând în final la abstracţiuni şi simboluri.

„Exprimându‑ne pe dată filosofic, am putea distinge două imaginaţii: o imaginaţie care dă viaţă cauzei formale şi o imaginaţie care dă viaţă cauzei materiale sau, mai pe scurt spus, o imaginaţie formală şi o imaginaţie materială. (...) Dar în afară de imaginaţiile formei, atât de adeseori evocată de psihologii imaginaţiei, mai există – după cum vom arăta – şi imaginile materiei, imaginile directe ale materiei. Vederea le numeşte, dar mâna le cunoaşte. O bucurie dinamică le mânuieşte, le frământă, le face mai uşoare. Aceste imagini ale materiei, noi le visăm substanţial, intim, îndepărtând formele, formele pieritoare, vanele imagini, devenirea suprafeţelor. Ele au o greutate, sunt o inimă. Există, neîndoielnic, opere în care cele două forţe imaginate cooperează.”

Distingem astfel o axă a formei (imaginile aspectului exterior al suprafeţelor, superficiale şi pitoreşti, senzoriale, dictate de impresiile conştientului) şi o axă a materiei (imaginile densităţii şi rezistenţei substanţiale) covârşitoare ca importanţă asupra inconştientului, prin care se redescoperă ceea ce în fiinţa noastră este primitiv şi totodată etern.

Considerând că „imaginea este o plantă care are nevoie de pământ şi de cer, de substanţă şi formă”, Gaston Bachelard încearcă să recreeze întreaga regiune psihică situată între pulsiune inconştientului şi primele imagini care urcă la suprafaţa conştiinţei („personanţa” în termenii filosofului Lucian Blaga). Acesta este procesul psihic fundamental prin care „se dezvoltă şi valorile estetice indispensabile activităţii psihice normale”.

Conform celor afirmate până aici, reveriile fundamentale sunt produse de contactul nemijlocit cu elementele primordiale: pământ, apă, aer, foc. Contactul cu aceste elemente a fost atât de îndelung şi puternic de‑a lungul evoluţiei omenirii, încă din faza desprinderii de animale, încât a călăuzit şi primele manifestări ale gândirii abstracte, teoriile metafizice elaborate de primii gânditori ai Greciei antice, înainte de Platon. Aceşti filosofi considerau că universul este alcătuit din cele patru elemente primordiale: pământ, apă, aer şi foc. Omul primitiv a avut contact intim cu aceste elemente. Pe măsura evoluţiei civilizaţiei, fenomenul s‑a mai estompat. Relaţia omului cu elementele fundamentale i‑a marcat trăirile, producând stările de reverie materială cercetate de filosoful francez Gaston Bachelard, pe care le regăsim, în primă instanţă, în operele artiştilor realişti. Nucleul reveriilor materiale se perpetuează de la generaţie la generaţie, contribuind la geneza arhetipurilor.

Studiind elementele materiale, din care s‑au inspirat filosofiile tradiţionale şi cosmogoniile antice, Gaston Bahelard descoperă în domeniul psihic „legea celor patru elemente” de care sunt legate cele patru tipuri de temperamente organice fundamentale: bilicoşii, influenţaţi de foc (visează incendii, flăcări, războaie); flegmaticii intraţi la apă (visează fluvii, lacuri, inundaţii); melancolicii îngropaţi în pământ (visează morminte, spectre, gropi); sangvinii cu capul în nori (visează zboruri, curse, levitaţii).

Gaston Bachelard a dedicat câte o carte efectelor produse în psihicul nostru de percepţia celor patru elemente fundamentale, exemplificându‑le cu imaginile desprinse cu predilecţie din literatură (poezie, proză, alchimie).

Înainte de a contempla, visăm. Psihologia emoţiilor estetice trebuie să studieze zona reveriilor materiale care preced contemplaţia: „Nu privim cu pasiune estetică decât peisajele pe care mai întâi le‑am văzut în vis”.

Rămânem fideli „... unui sentiment omenesc primitiv, unei realităţi organice prime, unui temperament oniric fundamental.” Acţiunea imaginantă deformează imaginile: „Prin imaginaţie, noi părăsim cursul obişnuit al lucrurilor.”  „Valoarea unei imagini se măsoară după întinderea aureolei sale imaginare...” Imaginaţia este o invitaţie la călătorie, la un psihism dinamic: „O fiinţă lipsită de funcţia irealului este tot atât de nevrozată ca o fiinţă lipsită de funcţia realului.”

Vom încerca să exemplificăm aceste efecte psihice, generate de contactul cu cele patru elemente primordiale, în statuara „părintelui sculpturii moderne”, Constantin Brâncuşi. Chiar dacă el a lucrat cu materiale terestre (lut, ghips, lemn, piatră, marmură, bronz, oţel inoxidabil), reveriile sale au fost nu numai terestre ci şi acvatice, aeriene, phirice. La prima impresie, ar părea că pe un sculptor l‑ar preocupa doar reveria elementului pământ, din materialele căruia (lut, marmură, piatră, metale, lemn) îşi realizează operele. Sculpturile însă modelează spaţiul, intră în rezonanţă cu ambientul şi provoacă, pentru decodificarea mesajului transmis de artist, funcţiile spiritului. Brâncuşi, ca artist‑filosof, a plăsmuit forme interpretabile metafizic. El a făurit Animale nocturne, oameni, Peşti, Păsări, Foci, Ţestoase, Ţestoase zburătoare, Muze, Himere care populează toate mediile de viaţă posibile.

Identificându‑se cu plăsmuirile sale, artistul a trăit toate reveriile materiale corespunzătoare elementelor fundamentale: pământ, apă, aer, foc. Chiar dacă formele sale sunt din lut, lemn, piatră sau metal, ele încearcă să înoate sau să zboare.

 

Din volumul în pregătire la Editura Limes

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.