ZF Transilvania

Proiect european de 35,9 mil. lei pentru achiziţionarea a 26 de microbuze electrice pentru elevii din judeţul Alba

Proiect european de 35,9 mil. lei pentru achiziţionarea...

Autor: Laurentiu Cotu

17.01.2024, 17:06 72

Consiliul Judeţean Alba în parteneriat cu primăria Alba Iulia implementeză un proiect european de 35,9 mil. lei (7,2 mil. euro), finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), pentru achiziţionarea a 26 de microbuze electrice pentru elevi din mediul rural şi urban defavorizat al judeţului Alba. Microbuzele vor fi dotate cu facilităţi pentru accesul elevilor cu mobilitate redusă (rampă şi/sau alte dotări specifice), potrivit unui comunicat de presă al primăriei Alba Iulia.

’’Obiectivul proiectului constă în dotarea cu microbuze electrice a unităţilor de învăţământ preuniversitar cu clase de nivel primar şi/sau gimnazial şi/sau liceal din 26 localităţi din judeţul Alba, urmărindu-se îmbunătăţirea condiţiilor de transport a elevilor din zonele defavorizate/marginalizate din judeţ, astfel încât să se asigure accesul acestora la educaţie şi protecţia mediului în acelaşi timp.’’, se arată în comunicatul de presă transmis de municipalitatea din Alba Iulia.

 
 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO