ZF Transilvania

Proiect de peste 132 mil. lei pentru realizarea unui pasaj subteran la Timişoara

Proiect de peste 132 mil. lei pentru realizarea unui...

Autor: Laurentiu Cotu

14.12.2021, 18:16 4935

Primăria Timişoara a demarat un proiect de 132,2 mil. lei (26,7 mil. euro) pentru construcţia unui pasaj subteran, care să conecteze cartierele municipiului prin reţeaua de transport public, pietonal şi piste de biciclete şi să decongestioneze traficului rutier în zona de vest a oraşului. Contractul de lucrări (actualizare proiect tehnic şi execuţie lucrări) a fost câştigat prin licitaţie de o asociere formată din Spic Internazionale (lider/ Italia), Pod-Proiect (Iaşi) şi Sylc Con Trans (Arad), conform unui comunicat de presă al primăriei Timişoara.

’’Investiţia presupune execuţia unui pasaj rutier inferior, perpendicular pe axul căii ferate, care va face legătura între Calea Bogdăneştilor şi strada Gării. Pasajul va include o platformă cu o linie de cale pentru tramvai amplasată în mijlocul carosabilului, 2 benzi de circulaţie pe sens de o parte şi de alta a platformei tramvaiului, trotuare pietonale şi piste pentru biciclişti amplasate pe ambele părţi’’, potrivit comunicatului de presă transmis de primăria Timişoara. Durata de execuţie a proiectului este de 24 de luni.

 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO