♦ Soluţia propusă este un motor de calcul care preia datele brute din sistemele băncilor şi face anumite validări de cifre, prin care toate informaţiile din cadrul unei bănci sunt prelucrate şi transmise la BNR ♦ Pentru NBD, clienţii indirecţi sunt BNR, Ministerul de Finanţe, Biroul de Credite sau ANAF, iar cei ce folosesc toolurile companiei sunt clienţii din băncile comerciale.
New Business Dimensions (NBD), companie care îşi propune să introducă soluţiile de business intelligence în instituţiile financiare din România, a creat o platformă software care ajută băncile comerciale să transmită toate raportările necesare către Banca Naţională a României. Compania lucrează, în prezent, cu aproape 20 de bănci de pe piaţa locală şi a ajuns la afaceri de 4 mil. euro.
Recent, directorul general al NBD, Emanuel Oană, şi-a majorat participaţia la 55% şi a devenit acţionarul majoritar al companiei. În acţionariatul companiei a intrat Marius Ionescu, care a preluat 45% din capitalul social. Odată cu această schimbare, compania ar urma să intre şi pe piaţa internaţională.