La MaMa E.T.C. (Experimental Theatre Club), unul dintre cele mai importante teatre Off-Off-Broadway, a constituit rampa de lansare a lui Andrei aerban in spectaculoasa lui cariera americana si apoi internationala. Despre acest teatru, Ed Menta, autorul primei carti americane despre aerban, scrie urmatoarele: "La MaMa E.T.C. era in 1969 o pepiniera a teatrului experimental international. Multi sustin ca mai este si astazi". ("Lumea magica din spatele cortinei", editura UNITEXT, 1999). Printre spectacolele montate aici de Andrei aerban, s-au numarat doua ce fusesera produse si in Romania, la Teatrul Tineretului din Piatra Neamt: "Dureroasa si adevarata tragedie a domnului Arden din Faversham, Kent" (1966) si "Omul cel bun din Saciuan" (1968). In versiunea americana, cele doua spectacole i-au adus pe atunci tanarului aerban succesul de public si elogiile criticii. Cam asta ar putea fi pana astazi legatura dintre Andrei aerban si Teatrul Tineretului din Piatra Neamt, unde a revenit deunazi pentru a conduce un workshop impreuna cu trei dintre membrii celebrei trupe La MaMa: George Drance, Jennifer Plante, Erika Iverson. Participanti la atelier: actorii teatrului-gazda. Am asistat si eu la o zi de exercitii conduse de cei trei americani, coordonati la randu-le de Andrei aerban. Probabil actorii romani n-au mai avut parte pana acum de o astfel de pregatire corporala profesionista, caci, sa recunoastem, pe la noi se mizeaza mai mult pe talent decat pe munca sustinuta. Dupa cum marturisea si Andrei aerban: "Sunt atat de multi actori talentati in Romania si, cand mergi in afara si vezi un actor care are mai putin har dar care lucreaza mai intens si e asa disciplinat, ti se pare ca e mai bun decat un actor talentat. De asta fac acest workshop - pentru a insista asupra faptului ca e necesar sa ne pregatim permanent".
Intrebat care este diferenta dintre actorii cu care a lucrat in diverse tari, regizorul a nuantat: "Peste tot unde merg, ma simt bine sa repet, sa fac teatru. Pot spune totusi, schematic, cam care ar fi diferenta dintre actori. Cei americani sunt extrem de deschisi, foarte disciplinati - doar japonezii ii intrec la capitolul acesta, dar la japonezi e vorba de o disciplina mecanica. Ce-mi place la cei americani e spontaneitatea si acceptul de a renunta la ceva pentru a gasi altceva. E foarte placut sa lucrezi in conditiile astea. Cu actorii englezi e de asemenea foarte bine sa lucrezi. Se arunca intr-un exercitiu chiar daca li se pare imposibil sau ridicol, o fac cu umor, cu forta, cu inteligenta si ceea ce-i face superiori celor americani e traditia, care-i determina la un moment dat sa-si foloseasca nu doar intuitia, ci si capul si sa analizeze ceea ce fac, sa spuna: asta e un nonsens. Americanii merg pana la capat, chiar daca li se pare just sau nu. Francezii si nemtii sunt mai dificili, pentru ca la ei impulsul vine din cap. Vor sa inteleaga, sa analizeze tot, inclusiv conditiile sociale in care a fost scrisa piesa! Dramaturgia e foarte importanta. Dar sa ajungem la romani. Talentul, cum spuneam, exista aici. E insa atat de confuz acest cuvant. Tot timpul auzi: si omori totul. Pentru ca trece timpul si acel actor mare nu mai e atat de mare. E empiric, confuz si primitiv ca atitudine. E foarte mult talent aici, dar si atat de multa inertie, inconstienta, de unde si rezultate confuze".
Trupa La MaMa a prezentat la Piatra Neamt "Lectia" lui Eugen Ionescu, in regia unui alt "Romanian born": Niky Wolcz, care traieste acum in Germania si SUA. Amintindu-va ca Andrei aerban a fost lansat de La MaMa, sa-i consemnam cea mai recenta parere despre acest teatru deschis mereu cautarii si experimentelor: "E un fel de miracol ca supravietuieste de 40 de ani. Desi e un teatru de periferie, e cunoscut in toata lumea. Miscarea Off-Off Broadway a disparut, nu mai exista de fapt. Sunt trupe disparate, dar nu mai exista energie. Financiar nu se mai poate trai din asta. In '70, cand am venit eu, se putea trai dintr-un salariu mic, din spectacole facute cu bani putini. La sfarsitul anilor '70, mi-am dat seama ca nu mai pot trai asa si am gasit alte cai, am montat la Lincoln Center, Yale, Harvard si alte orase din SUA. O data cu regia de opera, viata mea a luat o alta turnura. Am revenit insa mereu la La MaMa pentru ca aici ma simt ca acasa, lucrez aproape fara bani pentru ca aici exista o femeie a carei pasiune pentru teatru depaseste orice limita. Ea se numeste Ellen Stuart si, la 80 de ani, inca strabate lumea si invita trupe de peste tot. Are un fel de fanatism, de credinta ca ceea ce face ea trebuie facut. In loc sa stea sa se planga ca in Romania - -, in loc sa se lase prada disperarii, ea se lupta. Teatru se poate face in afara scenelor, oriunde, oricum, daca dorinta de teatru e mai mare decat orice. Sigur ca trebuie sa-ti gasesti aliati. In Romania e mentalitatea fatalista a lui , exista o autocompatimire paralizanta. Mi-e mila de mine insumi si asta ma paralizeaza. Asa nu poti face nimic".
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
