Daniela Crasnaru este de un an director de programe la Accademia di Romania de la Roma. Anterior, a fost director general al Editurii Ion Creanga, deputat, membra a mai multor organizatii cuturale romanesti si straine. A publicat 12 volume de poezii, doua de proza si trei carti pentru copii. A primit numeroase premii in tara si strainatate, iar in urma cu patru ani a fost primul neamerican onorat cu Premiul Academiei Americane de Poezie.
- Cum este sa treci de la o activitate bogata in planul creatiei culturale la una de management? V-ati adaptat?
- A fi directorul de programe al Accademiei di Romania inseamna a incerca sa umpli cu substanta un spatiu extrem de generos. Ridicata initial cu functionalitatea de scoala (asa au conceput-o Parvan si Iorga), cu timpul Accademia a inceput sa fie si centru cultural, gazduind concerte, expozitii, seri de lectura. Inaintea plecarii mele, i-am propus ministrului Mircea Geoana sa adaugam o dimensiune pe care ne-o impune cerinta reintegrarii Romaniei in spatiul din care eu cred ca nu a plecat niciodata. Impreuna am creionat aceste programe care sa "ia pulsul" stadiului in care se afla capitolele de integrare. Adica, mai concret, sa organizam aici, la Roma, dezbateri, mese rotunde, colocvii. Sa vina oamenii de specialitate din tara, sa se confrunte, sa se sfatuiasca, sa arate omologilor lor italieni ca suntem parteneri valabili de dialog, pregatiti, inteligenti si pusi pe treaba, ca gandim european. Am facut deja doua asemenea colocvii si, fireste, in masura in care ministerele cu pricina rezoneaza la propunerea noastra, vor urma si altele.
- Multi oameni de cultura romani au detinut functii diplomatice - de ambasadori sau atasati culturali. Sa-i amintim numai pe Blaga si Eliade. Exista, credeti, un specific al diplomatiei culturale?
- Diplomatia culturala poate fi, cred eu, un varf de lance al diplomatiei romanesti, extrem de eficace in aceasta perioada. Eu nu sunt ceea ce se cheama un diplomat de cariera. Sunt un amator, dar amator de la amo-amare, si pun, ca in tot ce am facut pana acum, pasiune, ca sa nu spun patima. Experienta parlamentara, masteratul american in management cultural, dar si prietenii de acasa, pe care-i sun ca sa-mi dea o mana de ajutor, imi usureaza munca. Si, mai ales, am seninatatea celui care are in spate o cariera omologata, a celui care, la cincizeci de ani, a cam demonstrat ce era de demonstrat si care acum urmareste doar sa ramana in linia lucrurilor care ii umplu CV-ul. E o mare fericire (si pentru asta multumesc profesorilor mei de toate felurile) sa nu trebuiasca sa demonstrezi subalternilor, sefilor, ma rog, celorlalti, cat asuzi si cat trudesti, ci doar sa-ti propui sa ramai egal cu tine.
- Presupun ca nu va e simplu, desi un orgoliu firesc nu va lasa sa va plangeti. Cum va duceti planurile la indeplinire?
- Imi place sa lucrez in echipa (cei 12 ani de politica m-au ajutat mult), sa imprumut, ba chiar sa darui idei care sa aiba mai apoi autor colectiv, daca ele se si concretizeaza. Exista o generozitate a orgoliosului, a solistului, care canta cu placere din cand in cand in cor fara sa incerce sa acopere, cu vocea lui, vocea celorlalti; si asta in numele eficientei de care avem atata nevoie. N-as scapa nici un prilej de a demonstra italienilor ca suntem nu rudele sarace de la marginea imperiului, ci frati de gandire si actiune. De aceea as inlocui termenul de integrare cu cel de reintegrare; e mai corect asa.
- Concret, ce proiecte are directorul de programe al Accademiei di Romania?
- Dincolo de lucrurile, sa zicem, obisnuite (expozitii, concerte, mese rotunde), dincolo de programele de reintegrare de care va vorbeam si in sensul celor spuse mai inainte, as vrea sa nu trec prin aceasta institutie fara sa fi facut ceva care sa ramana. De aceea m-am gandit ca, daca voi avea timp suficient, sanatate si un strop de intelegere din partea celor cu... finantele, as vrea sa las in biblioteca Accademiei cateva antologii de literatura romana contemporana in limba italiana (la ora asta italienii nu pot citi mai nimic din ce se scrie la noi, pe cand romanii citesc cam tot ce se scrie in Italia). Este un proiect mai amplu, precedat de un colocviu despre traduceri cu specialisti din ambele tari, urmat de un concurs de traduceri al carui Mare Premiu s-ar cuveni sa poarte numele lui Marian Papahagi. Cel de-al doilea proiect vizeaza instituirea unui festival anual al tinerilor cineasti, cu participare internationala. Avem atatia tineri talentati care castiga premii peste hotare si ar fi pacat sa nu-i punem in lumina. Imi doresc din tot sufletul sa reusesc macar sa pornesc aceste doua proiecte.
- Pareti foarte optimista. Chiar nu exista probleme in realizarea planurilor dumneavoastra?
- Sigur ca e vorba despre eternele probleme financiare, dar cum acestea sunt deja un loc comun, nu are rost sa insist. E foarte dificil (daca nu chiar penibil) sa convingi un mare artist sa-si plateasca singur drumul pana la Roma, sa vina fara sa primeasca altceva decat multumirile noastre calduroase! Banii pentru deplasari ar trebui sa vina de la Ministerul Culturii, al carui buget este cel care este. Mai mult decat atat, in situatia in care e vorba de un spectacol intercultural, cu artisti nu numai romani dar si straini, celor care nu au cetatenie romana nu putem nici macar sa le asiguram cazarea in spatiile Accademiei, din cauza unei anacronice prevederi ce interzice cazarea artistilor care nu au cetatenie romana. Imaginati-va, de pilda, un cvartet cu doi romani si doi straini, care accepta sa concerteze gratis: sa vina pe banii lor, iar noi sa nu putem caza decat jumatatea... neaosa. Ganditi-va ce impresie facem, la atatia ani dupa evenimentele din '89! Vrem in Europa inainte de a scapa noi insine de niste prejudecati complet anacronice. Cum aceasta chestiune nu implica fonduri, ci doar inteligenta de a ne racorda la realitatea de azi, am inca nadejdea ca se va reglementa cat se poate de urgent. Probabil ca nu se stie unde ar trebui sa se stie sau pur si simplu a fost neglijata chestiunea, fiind altele mai urgente. De fapt, urgente sunt toate lucrurile care demonstreaza ca putem fi parteneri valabili de dialog.
- Presupun ca diplomatia culturala nu v-a impiedicat sa va continuati planurile literare. Mai reusiti sa scrieti?
- Termin un roman inceput in '87 si abandonat in '89. Astept aparitia in SUA a unei carti de proza scurta. Sper sa aiba macar o primire pe jumatatea celei de la cartea de poezie, in legatura cu care un ziar american titra in 1999: "Poeta romana Daniela Crasnaru a intrat cu armata ei de cuvinte in NATO". Asta dupa ce luasem Premiul Academiei Americane de Poezie. Raspund astfel unei intrebari puse ba soptit, ba tare: nu am frati, surori, cumnati, nepoti, soti, ma rog, ceea se se cheama un spate. Am in spate foarte multi ani de munca. Acest post nu este rezultatul nici unui compromis, nu sunt in opozitie cu nimeni. Din fericire, ceea ce faci bine in viata, in fata unor oameni inteligenti (ce bine ca mai sunt!!!), conteaza.
Acest material apare in Ziarul de Duminica, suplimentul cultural al Ziarului Financiar
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
