Expozitia George Apostu, deschisa la Muzeul Municipiului Bucuresti, a dezamagit prin organizare, selectie si evaluare critica, dar a avut si consecinte fertile. S-a formulat serios intrebarea: cum se poate construi o ampla si convingatoare expozitie Apostu? S-a si lucrat in aceasta directie. Astfel, a prins sa se articuleze o baza documentara uimitor de bogata chiar si pentru cei mai increzatori cunoscatori ai vietii sI operei lui George Apostu. Fotografii (cateva mii!), texte critice, insemnari, corespondenta alcatuiesc acum, la Oficiul National pentru Documentare si Expozitii de Arta, o zestre importanta si neasteptata intrucatva, stransa cu migala si pasiune de catre Mihai Oroveanu.
Am avut acces la acest fond documentar. Cea mai frugala parcurgere a lui poate clatina toate locurile comune si prejudecatile ce au prins crusta in timp in jurul operei lui Apostu. Sculptorul a fost un risipitor sub toate aspectele. Un risipitor boem si intelept totodata, care nu si-a organizat posteritatea inca din timpul vietii. Prima constatare priveste energia artistului si numarul mare de lucrari ramase de la el (era sa scriu risipite).
Apostu lucra cu magnifica indiferenta a naturii: nu semna lucrarile, nu le data, nu le oferea un nume, iar adesea nu urmarea circulatia lor. Am mai putea adauga ca a daruit mai mult decat a vandut (de la desene pana la lucrari importante). Opera lui monumentala este in chip decisiv o ofranda. Nu i s-au comandat monumente, le-a implantat in tabere de sculptura, la noi si aiurea, in strainatate.
Intr-un fel, Apostu ilustreaza sculptura in stare pura, sculptura care se autocreeaza. Descopar acum destul de numeroase sculpturi, necunoscute publicului larg dar si criticii, care ies din sfera oricarei preocupari tematice. Multe au fost realizate, se pare, in ultimii ani de viata, in Franta. Imaginea lor fotografica s-a datorat intentiei sculptorului de a-si evalua, cat de cat, stradania ultimei perioade de creatie.
Sunt lucrari superbe, dar atipice. Nu ai recunoaste la prima vedere pe cel care le-a creat, pe cel atat de cunoscut si familiar noua. E acelasi fenomen incercat in fata catorva lucrari de Brancusi, singulare, ce-i contempla misterios, din afara parca, opera inchegata.
In asemenea lucrari, Apostu renunta la orice investitie de sens, la orice potentare a umanului. Ne aflam in fata unor forme pure. Lucrarile nu mai reprezinta nimic, nu mai invoca nimic, dar acest nimic are atotputernicia unei lumi noi, unei materii noi. Este suprema descatusare a unor volume fatalmente incatusate, cu consistenta, planuri si muchii, ca o aluzie a universului concret la sculptura, mai exact spus, la spiritul sculpturii. George Apostu, cel bine stiut si apreciat, ramane de descoperit.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
