Un teatru care se numeste "de Comedie" este aproape obligat sa monteze (numai) piese vesele, care sa binedispuna privitorul, sa-l faca sa uite de grijile zilnice si, eventual, de banii pe care i-a dat pe bilet, renuntand la alte investitii. Acestea fiind datele chestiunii, parca-parca nu-ti vine sa te incrunti asa de tare daca textele puse in scena acolo sunt mai subtirele (ori, dimpotriva, cam grosute) sau daca spectacolele sunt mai de toata mana (adica si de-a doua). Iata insa ca actualul director al Teatrului de Comedie, actorul George Mihaita, pare sa aiba ambitii mai mari de-atat.
Venit la conducerea institutiei - asa cum se intampla de obicei la noi - pe creasta valului de nemultumire a "colectivului" fata de predecesorul sau, George Mihaita a trecut imediat la treaba, luand lucrurile metodic si izbutind, incet-incet, sa: 1. aduca in teatru actori noi, unii, cu statut de vedeta deja consolidat (Emilia Popescu, stefan Banica jr.), altii, tineri premiati la concursurile profesionale; 2. amenajeze, pornind, practic, de la zero, o cocheta sala studio, foarte necesara si de mult dorita; 3. scoata mai mult de doua premiere pe stagiune, numar socotit pana acum a reprezenta capacitatea maxima de efort a atelierelor si a trupei; 4. transforme fiecare lansare a unui spectacol intr-un mic eveniment monden, la care televiziunile si studentii se inghesuie si la care sala ajunge neincapatoare; 5. determine publicul sa-si reaminteasca drumul (nu lipsit de ocoluri si, evident, de gropi) spre sediul unui teatru candva foarte frecventat dar intrat, de aproape douazeci de ani, intr-o penumbra ce se risipea doar pentru scurte rastimpuri. Toate acestea, in intervalul a mai putin de doua stagiuni. Daca adaugam si ca teatrul se pregateste sa gazduiasca in luna mai un festival de - fireste - comedie, cu participare ampla si (se spera) prestigioasa, obtinem imaginea unui artist care a stiut sa devina, pentru necesitatile cauzei, si manager, cu un succes atat de evident incat te poate face sa-ti pierzi prejudecatile si sa-ti recapeti sperantele; sau iluziile...
Ambitia directorului se reflecta si in fizionomia repertoriului "atacat" sub comanda sa: unor texte de Tudor Musatescu si Dumitru Solomon li se alatura acum, nici mai mult, nici mai putin decat o piesa de William Shakespeare: A douasprezecea noapte. Mai rar jucata, in comparatie cu Visul unei nopti de vara, "tovarasa" sa cea mai vizitata din categoria comediilor shakespeariene melancolice, A douasprezecea noapte are, ca si aceea, multe roluri de intindere si dificultate, lucru care ii impune regizorului nu doar o alegere atenta a distributiei, ci si o munca egal de intensa cu toti interpretii, existand, altminteri, riscul ca edificiul scenic sa se dezechilibreze. Gelu Colceag, regizorul spectacolului de la Comedie, el insusi "la origine" actor, si-a dat seama, fara indoiala, de pericolele ce-i pandeau intreprinderea si a alcatuit, de aceea, o echipa - cum zic pustanii - beton, distribuind in rolurile-cheie interpreti care au la activ nu doar performante verificate, ci si un mare coeficient, tot verificat, de popularitate: George Ivascu (ducele Orsino, cel indragostit fara speranta de contesa Olivia - Dorina Chiriac), Tudor Chirila (Malvolio, arogantul intendent al Oliviei), stefan Banica jr. (bufonul Feste), Emilia Popescu si Valentin Teodosiu (Maria, camerista cea poznasa, respectiv Sir Toby, betivanul unchi al contesei) etc. A mizat insa, nu mai putin, pe nume noi, fie ca dubluri (Laura Cret, Marian Popescu), fie chiar ca titulari, precum Mirela Oprisor, in complicatul rol Viola/Cesario, presupunand un travesti delicat si care s-a dovedit mult prea greu pentru puterile tinerei actrite. Problema este insa ca nici majoritatea artistilor mai experimentati nu au aerul de a se simti prea comod in pielea personajelor lor, astfel incat montarea ajunge sa se sprijine aproape exclusiv pe vedetele... muzicale. In Malvolio, Tudor Chirila da un portret perfect al prostiei ingamfate si pretentioase, jucand cu finete nu doar suprafata "vizibila" a eroului, ci si motivatiile, impulsurile, refularile sale secrete; un rol prin care Tudor Chirila demonstreaza (din nou) ca este un actor intr-adevar talentat. Pe o partitura mai complicata, cerand o sporita mobilitate interioara, stefan Banica jr. evolueaza ireprosabil, impresionand mai ales prin neasteptata inzestrare dramatica pe care o arata, ca si prin seriozitatea pusa in descifrarea eroului sau. Cei doi sunt secondati de Valentin Teodosiu si Gheorghe Danila (Sir Andrew), care alcatuiesc un cuplu comic de forta (o forta un pic cam neslefuita, din pacate), ce "trage" hotarat spectacolul inspre zona asa zicand distractiva a piesei. Contraponderea lirica, desi se bizuie pe scenografia eleganta (mai ales cat priveste costumele) semnata Liliana Cenean si stefan Caragiu si pe muzica superba a lui Nicu Alifantis, ramane, din pacate, in suferinta.
Desigur, spectacolul se va mai "roda", in timp, si, eventual, va mai "creste", astfel incat spectatorii tineri si foarte tineri vor putea pastra pe retina imaginea de acum a eroilor shakespearieni. Cat despre maturii si foarte maturii care nu-si pot sterge din memorie "Noaptea" de acum aproape 30 de ani a lui Ciulei de la "Bulandra"... cu atat mai rau pentru ei!...
Acest material apare in Ziarul de Duminica, suplimentul cultural al Ziarului Financiar
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
