Editura Philobia va lansa abia la 2 aprilie cartea Blythe Masters*), de Pierre Jovanovic. În cadrul evenimentului de la Librăria Bastilia vor fi punctate: contextul general al crizei financiare, contextul particular al bursei în contextul crizei, titlul Blythe Masters în contextul Colecţiei Anchete a Editurii Philobia. Toate cu sprijinul invitaţilor speciali prof. Liviu Dascălu, redactor-şef Editura Philobia, Sorin Pâslaru, redactor-şef Ziarul Financiar, Jurnalist economic Gabriel Avăcăriţei, Editor in Chief Economics Desk la Dig24 TV, Jurnalist social/ publicist independent Marius Ghilezan, Jurnalist economic Laurenţiu Roşoiu, Senior Editor la Forbes Romania, Manuela Voicilă, Executive Director la BNI România.
Cartea cuprinde dezvăluiri incredibile în legătură cu felul cum bancherii, prin aroganţa, lăcomia şi prostia lor, au făcut ca pierderile cauzate de acţiunile lor iresponsabile să fie suportate din buzunarul cetăţenilor obişnuiţi. Deci şi din buzunarul nostru.
Blythe Masters este cea care a inventat cesiunea de risc de insolvenţă (credit default swap), deşi nu este prima persoană care şi-a imaginat sau care s-a gândit la aşa ceva. Împreună cu alţi matematicieni de la banca J.P. Morgan, englezoaica Blythe Masters a pus la punct formula magică datorită căreia bancherii au luat-o razna, crezând că pot să transforme hârtia în aur.
Publicăm în cele ce urmează alt fragment din cartea lui Pierre Jovanovic.
Blythe Masters a refuzat să acorde interviuri prestigioaselor publicaţii Newsweek, Times sau Telegraph şi chiar unor posturi de televiziune americane sau britanice. Explicabil, de altfel - banca la care lucrează vrea cu orice preţ ca numele ei să rămână în umbră, pentru ca Blythe Masters să fie uitată şi pentru ca persoana ei să nu devină niciodată cunoscută, ţinând cont de faptul că opinia publică ar afla atunci că JP Morgan este principalul responsabil pentru criza financiară cu care ne confruntăm cu toţii. Din această cauză, după falimentul băncii Lehman Brothers, femeia care a inventat "armele financiare de distrugere în masă" nu a apărut niciodată în vreun număr al Newsweek, Fortune sau Forbes. Nici chiar revista pentru femei Elle nu a avut acest privilegiu… Şi totuşi, într-un articol din publicaţia londoneză Guardian a fost catalogată la un moment dat ca fiind FEMEIA care a declanşat criza mondială - şi asta prin intermediul cărţii lui Gillian Tett, o jurnalistă vizionară de la Financial Times. Gândeşte-te că prestigioasa revistă Time Magazine a întocmit pe 11 februarie 2009 lista celor "25 de persoane responsabile pentru criza financiară", iar numele ei nici măcar nu figura acolo! Şi nici pe lista "celor 25 de vinovaţi" publicată de cotidianul britanic The Guardian, puţin diferită de lista din Times. Şi Dumnezeu ştie că jurnaliştii de la cele două publicaţii au scormonit cerul şi pământul ca să facă rost de numele principalilor actori ai crizei.
Chiar de la bun început am informat-o pe Blythe Masters despre intenţiile mele de a scrie această carte, însă departamentul de comunicare de la JP Morgan i-a interzis să stea de vorbă cu mine.
M-am hotărât să scriu această carte după ce am descoperit raza de acţiune fenomenală a acţiunilor sale şi îndeosebi rolul crucial pe care l-a jucat în declanşarea celei mai mari crize economice pe care a cunoscut-o istoria umanităţii până astăzi (deşi numele lui Blythe nu mai apare nicăieri din anul 2008).
(...)
Blythe Masters este cea care a schimbat lumea în care trăim, cea care a inaugurat a treia epocă bancară. Fără să vrea, ea este la originea celei de-a doua prăbuşiri a umanităţii, însoţită inevitabil de falimentul universal, care, la rândul lui, va declanşa toate revoluţiile ce vor urma.
(...)
Cu toate acestea, la capătul celor trei ani de analize pentru emisiunea Revue de Presse Internationale, mi-am dat seama la un moment dat că partea cea mai importantă a activităţii lui Blythe Masters nu este cea dedicată cesiunii de risc de insolvenţă, ci lucrurilor cu care se ocupă în prezent. Consecinţele vechilor sale pasiuni le trăim astăzi. În schimb, urmările pasiunilor sale actuale, mult mai importante, le vom trăi începând de mâine.
Prin prisma tuturor informaţiilor pe care le-am obţinut în ceea ce o priveşte (începând cu anii '90), într-un moment de profunzime al scriiturii - nu ştiu cum, şi nici măcar de ce -, am înţeles, am văzut, am priceput, am realizat brusc, într-o fracţiune de secundă, într-un soi de detaşare, care este lumea pe care Blythe Masters ne-o rezervă pentru viitor: atât ea, cât şi banca la care lucrează au pus deja bazele celui mai mare jaf de până acum, un jaf cu care lumea nu s-a mai confruntat din 1930, atunci când Franklin Roosevelt a furat tot aurul americanilor pentru a salva Wall Street de la faliment.
Istoria se repetă.
Blythe Masters este în prezent cea mai puternică femeie de pe planetă. Nicio altă persoană, indiferent dacă este aleasă democratic sau face parte dintr-o monarhie, nu dispune de o putere financiară la fel de mare. O simplă semnătură de-a ei poate ruina cât ai clipi o ţară în curs de dezvoltare. Are la dispoziţie tot timpul de care are nevoie, fiindcă nu a fost nevoie să fie aleasă. Ţine literalmente lumea în mâini, într-o măsură mai mare decât regina Victoria, deşi aceasta se afla "la conducerea unui imperiu deasupra căruia soarele nu apune niciodată". Forţa ei: pasiunea şi hotărârea care o caracterizează. Cu toate acestea, cel mai straniu este că nimeni nu vorbeşte despre ea.
Dar, la urma urmei, este oare acest lucru chiar aÅŸa de ciudat?
Nu e oare ciudat că publicaţiile americane cele mai importante, ca de exemplu USA Today, nu le explică propriilor cititori, nici măcar într-un articol pe două coloane, cum se face că anumite bănci au vândut un împrumut acordat unei gospodării către trei sau patru fonduri de pensii diferite din Germania? Este normal ca legile care impun pedepse în caz de furt calificat să nu funcţioneze decât pentru oamenii simpli, de pe stradă, dar nu şi pentru bancherii de pe Wall Street, care au fabricat documente false, semnături contrafăcute ale unor judecători, false ştampile ale tribunalelor - cu milioanele chiar - pentru a pune mâna, absolut ilegal, pe casele celor care au garantat cu ele? Nu. La vremea sa, John Pierpont Morgan a cerut lista celor zece cele mai influente ziare din Statele Unite, pe care să le cumpere pentru a putea controla conţinutul articolelor şi pentru a putea manipula opinia publică în propriul folos. Aşadar, nu, nu este deloc ciudat.
Blythe Masters este mai mult decât un simplu bancher de la JP Morgan. Din punctul meu de vedere, reprezintă simbolul viu al unui nou sistem apărut, care se pregăteşte să pună omenirea în lanţuri, după modelul acelei zeiţe sumeriene care a creat cu propriile mâini sclavi de o nouă factură, şi anume oamenii.
În această nouă lume feudală de la începutul secolului XXI, Blythe Masters este regina din umbră a regatului bancar modern, instalată în vârful turnului principal, cel mai fortificat, al clădirii Morgan din New York. De acolo de unde se află, remodelează peisajul economic al fiecărei ţări, în funcţie de propriile interese. Din punctul său de vedere, Franţa nu reprezintă nimic mai mult decât nota de solvabilitate pe care Moody's sau CME doreşte să i-o acorde.
În lucrarea de faţă veţi descoperi, totodată, existenţa şi povestea unei femei care a încercat să blocheze procesul infernal demarat de Blythe Masters, o femeie care a înţeles perfect perversitatea diabolică a băncilor. Această femeie ar fi putut evita criza mondială. Ar fi putut evita cele cincizeci de milioane de concedieri.
Pentru faptul că a îndrăznit să se opună băncilor, în general, şi în special lui JP Morgan, în privinţa cesiunii de risc de insolvenţă, ea a fost "ghilotinată" în public de către grupurile de lobby bancar, acest lucru fiind posibil prin complicitatea lui Bill Clinton şi a directorului Băncii federale americane, Alan Greenspan.
Numele ei este Brooksley Born.
(...)
Iată unde s-a ajuns în prezent: americanii l-au acuzat pe Saddam Hussein că a ascuns "arme de distrugere în masă", deşi ştiau perfect că ele nu există. Iar pentru asta, Saddam a fost executat. Şi, în timp ce armata americană se prefăcea că scotoceşte după nişte arme inexistente prin Irak, pe propriul ei teritoriu se afla o adevărată "armă financiară de distrugere în masă" - după cuvintele memorabile ale miliardarului Warren Buffett -. Ea a început să fie fabricată în serie de către toate băncile şi instituţiile financiare din Statele Unite (şi numai Dumnezeu ştie cât sunt de numeroase) şi vândute indirect către milioane de americani cinstiţi sub forma inofensivelor carduri de credit sau a împrumuturilor bancare, indiferent că erau destinate achiziţionării de automobile, imobile sau pentru consum.
Formula "magică" a JP Morgan a prins foarte bine: cu cât băncile acordau mai multe împrumuturi, cu atât câştigau mai mult: împrumutul propriu-zis, pe de o parte, riscul vândut, de cealaltă parte, plus un pariu referitor la posibilitatea de a fi rambursat sau nu. Aşadar, riscul de nerambursare a fost redus la zero. A fost astfel pusă la punct cea mai bună dintre lumi, lumea perfectă, lumea ideală, la care nici măcar baronul de Rothschild nu îndrăznise să viseze pentru urmaşii săi.
Numai că modelul matematic nu luase în serios posibilitatea unor nerambursări în lanţ, pe scară largă, fiindcă, după propriile lor statistici, calcule, date anterioare şi analize, un fenomen de o asemenea amploare nu putea apărea decât "o dată la zece mii de ani". Cauza principală a plăţilor nerambursate era faptul că o mulţime de multinaţionale şi de întreprinderi mici şi mijlocii şi-au mutat fabricile în zone cu mână de lucru mai ieftină şi costuri mai mici, ceea ce a dus la creşterea bruscă a numărului de şomeri. Cei deveniţi şomeri au obţinut împrumuturi în perioada în care încă mai aveau un loc de muncă - iar băncile le-au acordat fără griji, cu gândul doar la creşterea profiturilor pentru ele şi acţionarii lor.
Evenimentul care se putea întâmpla doar o dată la 10.000 de ani (conform analiştilor de la JP Morgan de la acea vreme), în genul unei comete care cade pe pământ şi opreşte orice activitate, ei bine, a avut loc. Dar n-a fost un meteorit gigantic, ci o simplă emoţie umană - lăcomia bancherilor, care au pus în aplicare formula matematică ce transforma hârtia în aur. Greşeala lui Blythe Masters? Vanity Fair avea să scrie, foarte corect, că ea "a păcătuit prin modestie, sperând, în mod eronat, că bancherii erau la fel de inteligenţi şi de prudenţi ca ea".
(...)
Era logic, aşadar, ca banca lui Blythe Masters să se transforme în mega-bancă de astăzi. După ce a otrăvit sistemul financiar cu reţeta sa miraculoasă, Jamie Dimon, preşedintele băncii, şi-a dat primul seama că totul se va prăbuşi. JP Morgan s-a retras din joc, lichidându-şi cât s-a putut de repede poziţiile toxice. Oricum, Blythe Masters şi William Winters au refuzat mereu să se lanseze în CDS-uriipotecare. În consecinţă, JP Morgan nu a pierdut "decât" 20 de miliarde de dolari (în special din cauza răscumpărării obligatorii a Washington Mutual şi Bear Sterns, care aveau nişte registre contabile mai "minate" decât un drum din Cecenia), în timp ce Lehman Brothers a avut pierderi în valoare de 80 de miliarde de dolari.
O altă dovadă de netăgăduit: suma pe care AIG a fost obligată să o plătească lui JP Morgan pentru a acoperi pagubele a fost de 400 de milioane de dolari, comparativ cu… 13 miliarde de dolari plăţi către Goldman Sachs! Sau 2,3 miliarde pentru Citigroup, 5,2 miliarde către Bank of America şi chiar 6,8 miliarde pentru Merrill Lynch, concurentul său direct!
A fost o chestiune de şansă: forţa ciclonului a obligat JP Morgan, aşa cum am văzut, să cumpere două bănci, dintre care una era o bancă de retail, însă JP Morgan chiar şi-a consolidat poziţia în urma crizei, devenind mai puternică şi mai mare ca niciodată, ceea ce i-a permis lui Jamie Dimon să devină consilierul preşedintelui SUA pe probleme bancare (s-a şi scris o carte despre el: Le seul şbanquierţ qui a resté debout). Comunicatele de presă transmise de la Casa Albă referitoare la întâlnirile oficiale ale preşedintelui Obama arată că se întâlnesc destul de des.
Iată cum Blythe Masters, într-o înlănţuire de circumstanţe pilotate în mod incredibil doar de lăcomia celorlalţi bancheri, a permis băncii pe care o reprezenta să devină una dintre cele mai importante din lume.
De notat, în treacăt, că William Daley, un coleg al lui Blythe Masters, a fost numit în ianuarie 2011 şef al personalului de la Casa Albă - ca şi cum Nicolas Sarkozy i-ar fi promis lui Daniel Bouton, de la Société Générale, postul de secretar general la Palatul Elysée! Atunci când un angajat de la banca JP Morgan ajunge şef de personal la Casa Albă, mesajul transmis lumii întregi este următorul: băncile se află cu adevărat la conducere.
(…)
Satyajit Das avea să-mi explice ulterior că formula creditelor default swap a JP Morgan, denumită Bistro, reprezenta perfecţiunea absolută:
"BISTRO a fost cea mai frumoasă piesă de inginerie financiară concepută vreodată. Din punct de vedere al eleganţei şi frumuseţei, îţi taie răsuflarea. Dintr-un alt punct de vedere, însă, JP Morgan a creat un adevărat monstru Frankestein".
Uimit de această descriere puţin cam prea lirică pentru un produs bancar, l-am întrebat ce era aşa de frumos şi elegant la această formulă a JP Morgan.
Răspunsul său a fost şi mai misterios:
"De ce este un lucru frumos? Simplu: fiindcă satisface orice canon estetic şi-ţi dă şi un fior de pericol şi de seducţie…
Aparenţa nu este tot una cu lucrurile aşa cum sunt ele cu adevărat. Cu toţii suntem înşelaţi de aparenţe, până la urmă. Oamenii inteligenţi ştiu asta.
Finanţiştii credeau despre creditele derivate că vor face din lume un loc mai sigur şi că vor rezolva toate problemele. Asta doar din cauză că riscul putea fi transferat…
Astfel, în loc ca o singură societate comercială să piardă o sumă mai mare, sunt mai multe care pierd mai puţin.
Ideea era drăguţă.
Însă toţi au devenit dependenţi de acest principiu.
Adevărata problemă este că începuseră să utilizeze creditele derivate cu efect de levier.
Asta i-a legat într-un sistem pe toţi cei care recurgeau la acest mijloc de protecţie, iar această combinaţie a dus la crearea unui adevărat mostru Frankestein.
În prezent, tot sistemul financiar este otrăvit.
Toată lumea este îndatorată, la toate nivelurile - state, regiuni, primării sau persoane particulare.
Şi au sfârşit prin a transfera riscul asupra celor care nu îl puteau suporta."
*) Pierre Jovanovic - Blythe Masters: bancherul care se află la originea crizei mondiale. Ce a făcut până acum şi ce va face în viitor. Editura Philobia. Traducere din limba franceză de Dorina Oprea.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
