ZF Live

ZF Live. Cătălin Rizea, head of financial services product innovation, Total Soft: În România soluţia Charisma ERP e foarte cunoscută şi bine reprezentată. Ne uităm din ce în ce mai mult către pieţe internaţionale şi ne interesează foarte mult Europa

Autor: Alexandra Cepăreanu

27.11.2023, 10:00 246

Charisma ERP este o soluţie de digitalizare pe care Total Soft a dezvoltat-o în ultimii aproape 25 de ani şi pe care a extins-o progresiv spre diverse industrii precum construcţii, agricultură, retail, farma, medical, leasing.  „Avem peste 57 de clienţi (firme de leasing) în toată lumea care folosesc soluţia Charisma ERP. În România avem 15 firme de leasing - precum BCR Leasing, Unicredit, BNP Paribas Leasing şi alţii“  Prin utilizarea platformei Charisma, firmele de leasing pot trimite oferte către clienţii persoane fizice în 10-15 minute, în timp ce persoanele juridice pot afla un răspuns în 30 de minute.

Compania TotalSoft, unul din­tre cei mai importanţi produ­cători de software de pe piaţa locală, cu afaceri de 31 mil. euro în 2022 şi circa 600 de angajaţi, vrea să ajungă cu soluţia Charisma ERP - aplicaţie care oferă firmelor de lea­sing posibilitatea de a oferi soluţii de finan­ţare clienţilor lor - în toată Europa, a spus Cătălin Rizea, head of financial services product innovation în cadrul Total Soft.

„În România soluţia noastră e foarte cunoscută şi foarte bine reprezentată. Noi ne uităm din ce în ce mai mult câtre pieţe in­ternaţionale, ne interesează foarte mult Europa. Noi suntem una dintre firmele cu o reputaţie internaţională deosebită. Spre e­xemplu, anul trecut, la conferinţa interna­ţio­nală de la Cascais din Portugalia, am fost unul din sponsorii principali şi pot să spun că soluţia noastră se bate de la egal la egal cu marii jucători internaţionali“, a spus în cadrul emisiunii de business ZF Live Cătălin Rizea.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

ZF Live
Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO