ZF Transilvania

Primăria Arad a accesat o finanţare europeană de 22,7 mil. lei pentru reabilitarea a două unităţi de învăţământ

Primăria Arad a accesat o finanţare europeană de 22,7...

Autor: Laurentiu Cotu

02.03.2023, 18:42 73

Primăria Arad a accesat două proiecte europene în valoare totală de 22,7 mil. lei (4,6 mil. euro), în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), pentru reabilitarea unităţilor de învăţământ Colegiul de Artă ’’Sabin Drăgoi" şi Liceul Naţional de Informatică. Cele două proiecte fac parte din componenta 5 - ’’Valul Renovării’’, finanţate prin PNRR, potrivit unui comunicat de presă al primăriei Arad.

’’Dezvoltarea Aradului continuă cu paşi rapizi, avem multe proiecte din fonduri europene care au fost depuse, iar acum, odată cu aprobarea lor etapizată avem şi un volum mare de muncă. Am încredere că fiecare dintre acestea contribuie semnificativ la schimbarea în bine a imaginii municipiului’’, a declarat Călin Bibarţ, primarul municipiului Arad, într-un comunicat de presă.

 
 
 


 

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO