Ziarul de Duminică

Alternative

22.04.2005, 22:52 22

Clujul artistic este pe cale sa piarda cea mai mare galerie a Uniunii Artistilor Plastici, dupa ce, in urma cu cativa ani, a pierdut alte doua galerii aflate in "buricul targului". In raport cu deruta si ezitarile generatiei mature, tinerele generatii de artisti se orienteaza fara complexe spre alte spatii in care operele lor pot sa ajunga la public.

Oferta locala nu este foarte generoasa, cele cateva initiative "private" avand o existenta efemera si fara ecouri mediatice. Totusi, doua galerii si-au castigat un statut aparte, data fiind sustinerea institutionala de care beneficiaza: Galeriile Radio, a Studioului de Radio Cluj si Galeria Atas a Universitatii de Arta si Design. La Galeriile Radio expun in aceste zile Dan Maciuca si Veres Szabolcs pe care conditia de studenti la pictura nu ii impiedica sa se manifeste cu aplomb, in lucrari de mari dimensiuni. Primul, cu o pictura viguroasa, de tip informal, de o savoare aparte datorata pastei consistente de culoare, in sine un spectacol, si care demonstreaza ca pictura cu pigmenti nu si-a epuizat inca resursele; al doilea cu desene in care elementul corporal apare eliptic evocator al unui erotism neretinut. La Atas, David Istvan, coleg de generatie cu cei amintiti mai sus, expune portrete, realizate in maniera hiperrealismului american. Conexiunea o evoca si figurile ce amintesc personajele din filmele lui Tarantino si a caror constanta este violenta insinuata, pe care artistul declara ca o resimte tot mai prezenta in cotidian.

Amintindu-si cum "refuzatii" saloanelor secolului XIX si avangarda secolului XX si-au expus initial operele in cafenele, alti tineri artisti clujeni au ales aceasta modalitate de a se face cunoscuti publicului. La Cafe Bulgakov, deja de cativa ani in circuitul artistic, expun acum tineri artisti "curatorisiti" de cel care le este profesor si, prin varsta, aproape coleg de generatie, coordonand si activitatea Galeriei Atas, Kudor Istvan. Lucrarile constituie doua puncte de vedere si sensibilitate, aflate la poli opusi: unul practicat de Lucian Dedita, Kuti Botond, Betuker Istvan, concretizat in portrete care fac din raportarea la coordonate obiective ratiunea lor de a fi; celalalt, in care raportarea se face la coordonate exclusiv subiective, realizat de Dan Maciuca, Varga Andras si Veres Szabolcs in lucrari informale.

Alta cafenea, recent aparuta, Krajcsar, a devenit locul de debut al unor tineri artisti care si-au propos sa se afirme in grup intr-o expozitie intitulata Pestisorul. Dupa cum declara Szigeti Linda, artistii au convenit asupra unei teme cat mai indepartata de cele impuse in anii de studiu, abordata in pictura, fotografie sau colaj si a carui succes il confirma deja achizitiile efectuate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO