ZF Transilvania

Proiect de peste 31 mil. lei pentru construirea unui cămin cu 103 camere în cadrul Universităţii Transilvania Braşov

Proiect de peste 31 mil. lei pentru construirea unui...

Autor: Laurentiu Cotu

23.02.2021, 18:05 179

Universitatea Transilvania Braşov a demarat un proiect de peste 31 mil. lei (6,4 mil. euro), finanţat prin Compania Naţională de Investiţii (CNI), pentru construirea unui cămin cu 103 camere, pe o suprafaţă desfăşurată de 5.598 mp.

Construcţia căminului va fi realizată în 22 de luni, dintre care primele două vor fi dedicate activităţii de proiectare. Căminul va avea 103 camere duble şi va cuprinde şi două locuri dedicate persoanelor cu dizabilităţi. Fiecare cameră va fi dotată cu grup sanitar propriu, mobilier (paturi, birouri, dulap, frigider şi etajere) şi balcon pe toată lăţimea camerei de cazare. Clădirea va fi prevazută şi cu parcare subterană, cu o capacitate de 34 de locuri.

Universitatea Transilvania din Braşov cuprinde, în prezent, 18 facultăţi din diferite domenii şi desfăşoară activităţi educaţionale pentru aproximativ 19.000 de studenţi, media anuală a solicitărilor de cazare care nu pot fi onorate din lipsă de spaţii de cazare fiind de cel puţin 1.000 de studenţi, se arată într-un comunicat de presă al Ministerul Dezvoltării, Lucrarilor Publice şi Administraţiei.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO