ZAMBIA
Am plecat din Windhoek la Victoria Falls, in Zambia, cu autobuzul liniei sud‑africane Intercape. Soseaua traverseaza nordul Namibiei si ajunge in Caprivi Streep, fasia de teritoriu lunga de 600 de kilometri cedata Germaniei de catre englezi in 1896.
In perioada razboiului din Angola, Caprivi era o regiune off-limits, inchisa din cauza infiltrarii gherilei, a prezentei militare sud‑africane si a grupului de eliberare a Namibiei (SWAPO). Caprivi, spre deosebire de restul Namibiei, este o regiune foarte verde, cu multe fluvii: Cubango, Okawango, Zambezi. De o parte si de alta a soselei se vedeau paduri cu copaci uriasi si iarba inalta, verde, mai ales ca eram in sezonul „ploilor lungi". Din cand in cand treceam prin sate cu colibe din trestie impletita, rotunde, cu acoperis de paie, sau facute din lut pus pe un schelet de crengi. Se vedeau culturi de porumb si mei, sorg, vaci si capre. Cateva femei lucrau la camp cu niste sape foarte primitive; una din ele avea in spate un copilas, strans infasat, cu o palarioara inflorata. Era foarte cald si umed; fluviul Zambezi, pe care l‑am traversat pe podul de la frontiera dintre Namibia si Zambia, la Katimo Mulibo, era aproape, il intrezaream uneori printre arborii uriasi care cresc in campie. Cu o luna in urma, fusesera ploi torentiale in Angola si Zambia, toate fluviile se revarsasera si inundasera campiile pe suprafete uriase, in special in Mozambic. Se vedeau bine urmele dezastrului, case distruse, copaci dezradacinati, poduri rupte, apa peste tot.
In perioada razboiului din Angola, Caprivi era o regiune off-limits, inchisa din cauza infiltrarii gherilei, a prezentei militare sud‑africane si a grupului de eliberare a Namibiei (SWAPO). Caprivi, spre deosebire de restul Namibiei, este o regiune foarte verde, cu multe fluvii: Cubango, Okawango, Zambezi. De o parte si de alta a soselei se vedeau paduri cu copaci uriasi si iarba inalta, verde, mai ales ca eram in sezonul „ploilor lungi". Din cand in cand treceam prin sate cu colibe din trestie impletita, rotunde, cu acoperis de paie, sau facute din lut pus pe un schelet de crengi. Se vedeau culturi de porumb si mei, sorg, vaci si capre. Cateva femei lucrau la camp cu niste sape foarte primitive; una din ele avea in spate un copilas, strans infasat, cu o palarioara inflorata. Era foarte cald si umed; fluviul Zambezi, pe care l‑am traversat pe podul de la frontiera dintre Namibia si Zambia, la Katimo Mulibo, era aproape, il intrezaream uneori printre arborii uriasi care cresc in campie. Cu o luna in urma, fusesera ploi torentiale in Angola si Zambia, toate fluviile se revarsasera si inundasera campiile pe suprafete uriase, in special in Mozambic. Se vedeau bine urmele dezastrului, case distruse, copaci dezradacinati, poduri rupte, apa peste tot.Dupa circa doua ore de drum de la frontiera, a aparut in departare un nor alb, enorm, ciudat, care parca se nastea din pamant; era fenomenul de catapultare a apei fluviului Zambezi pana la 500 metri inaltime.
In perioada in care am vizitat cascadele Victoria, fluviul avea mult mai multa apa decat in conditii normale, astfel ca totul era invaluit intr‑o ceata uda. Uneori, cand sufla vantul si gonea pentru o clipa ceata, apareau cascadele, monstri proveniti dintr‑un cataclism geologic. Mase de apa care se pravaleau in toate directiile, pe o largime de doi kilometri si o inaltime de o suta de metri, impartite de stanci uriase care le deviau cursul.
Am traversat podul care ducea pe un varf dintre cele doua brate ale fluviului; am ajuns dincolo ud pana la piele, asurzit de zgomotul infernal al apei. Din acest punct de observatie se vedeau atat cascadele, cat si fluviul in aval, care isi croia drum printre pereti si stanci uriase.
La intrarea in Parcul National Victoria Falls, statuia lui David Livingstone imi aminteste de expeditiile acestui om cu o vointa extraordinara.
Livingstone calatorise pe fluviul Zambezi intre 1858 si 1864, descoperise cascadele Victoria si lacul Nyasa (Malawi). Africa era marea pasiune a lui Livingstone, ii dedicase toata energia, capacitatea si mijloacele sale financiare. Avea fata de africani un comportament plin de intelegere, compasiune, gentilete, spre deosebire de marea majoritate a celorlalti exploratori ai epocii. De altfel, si africanii il adorau; Livingstone locuia in colibe impreuna cu ei, manca impreuna cu ei, intelegand perfect dificultatile existentei lor. El scria: „Cea mai ciudata boala pe care am vazut‑o in Africa pare a fi melancolia fatala care ii cuprinde pe
oamenii liberi ce sunt capturati si facuti sclavi". Discursul lui Livingstone in Parlamentul englez in 1857, in care descria brutalitatea si metodele negustorilor arabi pentru a captura sclavi negri din satele africane, a fost atat de impresionant, incat a determinat guvernul englez sa aboleasca sclavia.M‑am apropiat de cascada, zgomotul apei a devenit un tunet continuu, atmosfera era incarcata de apa si peste noi trona un curcubeu enorm. Pe mal, un grup de babuini, cu foarte multi pui, isi continua linistit existenta, culegand fructe din copaci, jucandu‑se, cautand paraziti in blana partenerilor. Suzuki, un japonez cu care calatorisem in autobuz, privea babuinii si se distra grozav. – Par oameni, a comentat el si, intr‑adevar, comportamentul maimutelor era aproape uman.M‑am oprit pe malul fluviului, deasupra cascadei, ca sa‑mi usuc hainele la soare; aici, fluviul curgea linistit, grandios, ignorand cataclismul care il pandea la doar doua sute de metri la vale.
21. DJIBUTI
La frontiera, intr‑o baraca cu un birou improvizat, politistii etiopieni, cu toracele nud, transpirati, ne pun stampilele pe pasaport. Inca doi kilometri si ajungem la birourile vamale djibutiene. Aici politistii si vamesii sunt imbracati in uniforma.
Multi calatori sunt adunati intr‑un grup si dusi de catre politisti intr‑o cusca mare cu porti de fier; sunt „ilegali", nomazi din triburile Afar si Issa, „sans papiers", imi spune Rida, un tanar cu care calatoream de la Dire Dawa. De fapt este doar o formalitate; politia ii tine inchisi o jumatate de ora, timp in care se fac formalitatile de imigrare ale celorlalti calatori, apoi sunt „eliberati" si isi continua calatoria. Acesti nomazi fac contrabanda cu chat, tigari, bauturi; politia din Djibuti a incercat sa opreasca traficul, dar au izbucnit imediat rebeliuni, triburile au atacat calea ferata si au scos sinele, provocand pagube importante. S‑a ajuns la acest compromis, politia se face ca aplica legea, in timp ce nomazii isi continua nestingheriti modul lor de viata.
Dupa ce am trecut frontiera, trenul strabate un desert tot mai arid, vulcanic, ars de soare, cu bolovani negri. Cateva gazele si antilope Thomson pasteau fire de iarba ratacite printre pietre; mici antilope dik‑dik 
sareau, ca iepurii, speriate de zgomotul trenului, in timp ce antilope gerenuk, cu gatul lung, se uitau curioase la noi.
sareau, ca iepurii, speriate de zgomotul trenului, in timp ce antilope gerenuk, cu gatul lung, se uitau curioase la noi. Am ajuns seara in Djibuti, era deja intuneric si la gara nu am gasit nici un birou de schimb de valuta; Rida mi‑a imprumutat cativa franci djibutieni pana a doua zi si m‑a ajutat sa gasesc un hotel.
Djibuti este una din tarile africane cele mai bizare. Arthur Rimbaud scria ca „aerul din Djibuti va face sa va pierdeti simturile", referindu‑se la amestecul de culturi, traditii, populatii si, poate, la obiceiul de a consuma chat… In Djibuti sunt doua grupuri etnice, in conflict permanent: Afar, care provin din desertul Dankalia, la nord, si Issa, care sunt somalezi, din sud. Dupa 1860, francezii, care voiau sa contrabalanseze prezenta engleza in Yemen, la Aden, au cumparat de la sultanul din Obok teritoriul de la sud de golful Tadjoura si au instalat aici o importanta baza a Legiunii Straine, activa si astazi. Acest teritoriu a devenit independent in 1977, cand s‑au tinut alegeri si a fost ales un presedinte.
L‑am invitat pe Rida sa bea cu mine o bere in piata Menelik, centrul cartierului european. Apoi, o scurta plimbare si am intrat in plin cartier african, stradute inguste, pitoresti, lume stand pe trotuare, tarabe peste tot. In Africa, negotul se face continuu, zi si noapte, nu exista un orar de activitate.
Era deja tarziu, restaurantele erau inchise, dar Rida cunostea un loc unde ne‑au gatit o dorada alba, delicioasa, facuta la cuptor, poisson yemenite, cu doua feluri de sosuri puse separat in castronase, cu paine arabeasca si niste paste facute din banane si smochine.
A doua zi devreme m‑am dus la ambasada yemenita pentru viza. Functionarul care mi‑a luat pasaportul, fotografiile si formularul pe care l‑am completat, s‑a adresat unui barbat mai in varsta care statea in birou pe jos, pe un covor; evident, era superiorul lui. L‑a intrebat cat trebuie sa platesc pentru viza; a urmat o conversatie foarte animata intre cei doi functionari, dupa care s‑au decis si mi‑au indicat suma pe o masina de calculat.
In Djibuti era foarte cald, dupa ora 10 dimineata temperatura depasea 40° si simteam ca lesin dupa o ora de mers prin soare, spre golful Tadjoura. Aveam intentia sa ma duc cu vaporul la Obok, pe partea cealalta a golfului, dar nu era nici o posibilitate. L‑am rugat pe Rida sa se intereseze in port, unde lucra, daca e vreun vapor care traverseaza stramtoarea Bab‑alMandib in Yemen in urmatoarele zile. Apoi ne‑am dus amandoi pe malul marii, la plaja, si am intrat in apa; se putea supravietui caldurii doar stand in apa pana la gat!
Cu Rida am stat mult de vorba despre Djibuti, Etiopia si situatia din regiune. El m‑a pus la curent cu politica locala, tensiunea dintre etnii – tribul Issa, majoritar, care se intinde de la Dire Dawa la Djibuti, si tribul Afar, la nordul tarii si in sudul Eritreei, desertul Danakil si tarmul marii Rosii. Presedintele tarii, Ismail Omar Guelleh (IOG, cum este chemat aici), fost sergent in politia din Djibuti, favorizeaza promovarea si ascensiunea celor din tribul lui, Issa, in detrimentul celorlalte etnii; de aici, o tensiune sociala permanenta, deocamdata muta, dar preocupanta pentru viitorul tarii. Fusesera deja conflicte etnice sangeroase prin anii 1990, aplanate de francezi.
Pe acest fond cronic s‑a suprapus, recent, criza din Somalia; un val de refugiati a invadat Djibuti, creand multe probleme sociale.
Presedintele Guelleh incearca sa dea un ton optimist economiei djibutiene; peste tot vedeam panouri cu fotografia presedintelui care spunea „Nous croyons", noi credem. Nu stiam in ce crede presedintele, asa ca l‑am intrebat pe Rida.
– Crede in modelul Dubai, sau in cel malaiezian; vrea sa faca aici un port modern, foarte mare, si de asemenea o zona turistica care sa atraga turismul international, un St. Tropez african.
Relatiile cu Etiopia, desi pragmatice (Etiopia exporta exclusiv prin portul din Djibuti), sunt incordate; dupa caderea lui Mengistu, imi spune Rida, ministrul apararii din noul guvern etiopian fusese implicat, impreuna cu un om de afaceri din Djibuti legat de IOG, actualul presedinte, intr‑o deturnare de fonduri, de exportare ilegala de mercur rosu, de zahar, etc. Ministrul etiopian fusese arestat si era inca in inchisoare, in timp ce djibutienii facusera cariera politica si mari averi.
Schimbarea guvernului francez, spune cu speranta Rida, va produce schimbari in politica djibutiana. Chirac il sustinuse pe IOG, dar in ultimul timp iesisera in presa franceza articole cu acuzatii foarte grave la adresa presedintelui din Djibuti. Se pare ca IOG, in perioada in care era seful sigurantei statului, ordonase asasinarea unui magistrat care ancheta cazuri de coruptie in care era implicat si el.
Imi placea modul independent in care gandea Rida, era un tanar inteligent si bine informat. Profesia lui de functionar in port il punea in contact cu multa lume, din toate colturile pamantului. Rida era foarte ambitios, vroia sa inceapa o afacere cu containere, pescuit si transport. Familia lui era originara din Yemen; bunicul lui, emigrat la inceputul secolului trecut, fusese bucatarul sultanului din Obok, iar tatal lui studiase medicina in Franta si practicase in Djibuti. Acum, mi‑a spus Rida, tatal lui era obosit de clima torida din Djibuti, de profesie si de coruptia politica, si se retrasese la pensie in Dire Dawa, unde clima era mai buna.
Nu am gasit nici un vapor spre Yemen; in plus, Rida sustinea ca traversarea devenise foarte periculoasa din cauza piratilor. Erau multe barci si vaporase care transportau clandestin refugiati din Somalia in Djibuti, si piratii le atacau ca sa‑i jefuiasca pe acesti nefericiti. De altfel, in saptamana ce a urmat sosirii mele in Yemen, am citit in presa ca piratii atacasera un vapor de croaziera in fata coastelor yemenite. Vechile traditii se mentin!
Mi‑am luat un bilet de avion pentru Saana la compania Yemenia, si seara m‑am dus la aeroport, o cladire destul de rudimentara, unde era foarte mare agitatie. Pleca in Franta un avion militar, pe care scria „Armee de l’air", plin cu familiile militarilor din Legiunea Straina. Legionarii, imbracati in uniforma de camuflaj, cu bluzon, pantaloni scurti, chipiu, bocanci – gradele superioare cu burti proeminente, isi insoteau nevestele si o puzderie de copii galagiosi; rar am vazut o asemenea colectie de femei urate, lipsite de feminitate, de‑a dreptul respingatoare. Bietii legionari...!
Deasupra intrarii la Check in, un panou mare, pe care era desenata o planta, anunta emfatic si inutil: No Chat!
Avionul a plecat la ora 12 noaptea; dupa decolare am putut vedea sub noi pata mare de lumina a orasului, apoi avionul a fost absorbit intr‑un intuneric desavarsit. Africa disparuse!
„Out of Africa", m‑am gandit tot timpul zborului la cele aproape sase luni de calatorie in Africa. Ca intotdeauna dupa calatorii, se uita repede tot ce a fost neplacut, greutatile drumului capata alt caracter, dau o
noua perspectiva lucrurilor. Intr‑adevar, ma simteam coplesit de amintirea atator imagini si senzatii, de multe ori foarte contrastante. Culorile desertului din Maroc si Mauritania; faleza Bandiagara din Mali; parcurile nationale din Namibia; plajele din Mozambic; savanele din Tanzania, muntele Kilimanjaro; lacul Kivu din Ruanda; muntii Ruwenzori, lacul Victoria si Nilul in Uganda; triburile din Kenya, Etiopia. Stateam cu ochii inchisi si in minte imi defilau imagini minunate, ca niste pagini din istoria omului si a pamantului. In ciuda marilor distrugeri pe care omul le‑a provocat in Africa, raman in acest enorm continent multe locuri extraordinare, unice. Imagini ca turmele de elefanti si hipopotami din parcul Chobe din Botswana, milioanele de zebre, gnu si gazele din Serengeti, sunt atat de impresionante, incat raman nesterse in memorie.
noua perspectiva lucrurilor. Intr‑adevar, ma simteam coplesit de amintirea atator imagini si senzatii, de multe ori foarte contrastante. Culorile desertului din Maroc si Mauritania; faleza Bandiagara din Mali; parcurile nationale din Namibia; plajele din Mozambic; savanele din Tanzania, muntele Kilimanjaro; lacul Kivu din Ruanda; muntii Ruwenzori, lacul Victoria si Nilul in Uganda; triburile din Kenya, Etiopia. Stateam cu ochii inchisi si in minte imi defilau imagini minunate, ca niste pagini din istoria omului si a pamantului. In ciuda marilor distrugeri pe care omul le‑a provocat in Africa, raman in acest enorm continent multe locuri extraordinare, unice. Imagini ca turmele de elefanti si hipopotami din parcul Chobe din Botswana, milioanele de zebre, gnu si gazele din Serengeti, sunt atat de impresionante, incat raman nesterse in memorie.M‑au impresionat, de asemenea, africanii; au prestanta fizica, un comportament plin de demnitate, inteligenta, mult bun simt, atentie. Am intalnit in calatoria mea africani de toate originile sociale, si am constatat ca au o perceptie exacta a realitatii politice, sociale, economice. Televiziunea i‑a pus in contact cu evenimentele mondiale, si nu numai cu fotbalul, pe care il adora; internetul este foarte raspandit, telefonia mobila – o alta pasiune africana, a facilitat enorm informatia si comunicarea intre oameni.
Avea dreptate Pascal, economistul din Zimbabwe: „Africanii sunt OK, problema Africii sunt politicienii". Corupti, incapabili, demagogi, cruzi, foarte des tiranici si criminali.
In perioada in care am calatorit in Africa, au aparut in ziare multe articole pe aceasta tema. Procesul in curs la Haga contra lui Charles Taylor, fostul presedinte al Liberiei, acuzat de genocid: condamnarea lui Frederick Chiluba, fostul presedinte al Zambiei, si a lui Sani Abacha, ex‑presedinte nigerian, pentru deturnare de fonduri din bugetul statului; si inca multe alte cazuri de coruptie, in curs de judecata, indica o schimbare totala a climatului politic african. Imunitatea de care se bucurau politicienii nu mai este azi o garantie. Mass media, ziaristii, televiziunea au un rol crescand in moralizarea politicii africane.
Raman bineinteles multe umbre: tribalismul, care este o sursa reala de conflicte sociale (asa cum s‑a vazut de exemplu in Kenya dupa alegerile prezidentiale); SIDA, malaria si tuberculoza, care provoaca milioane de victime; interesele economice ale ex‑puterilor coloniale si riscul de neo‑colonialism chinez.
Invatasem, dupa atatea luni, sa‑i inteleg si sa ma apropii de africani; cu toate greutatile existentei lor, au vitalitate si capacitatea de a progresa, marea majoritate sunt foarte tineri. Probabil va trebui sa se termine epoca vechilor politicieni corupti si demagogi, gen Mugabe, „The big men", si sa se creeze o noua clasa medie de intelectuali si profesionisti, onesti si patrioti, care vor putea sa aduca prosperitate tarilor lor.
Desigur, vor mai trece ani pana cand aceasta se va intampla, dar cred ca africanii au capacitatea si inteligenta de a reusi sa iasa din impasul actual.
Am aterizat la Saana la miezul noptii, dupa ce am zburat peste orasul luminat, cu siruri ordonate de strazi, foarte intins.
Din volumul cu acelasi titlu, in pregatire la Editura Vremea
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
