Cum se întoarce la Postdam, în seara zilei de 28 iulie, Wilhelm al II-lea îi trimite o telegramă lui Nicolae al II-lea. I se adresează cu „mon cousin”. Dincolo de apelativul familiar, cei doi chiar erau veri şi, împreună, ei erau veri şi cu regele Angliei. Toţi trei corespondau în engleză. Wilhelm îi scrie ţarului că el urmăreşte cu nelinişte ceea ce se întâmplă în Rusia şi promite sprijinul său pentru a-i face pe austrieci să ajungă la o înţelegere cu el. Peste câteva ore ţarul îi răspunde că războiul pornit de Austria contra unui stat neputincios ca Serbia a umplut Rusia de indignare. „Pentru a încerca să se evite o calamitate, cum ar fi un război european, te rog, în numele vechii noastre prietenii, să faci tot ce poţi pentru a împiedica aliaţii tăi să meargă prea departe”. La 29 iulie, devreme, Poincaré şi Viviani debarcă din cuirasatul „France” la Dunkerque. Şi se îndreaptă în grabă către Paris. Abel Ferry, care era atunci subsecretar de stat la Externe, notează în însemnările sale că nici preşedintele francez, nici primul ministru nu credeau în acea dimineaţă că erau deja în război. Se mai spera într-o soluţie localizată, doar într-un război între Austro-Ungaria şi Serbia?
La 29 iulie, la amiază, Poincaré şi Viviani ajung la Paris. Multă lume la Gare du Nord. Entuziasm patriotic. La Elysées, unde sunt adunaţi toţi miniştrii, ei află că ţarul a început mobilizarea. Ambasadorul Franţei la Sankt Petersburg, Maurice Paleologue, fără să comunice la Paris, îl asigurase pe Sazonov că Rusia va fi susţinută de Franţa. Poincaré nu-i reproşează amabasadorului gestul, îi trimite doar o telegramă ca să-l îndemne pe ţar să evite orice provocare.
La Potsdam generalii germani insistă pe lângă Wilhelm cu pericolul pe care-l reprezintă iniţiativele ruseşti şi cer mobilizarea. Gottlieb von Jagov, ministrul de Externe al imperiului, trimite o telegramă lui Sazonov, atrăgându-i serios atenţia asupra pericolului continuării mobilizării.
La Paris, Poincaré tot nu crede că războiul e iminent. Nici liderii socialişti adunaţi la Bruxelles pentru Congresul Internaţionalei a II-a nu credeau. Jaures tocmai ţine un discurs fulminant contra războiului. Circa 10.000 de oameni îl aclamă.
În după-amiaza de miercuri, 29 iulie, kaizerul, în consfătuire cu şefii militari germani, are un moment de luciditate şi le declară că ar fi o nebunie să se înceapă un război general. Dictează o altă telegramă pentru Nicolae al II-lea. Îi cere să rămână spectator în conflictul cu Serbia pentru a nu angaja toată Europa în război. Două ore mai târziu ţarul îi răspunde că ar fi bine dacă s-ar încredinţa conflictul sârbo-austriac Conferinţei de la Haga. Wilhelm ripostează că orice mediere e imposibilă atâta timp cât Rusia se mobilizează contra Austriei. Şi îi cheamă pe ministrul de Război Erich von Falkenhain, pe şeful statului major Ludwig von Moltke (foto) şi pe cancelarul Bethmann-Holllweg. Toţi insistă cu decretarea mobilizării.
În noaptea de miercuri spre joi, 30 iulie, Nicolae al II-lea nu doarme. În timpul zilei primeşte şefii militari şi pe preşedintele Dumei. La ora 4 după-amiază, semnează ucazul care decreta mobilizarea generală. 9 milioane de oameni urmau să îmbrace haina militară. La Paris, în aceeaşi zi, generalul Joffre cere ministrului de Război ordinul de mobilizare. Poincaré şi Viviani ezită. Viviani întreabă Londra dacă rămâne fidelă Triplei Înţelegeri. Atrage atenţia că nu Franţa provoacă războiul, trupele sale fiind reţinute la 10 km de graniţă.
În noaptea de 30 spre 31 iulie toată armata austro-ungară e mobilizată. Maşinăriile militare încep să intre în funcţiune. În aceeaşi noapte se întoarce şi Jaures de la Bruxelles. Le declară ziariştilor că proletarii nu vor război. Şi pacea mai poate fi salvată de intervenţia diplomatică a Angliei.
Vineri, 31 iulie. Lumea vorbeşte peste tot de planul Schlieffen. Creatorul lui, generalul Alfred von Schlieffen, murise în 1913 (von Moltke îi luase locul). În esenţă, ceea ce propunea generalul german era depăşirea în viteză a francezilor şi ruşilor. De aceea, von Moltke, Falkenhayn şi Bethmann-Hollweg îi cer lui Wilhelm al II-lea să proclame starea de pericol de război. Orice zi era extrem de importantă pentru germani. Orele 13.00, Wilhelm proclamă ordinul cerut atât de insistent. Dar o oră mai târziu îi telegrafiază din nou lui Nicolae al II-lea: „Pacea Europei poate încă să fie salvată de tine dacă Rusia acceptă să oprească măsurile militare care ameninţă Germania şi Austro-Ungaria”. Îi răspunde Nicky (cei doi împăraţi semnau Willy şi Nicky) la ora 15.00: „Este tehnic imposibil să se oprească pregătirile militare care au fost necesare pentru a răspunde mobilizării Austriei. Noi suntem departe de a dori războiul...”. Schimbul de telegrame nu împiedica mobilizarea pretutindeni.
N-o împiedica pe continent.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
