ZF Transilvania

Poiecte europene de 35 mil. euro pentru construirea a două pasaje supraterane în Baia Mare

Poiecte europene de 35 mil. euro pentru construirea a...

Autor: Laurentiu Cotu

15.02.2023, 18:40 576

Consiliul Judeţean Maramureş în parteneriat cu primăria Baia Mare au accesat două proiecte europene în valoare totală de 35 mil. euro, finanţate prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), pentru realizarea a două pasaje supraterane, în zonele Italsofa şi Clubul Văcarilor din municipiul Baia Mare. Investiţia pentru pasajul de la Italsofa se ridică la 15 mil. euro, iar cea pentru pasajul de la Clubul Văcarilor la 20 mil. euro, termenul de finalizare al lucrărilor fiind de 12 luni de zile de la atribuirea contractelor de execuţie.

’’Prin realizarea celor două pasaje vom reuşi să fluidizăm traficul din aceste zone, care în ultimii ani au devenit extrem de aglomerate, iar acestea vor fi legate şi de centura metropolitană Baia Mare. Pasajul Clubul Văcarilor va avea 495 de metri şi două benzi pe sens, dar şi benzi suplimentare de acces pe pasaj, fiind astfel lărgit DN 1C spre localitatea Recea. Pasajul Italsofa, între Baia Mare şi Groşi, va avea 680 de metri şi o lăţime de aproape 14 metri’’, a spus Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare, într-un comunicat de presă.

 
 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO