LIVE: 15 MINUTE CU UN ANTREPRENOR – Ce planuri de dezvoltare are una dintre primele brutării artizanale din România
ZF Transilvania

Constructorii bistriţeni de la Dimex au reabilitat cu 13 mil. euro un drum judeţean de 20 km în Maramureş

Compania de construcţii Dimex-2000 Company, controlată de antreprenorii Ioan şi Neluţa Lucreţia Scurtu din localitatea Rebrişoara, judeţul Bistriţa-Năsăud, în asociere cu Conrep din Vişeu de Sus, Maramureş şi Explan din Cluj-Napoca au finalizat lucrările de reabilitare a drumului  judeţean DJ 187, Valea Ruscovei, din judeţul Maramureş, cu o lungime de 20 km. Valoarea totală a investiţiei este de peste 65 mil. lei (aproximativ 13 mil. euro), iar finanţarea a fost realizată în cea mai mare parte din fonduri guvernamentale, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL II).

Dimex-2000 Company a realizat în 2020 o cifră de afaceri de peste 186,8 mil. lei (38,8 mil. euro), în creştere cu 40,6% faţă de anul anterior, potrivit calculelor ZF pe baza datelor de la Ministerul Finanţelor Publice. Constructorul bistriţean a avut anul trecut un profit net de peste 8,5 mil. lei (1,8 mil. euro), mai mult cu 29% faţă de anul precedent, şi un număr mediu de 234 de angajaţi, conform datelor publice.

Dimex se ocupă de construcţia şi întreţinerea drumurilor şi a podurilor, construcţii civile, industriale, reţele de apă şi canalizare, consolidări şi ziduri de sprijin, staţii de tratare şi epurare. Compania furnizează betoane industriale şi rutiere, mixturi asfaltice şi închiriează utilaje de construcţii. Printre contractele câştigate în ultimii ani de Dimex se află proiectarea şi execuţia lucrărilor de modernizare a drumurilor judeţene DJ151B şi DJ142, Ungheni (DN15) – Mica – Târnăveni (DN14A), judeţul Mureş, o investiţie de aproximativ 106 mil. lei (22,4 mil. euro), realizată în asociere cu OPR Astfalt, Oblas Publicas Y Regadios şi Explan.

Un alt contract câştigat este reabilitarea sistemului rutier din Hunedoara, o investiţie de aproximativ 60 de milioane de euro. Dimex a mai câştigat în asociere cu compania Explan din Cluj-Napoca un contract de peste 68 mil. lei (14,6 mil. euro), pentru reabilitarea a 27 km de drum în Ţara Lăpuşului, judeţul Maramureş. Dimex-2000 Company a fost înfiinţată în anul 2000 în localitatea Răbrişoara din judeţul Bistriţa-Năsăud, cu principal domeniu de activitate lucrări de construcţii a drumurilor şi autostrăzilor. Compania este controlată de antreprenorii Ioan şi Neluţa Lucreţia Scurtu.

 
 
 
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.