In deceniul trecut, pe ruta Iasi-Bucuresti se producea un adevarat exod al intelectualitatii, al artistilor din diferite domenii. Reproduceam in urma cu ceva timp, in aceasta rubrica, o frantura din dialogul cel mai frecvent pe o tema care se producea la acea vreme intre artistii Iasiului - la orice realizare a vreunuia dintre ei, venea aproape firesc intrebarea: "Si? Cand te muti la Bucuresti?".
Au aparut insa, tot in acea perioada, o serie de tineri artisti care schimbau raspunsul, primind in schimb priviri ironice. Spunand ca sunt hotarati sa ramana la Iasi si sa-si incerce de-aici reusita, tinerii de la vremea aceea fie erau taxati drept idealisti inconstienti, pe care trecerea timpului ii va schimba, fie erau priviti cu oarecare mila, pe sub sprancene care deja le anuntau, in cazul acesta, esecul. In Iasi era de neconceput sa realizezi ceva: daca nu esti in Bucuresti, nu esti deloc, ti se spunea, acolo e centrul, acolo sunt mecanismele, acolo sunt institutiile si banii necesari supravietuirii proiectelor tale. Aici nu poti iesi dintr-o minima vizibilitate locala, care e sinonima cu mediocritatea la nivel national.
Mediocritatea de care se vorbea era insa cauzata tocmai de aceasta paguboasa mentalitate. Intre timp, multi dintre tinerii de-atunci, incapatanandu-se sa ramana in Iasi, au parasit de mult conditia prognozata de altii. Daca-i amintesc numai pe prozatorii Dan Lungu si Florin Lazarescu, pe poetii O. Nimigean si Radu Andriescu, pe criticii literari Antonio Patras, Bogdan Cretu, Doris Mironescu sau Serban Axinte, deja ne putem face o imagine diferita.
In contextul asta, as vrea sa citez totusi un alt artist, dintr-un alt domeniu al culturii, despre care am mai scris aici: "Faptul ca mi-am asumat munci de organizare tine de o decizie a mea, luata la inceputul anilor '90, de a ramane in Iasi. Acum 10-15 ani, orasul nu dadea nici un semn de conectare la formele contemporane artistice, iar eu, precum si alti colegi din generatia mea eram foarte frustrati de acest cadru. Eram niste tineri absolventi ai Facultatii de Arte si trebuia sa luam trenul pana la Bucuresti ca sa vedem niste manifestari ale artei contemporane. (...) Dar, alaturi de colegii mei, am reusit in 10 ani sa construim Asociatia Culturala 'Vector', care are acum un anumit prestigiu si desfasoara proiecte la un nivel destul de mare de profesionalism".
Cei care urmaresc viata artistica din Romania contemporana l-au recunoscut deja, probabil, pe autorul acestor fraze. E vorba despre Matei Bejenaru, care a raspuns astfel unei intrebari adresate de George Onofrei, intr-un interviu publicat in Cotidianul, la data de 7 august 2007. Interviul era ocazionat de un succes important al artistului, care a fost invitat sa expuna la celebrul Tate Modern Museum din Londra, in cadrul expozitiei de grup The Irresistible Force, cu instalatia Ghid de calatorie.
Nu mi-am propus sa redau aici amanuntele proiectului mai sus amintit. Din fericire, presa romaneasca n-a lasat evenimentul neobservat, iar cei interesati cunosc deja detalii. O sa ma rezum sa-i subliniez succesul, punandu-l in context cu nenumarate alte succese internationale ale lui Matei Bejenaru sau ale asociatiei pe care o conduce. Si mai tin sa reamintesc aici ca acelasi artist, in calitatea sa de coordonator al Asociatiei Vector, se face "raspunzator" de organizarea Bienalei de Arta Contemporana "Periferic", a initiat un festival de film documentar intitulat "cARTfilm", a condus si dezvoltat proiectul social "cARTier", despre care am scris aici la finalul sau, si asa mai departe. Spun "si asa mai departe" pentru ca mi-e imposibil sa redau in numarul de semne alocat rubricii multele proiecte initiate de asociatie, atat in tara, dar mai cu seama in strainatate, la fel cum simt ca e imposibil sa creionez o dimensiune a succeselor inregistrate. Iar despre Vector si Matei Bejenaru s-a scris si se va scrie, sunt convins, tot mai mult.
Tin insa sa revin pentru final, bucurandu-ma de exemplul pe care vi l-am prezentat, la tinta directa a acestui articol: anume la scepticii de serviciu ai anilor '90, pentru care ideea ca si din Iasi, si de aiurea se pot realiza lucruri la fel de importante ca si de la Centru parea o iluzie demna, aproape, de dispretuit. Ii invit pe ei sa puna in noul context creat in Iasi spusele lor de odinioara. Si, mai ales, ii invit sa sustina, cu aceleasi argumente, ca nu valoarea dicteaza, ci interesul blamatului Centru, care blocheaza toate drumurile ce pornesc din cu totul alta parte decat din Bucuresti.
Nu fac aici nici un fel de declaratie de razboi. Nimanui. Pur si simplu, mi-am pregatit prin cele scrise mai sus concluzia, moralista recunosc, ca pasiunea transformata in munca si incapatanare iti ofera toate instrumentele necesare.
In lipsa acestora, fireste ca orizontul se ingusteaza, iar esecurile incep sa-si caute scuze. Scuza Bucurestiului asupritor incepe insa sa devina tot mai desueta. Pentru unii, e nevoie de imaginatie spre a descoperi alte explicatii ale esecului. Pentru altii, nu e necesara nici o explicatie, faptele sunt suficiente.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
