De doua decenii, statele din Golful Persic isi fac reclama. Mai intai s-a format legenda Duty Free legata de aeroportul din Dubai. Apoi au aparut pe firmament companiile aeriene emirateze sau din Qatar, care, alaturi de colegii din Singapore, ocupa constant cele mai bune pozitii mondiale in topul serviciilor de profil.
Imaginarul Golfului s-a construit si completat ulterior printr-un soi de maximalism Guinness Book of Records. A fost ridicat, bunaoara, deja celebrul Burj-al-Arab, singurul hotel din lume care s-a calificat pentru categoria sapte stele. Cladirea, o panza de corabie umflata eolian, e ridicata pe o insulita artificiala si combina morfologia "maritima" creata de Antoni Gaudi cu traditia Art Deco intr-un mod care taie respiratia. Insa lista ramane deschisa: pe planseta arhitectilor se afla deja "cel mai" inalt bloc-turn din lume. Zona libera a Dubaiului e o desfasurare halucinanta de proiecte urbane de mare clasa, lucrate de milioane de imigranti din Asia-Pacific si finantata cu miliarde de petrodolari. Nu se mai construiesc cladiri separate si nici macar cvartaluri. Se proiecteaza noi orase - care in forma de palmier, care destinate unor activitati specializate.
Ce se intampla de fapt cu aceste state arabe? E vorba despre niste teocratii de familie, unde "emirul" e aproape totul, adica proprietar, legiuitor si judecator, dar nu si beneficiar exclusiv al resurselor fabuloase pe care mica lui tara petrolifera le genereaza frenetic. Banii atrag proiecte, investitii, speculatii imobiliare, concentratii bancare, produse de lux, tranzit comercial, operatiuni offshore si foarte mult consum, mai ales ca, lasand deoparte hidrocarburile, viata sociala, economica si chiar... vegetala a zonei depinde in totalitate de importuri.
Conducatorii Golfului au studiat in mari universitati americane sau britanice. Au o minte deschisa si o ambitie care nu se epuizeaza in competitia regionala. Au decis sa redistribuie profiturile, iar standardele de viata ale conationalilor au explodat stelar, intr-o ambianta onirica, de basm oriental. Ei au gasit formula de a combina un islam mai degraba conservator cu deschiderea maxima, lipsita de orice bariera juridica sau politica, spre ansamblul lumii euroatlantice. Se gandesc la NATO ca la o posibila umbrela de securitate pentru mereu pericilitata lor regiune. Au relatii privilegiate cu marii jucatori din UE si cu Uniunea ca atare. Investesc in strainatate acolo unde te astepti mai putin (cum ar fi in OMV, unde kuweitienii detin 20% din actiuni). Au creat fonduri "pentru generatia de maine", constienti fiind ca banii din petrol se vor termina candva, atunci cand decizia politica de a introduce alte forme de energie va putea fi consensualizata planetar. Spectacolul acestei intelepciuni pragmatice si mai ales rezultatele ei pe teren coplesesc pana si asteptarile cele mai vioaie.
Din pacate, perceptia asupra Golfului cultivata indeobste de mediile politice si de afaceri din Romania pare ecranata de situatia din Irak sau de impoderabilele dosarului nuclear iranian.
Desi se afla la patru ore de zbor, aceste state intra totusi, treptat, pe dimensiunea "araba" a politicii externe romanesti. E nevoie acum de impulsuri la nivel inalt, de coordonarea unor "desanturi" menite sa ne faca loc in aceasta oaza de oportunitati, fie ca vorbim despre prezenta companiilor noastre acolo, fie ca evocam investitiile pe care le-am putea atrage in domenii vi-tale precum prelucrarea gazului natural, turismul, sectorul bancar sau in proiectele de infrastructura. In Golf, visele se realizeaza mai usor decat in orice alt loc.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
