Iluziile mistificării
(Nina Cassian)
Derapajele din "anii romantici", adăpostirea ei în găoacea protectoare a minciunii aruncă o deasă umbră de suspiciune asupra sincerităţii autoarei, încât e necesar un efort în plus pentru a obţine un credit sporit de credibilitate, pentru a aşeza sub semnul onestităţii oribilul suferinţei femeii inteligente, plină de umor şi spirit ludic, în faţa dragostei.
"...Cu bună ştiinţă voi evita referirile de prea crudă intimitate la viaţa mea erotică nerenunţând însă la pulsaţia ei esenţială, nici la întâmplările cele mai expresive". Este o avertizare pe muchie de cuţit pentru cine se apropie de viaţa tumultoasă a poetei, comunicată pe fragmente, în totală libertate de spirit. Nina Cassian pare să sfideze "noţiunea de secret personal şi de viaţă secretă" şi îşi etalează sufletul "afânat" de muzică şi iubire. Poezia, muzica, dansul, desenul, dar şi dragostea, prieteniile amoroase intră în hora vieţii ei, sunt componentele unui spectacol, al cărui protagonist este veşnic disponibil şi mereu risipitor. Dacă în poezie şi în vederile ei comuniste diarista se înşeală şi-şi înşeală interlocutorul, prin clare ipostaze de perfidie şi duplicitate abil mascate, în probleme de amor nu vrea, şi prin urmare nu ştie să mintă sau minte frumos, nu cultivă secretul, nu-şi menajează nici propria susceptibilitate şi nici pe a altora, nu ştie ce este prudenţa şi nici privirea complice, în aparenţă. O francheţe brută şi brutală, cu valuri de circumstanţe atenuante, o umilire dar şi un orgoliu imens în mărturisirile femeii care a cheltuit o energie "excesivă" în "aventura iubirii", ce i-a fost "totodată şi o sursă de regenerare, de bogăţie şi de elan". Însemnările din "celălalt" jurnal, din anii 1975-1976 sau de după 1980, sunt dovada unui spirit analitic încărcat de parti-pris, dar totuşi lucid - analitic faţă în faţă cu "fenomenul" care a fost Nina Cassian, cu "perpetua flămânzire de turburare de dragoste - foame potolită doar de câţiva ani încoace [care] mi-a consumat o cantitate incredibilă de timp, fie prin acţiunidirecte fie prin unele imaginare". Iubirile reale sau plasate în plină ficţiune sunt apanajul femeii pentru care ecorsajul real sau simulat devine modalitatea esenţială de autocunoaştere, semn al acceptării preţului, al asumării destinului său.
Nina Cassian are ceva de spus despre fatalitatea femeii care a fost marcată foarte de timpuriu de un complex al lipsei de frumuseţe, atenuat, dar probabil niciodată depăşit, ca o rană care s-a închis, dar a rămas cicatricea vizibilă şi deseori dureroasă. "La unsprezece-doisprezece-treisprezece ani mă transformasem dintr-o fetiţă drăgălaşă într-o adevărată fată urâtă, spre groaza mamei mele în primul rând. (...) Am purtat, fără stoicism, această cruce, adaptându-mă psihic şi mental, cu sfidare şi autocruzime, cu disperare şi spirit competitiv, cu înfrângeri şi triumfuri spectaculoase". S-au estompat prin primul mariaj cu Vladimir Colin, Jany, "sfielile şi complexele de inferioritate care îmi dominaseră adolescenţa bântuită de jind de iubire, de dorul care părea zadarnic de a mă implica într-un sentiment spectaculos (şi împărtăşit, fireşte)?!". Bravând în jurnalul propriu-zis, afişând un aer de siguranţă, îşi demolează statuia prin câteva remarci de bun simţ, surprinzând esenţa interiorităţii sale, la un interval de peste douăzeci şi cinci de ani, cu luciditatea care a caracterizat-o, dar şi acea specială capacitate de înţelegere pentru cea care a fost şi cea care a rămas: "Mă credeam «foarte tare», voiam într-adevăr «verificări», eram convinsă că rezist". Cu o patimă greu de egalat a adevărului notează: "păstrându-mi trăsăturile «necurate», având în continuare «sadismul adevărului» şi asumându-mi deseori structura «Lilith», a trebuit să mă recunosc nu o dată învinsă". Tânjind după echilibru, avea nevoie de concesii şi, "neputând obţine «integralul» m-am mulţumit cu parţialul». Am aflat că «sunt», dar că nu «rămân» Nina Cassian, în sensul trufaş, olimpian, visat cândva". Succesele tinereţii, "forţând realitatea, intimidându-mi partenerii" au avut drept pandant "eşecuri grave şi spectaculoase" asumate, însumate, şi depăşite
O serie de consemnări - scene impregnate de erotism - pot aparţine în egală măsură vieţii, dar şi ficţiunii, şi se circumscriu unei realităţi exacerbate sau, mai degrabă, percepută astfel de fiinţa surprinsă de propria-i feminitate, de excesivitatea ei erotică. La şaptesprezece ani "băieţi şi bărbaţi s-au apropiat de mine, în ciuda (sau, poate datorită?) trăsăturilor mele. Îmi fusese descoperită feminitatea, amestec, probabil atrăgător, de forţă şi vulnerabilitate şi, foarte curând, complexul meu de inferioritate a explodat în orgoliu. Orgoliul meu se baza în cea mai mare măsură pe credinţa nestrămutată că eram multitalentată (îndoielile şi crizele au apărut mai târziu...) şi, evident, «nepereche»".
Marcată de un libido perpetuu treaz, de "handicapul meu sexual", cum îl numeşte ea, diarista se analizează şi se psihanalizează ani la rând, nemulţumită de rezultatul sondajului. "Pe plan erotic - notează ea în 1975, referindu-se la anul 1948 şi la jocul ei provocator cu bărbaţii din jur - mă aflam în plină şi furibundă «încercare a puterii», urmare certă a acelei crize din adolescenţă, a jindului fetei urâte după o mare dragoste improbabilă. (Dar oare astăzi, după atâta plenitudine amoroasă şi cu dureri şi cu triumfuri deopotrivă intense, pot eu considera cicatrizat vechiul complex?)". Impasul odată definit şi asumat şi, aparent, depăşit, începe uneori să-şi piardă conturul de realitate normală, francheţea formulărilor se încarcă de o notă de absurd, atunci când erotismul ei îşi caută un suport în politic şi când acesta din urmă devine criteriu al selecţiei, căci cel iubit trebuia să devină "dacă nu comunist", măcar să renunţe la a fi "un duşman al ideilor mele". Şi totuşi, Nina Cassian poate fi înţeleasă şi este chiar credibilă, pentru că aparţine unei categorii de femei cu o extraordinară disponibilitate afectivă şi erotică, blamabilă şi de unii blamată, poate, cine ştie, invidiată de semenele ei. În America singurătăţii anului 1988, cuvântul "dragoste" devine un termen abolit şi îl pronunţă "ca şi cum aş fi încă vie, pe stil vechi, ca şi când speranţa şi speculaţia n-ar fi cei mai mari duşmani ai mei". Absenţa unui partener, după câţiva ani de văduvie, o face să se simtă bântuită de "dorul de iubire", îşi vede viaţa sfâşiată "Şi încep să mă urăsc. Îmi urăsc biologia. Nu şi biografia care numără extazuri şi căderi - dar care avea o logică, o consecvenţă, un tip de armonie pe care l-am pierdut". Sunt mărturisiri care pot surprinde, fără a şoca însă, atunci când defineau o stare de fapt care s-a perpetuat câteva decenii în şir. "În inima mea aveau loc doi şi trei (nu mai mulţi) bărbaţi, acesta e adevărul, atât de greu de explicat - se destăinuie ea prin anii 2003-2004. Oare mă va crede cineva dacă voi declara că în această îmbrăţişare nu intra niciun fel de confuzie sau promiscuitate? Oare mă va crede cineva când voi afirma că eram pură de fiecare dată, că nu înşelam şi nu minţeam pe nimeni? Cei care m-au cunoscut cu adevărat - în primul rând Ali - pot da mărturie". Ceea ce conta pentru ea - luând drept realitate propria-i mărturisire - "era A IUBI ŞI A FI IUBITĂ, şi nicidecum actul fizic («prelungirea dragostei cu mijloace de forţă»)! Şi acesta mi-a fost statutul în întreaga mea existenţă".
Din volumul în pregătire la Editura Cartea românească
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
