ZF News

Ruşii de la Lukoil au cheltuit anul trecut 190 mil. dolari căutând petrol în România

Ruşii de la Lukoil au cheltuit anul trecut 190 mil....

Autor: Luiza Chiroiu

04.03.2015, 12:14 263

"La nivel internaţional, am crescut cheltuielile pentru segmentul producţie şi explorare pentru proiectul Shah-Deniz din Azerbaijan şi am început activităţile de explorare în cadrul proiectelor din România şi Ghana", se arată în raportul financiar pe 2014 al Lukoil.

În luna septembrie a anului trecut, Lukoil a cerut Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM) să aprobe prelungirea cu şase luni, până în mai 2015, a fazei obligatorii de explorare a unui perimetru din Marea Neagră, din cauza unor întârzieri privind aducerea unei platforme de foraj din Golful Mexic şi a unor acumulări de gaze "potenţial periculoase" în zona de foraj.

Perioada de explorare a perimetrului EX–29 Est Rapsodia a fost stabilită la 5 ani de la data intrării în vigoare a acordului de concesiune, respectiv 4 noiembrie 2011, şi este împărţită în două faze, una obligatorie şi una opţională.

În 2011, guvernul a aprobat două acorduri petroliere de concesiune pentru explorare, dezvoltare şi exploatare în perimetre româneşti de câte 1.000 km pătraţi din Marea Neagră, încheiate între ANRM şi asocierea de firme Lukoil Overseas ( parte a grupului Lukoil)-Vanco International.

În schimb, Lukoil a înregistrat o scădere a cheltuielilor de rafinare la nivel internaţional, după ce, în 2013, compania a consemnat costuri mai mari pentru revizia rafinăriei deţinute în România.

"Cheltuielile de rafinare la rafinăriile noastre internaţionale au coborât cu 3,3% sau 33 de milioane de dolari, în principal pe fondul cheltuielilor mari presupuse de revizia efectuată la rafinăria din România în 2013. Deprecierea euro faţă de dolarul american a constituit, de asemenea, un factor pentru reducerea costurilor", se arată în raport.

De altfel, rafinăria Petrotel-Lukoil din Ploieşti a fost oprită în perioada 20 februarie - 12 aprilie din 2013 pentru efectuarea unei revizii capitale.

Totodată, cheltuielile grupului rus pentru transportarea ţiţeiului către rafinării a coborât cu 18,1% sau 229 de milioane de dolari comparativ cu 2013, datorită scăderii volumelor de ţiţei aduse din Rusia la rafinăriile Lukoil din România şi Bulgaria.

Profitul net al grupului Lukoil, al doilea mare producător de petrol din Rusia, a scăzut cu 39,4% anul trecut faţă de 2013, de la 7,83 miliarde de dolari la 4,75 de miliarde de dolari, pe fondul declinului preţului petrolului, în special în trimestrul al patrulea al anului trecut.

Preţul petrolului Brent a scăzut cu aproximativ 60% din luna iunie a anului trecut până în luna ianuarie a acestui an, după ce OPEC a refuzat să reducă producţia de petrol, iar cantitatea extrasă în Statele Unite a atins maximul ultimelor trei decenii.

Vicepreşedintele Lukoil, Leonid Fedun, a estimat că preţul petrolului va ajunge la 100 de dolari pe baril până la finalul anului, în condiţiile în care companiile îşi reduc producţia la nivel global.

Veniturile din vânzări ale producătorului rus au crescut anul trecut cu 1,9%, la 144,17 miliarde de dolari de la 141,45 de miliarde de dolari cu un an înainte.

Grupul rus Lukoil este prezent în România cu o rafinărie în Ploieşti şi o reţea de peste 300 de benzinării.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO