"Nu m-am gandit niciodata sa scriu o carte de memorii. De ce? Mai intai, pentru ca nu am memoria intamplarilor prin care am trecut. Apoi, pentru ca nu le socotesc demne de a fi scrise si comunicate astfel celor ce vor trai dupa mine.
Nu contest ca exista asemenea intamplari si nici ca ele nu ar merita sa fie consemnate. In al treilea rand, pentru ca interesul meu fata de astfel de carti este egal cu zero. Singura biografie a unui scriitor am mai spus lucrul acesta este biografia sa spirituala.
Intamplarile nude ale vietii lui nu vor spune niciodata nimic despre unicul merit al existentei scriitoricesti, care este Opera. Criticul sau istoricul literar care sustine ca un poet de pilda - scrie poezii de dragoste atunci cand iubeste sau semneaza elegii atunci cand este nefericit in iubire mi se pare a avea un tip de inteligenta egal cu imbecilitatea.
Misterul creatiei se afla in chiar textura ei, nicidecum in pretextele de viata care au prilejuit-o. Iata, recent a aparut o carte care contine o multime de scrisori schimbate intre M. Eminescu si Veronica Micle.
Ce pot sa ne dezvaluie aceste scrisori despre poezia eminesciana? Absolut nimic. Ele pot, desigur, sa ne furnizeze o seama de amanunte despre dintre cei doi.
Cititorii amatori de anecdotica pot afla multe detalii picante din aceasta corespondenta; dar ei nu vor afla nimic interesant despre poezia lui Eminescu. Poezia adevarata nu este jurnalul unei cameriste care priveste prin gaura cheii in alcovul stapanilor.
Nu, nu voi scrie niciodata o carte de confesiuni, asa ca n-are rost sa ma intreb cu ce anume voi incepe. Ma aflu la o varsta destul de inaintata pentru a fi avut destul timp sa spun ceea ce aveam de spus.
Daca n-am facut-o pana acum, inseamna ca n-o voi face nici de acum inainte. Chiar acele lucruri, idei, fapte, imprejurari etc. care nu puteau fi spuse in timpul dictaturii comuniste, eu, unul, socotesc ca le-am spus desigur, in modul specific in care ele pot fi spuse prin poezie.
Cat despre momentele speciale, intime ale vietii mele, acestea nu le voi dezvalui niciodata. Am cunoscut destui oameni care sufereau de boala de a se exhiba, de a da in vileag despre ei insisi date si intamplari ce nu meritau a fi spuse, asa ca mi-a pierit pofta de a ma comporta asemenea lor.
Cine citeste presa noastra cotidiana, mai ales din ultimul timp, ramane scarbit de cata intimitate se scoate zilnic pe fereastra pentru a hrani pasiunea morbida a amatorilor de secrete personale. Incontestabil, pudoarea este una din virtutile care s-au pierdut in timpurile moderne.
Pentru mine, ea are inca mare importanta, constituind pragul de jos al moralitatii. Sunt insa cativa oameni despre care imi place sa-mi aduc aminte. Unul dintre ei este cred ca banuiti Lucian Blaga, profesorul meu de Filozofia Culturii la Universitatea din Sibiu.
Cunostinta cu el, familiarizarea cu discreta lui personalitate coincid cu anii mei de ucenicie literara. Ca si alti prieteni ai mei din acea epoca, nu cred ca pe deplin intreaga semnificatie a intalnirii noastre cu el. N-am cunoscut o mai mare personalitate care sa fie mai invaluita in discretie decat Lucian Blaga.
Nimic ostentativ nu era in fiinta lui. Niciodata un mare om nu s-a pus pe sine in valoare prin recluziune, prin retragere, prin tacere. Dar cat de graitoare era aceasta tacere!
Au trebuit sa se scurga ani de zile, sa se intample evenimente tragice, sa fie pus la incercare intr-un mod absolut nedemn, pentru ca personalitatea sa, modelul sau etic care statea la temelia staturii sale artistice sa ni se reveleze in toata dimensiunea lor. Nici influenta lui asupra mea, ca scriitor, nu mi s-a revelat decat mult mai tarziu.
L-am cunoscut si pe Arghezi, de pilda. Dar amintirea pe care o pastrez despre el nu este impodobita de nici un nimb. Dimpotriva. Cu toate acestea, influenta lui asupra modului meu de a scrie poezie a fost covarsitoare si evidenta inca de la inceputurile mele literare.
Despre Arghezi pot sa spun o multime de lucruri, pitoresti, interesante, chiar; despre Blaga nici unul. Dar in amintirea mea, ei nu stau pe acelasi piedestal. Niciodata n-as putea sa vorbesc despre un , asa cum sunt mereu somat de catre propria-mi constiinta - s-o fac despre Blaga.
Daca as sta sa-mi aduc aminte de fapte care - chiar trecute cu vederea la un moment dat - s-au revelat mai tarziu ca avand o anume semnificatie, cred ca primul care - in ordine cronologica - ar trebui mentionat se leaga de un moment din copilaria mea.
Intr-o vara, pe cand eram abia in clasa a IV-a de liceu, am primit vizita unui coleg dintr-un sat vecin. Avea in mana ceva ce eu nu mai vazusem: o revista literara, in speta - . Cand am luat in mana acea hartie, intrebandu-l ce anume este, am avut o emotie indescriptibila. In ce consta ea?
Teribil de greu de precizat. Aveam impresia ca ma intalnesc cu ceva deosebit, un fel de energie misterioasa, care se revarsa in mine. Dar as gresi daca as sustine ca eram, atunci, constient de lucrul acesta.
Abia mai tarziu, intrucat aceasta aminitire persista, mi-am dat seama ca ma intalnisem cu sa zic asa propriul meu destin: cu literatura. Nu-mi amintesc decat extrem de vag daca am citit sau nu ceva din cuprinsul revistei: probabil ca da.
Din clipa aceea, am cautat cu o sete nemaipomenita orice revista literara, si nu peste mult timp am inceput sa scriu versuri si chiar sa le trimit diferitelor redactii literare.
Al doilea moment, cred, decisiv pentru mine a fost iesirea din inchisoare. Nu fusesem batut in timpul interogatoriului, si nici dupa aceea. Nu. Ceea ce se petrecuse era ceva mult mai grav: fusesem umilit, atat prin felul cum fusesem interogat, cat si prin faptul ca simteam ca - nu numai in ce ma priveste direct pe mine asistam la un proces de strivire a personalitatii, a fiintei morale, a demnitatii umane.
Modul in care avea sa se petreaca procesul, rolul jucat in procesul meu si al altora, atmosfera de teroare nu fizica - si de minciuna, sentimentul ca ma izbeam de o forta cumplita in fata careia nu puteam sa-mi clamez decat neputinta toate acestea m-au marcat puternic.
N-am ajuns sa urasc oamenii care m-au umilit. Dar am ajuns sa urasc nemasurat . Dupa ce am iesit din temnita, am stiut ca nu voi mai fi ca inainte".
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
