ZF Agrobusiness

ZF Agropower. Semnal de alarmă: efectivele de bovine de carne, una dintre puţinele ramuri ale zootehniei care au fost pe plus în ultimul deceniu, marchează prima stagnare! „Fermierii sunt descurajaţi să mai investească“

17.06.2023, 11:15 Autor: Mădălina Dediu Panaete

Ultimele date statistice din 2021 arată că efectivele de bovine, fie că sunt junici, bovine de lapte sau de carne, coborâseră sub 2 milioane de capete, faţă de peste 5 milioane cât avea România în anii ‘90.

Interesul pentru înfiinţarea de ferme de vaci de carne a stagnat în primele luni ale anului, în condiţiile în care acest segment din zootehnie a avut una dintre cele mai rapide creşteri ale numărului de animale.

„În opt ani, efectivele de vaci de carne au crescut de zece ori. Este sectorul cu cea mai puternică creştere, în condiţiile în care zootehnia este în declin. Trebuie menţionat însă că majoritatea fermierilor noştri au renunţat la vacile de lapte şi au trecut la vacile de carne sau deţin ambele categorii. Din păcate, evoluţia întregului efectiv de bovine a scăzut, avem puţin peste un milion, în care România avea peste 5 milioane de capete. Şi din păcate această scădere se manifestă din ce în ce mai mult“, a spus Dumitru Grigorean, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Bovine pentru Carne din România. Asociaţia reuneşte circa 435 de ferme din 38 de judeţe, iar în judeţul Suceava, acolo unde asociaţia are sediul, reprezintă şi 400 de crescători de vaci de lapte, ferme şi mijlocii. În cazul fermelor de creştere a bovinelor de carne, asociaţia reprezintă ferme care au 10 capete şi sunt şi ferme cu peste 1.000 de capete. Sunt fermieri care au ambele tipuri de vaci. De altfel, Dumitru Grigorean spune că mulţi dintre fermierii care au investit în creşterea bovinelor de carne au renunţat la creşterea bovinelor de lapte sau au trecut la ambele categorii. Asociaţia gestionează Registrul Genealogic în vederea ameliorării raselor de carne Charolaise şi Limousine (circa 30.000 de capete în prezent), dar reprezintă fermieri care au bovine şi de alte rase, inclusiv din rasa Angus, care a ajuns la peste 100.000 de capete.

„La înfiinţare în urmă cu 11 ani eram 12 membri şi efectivele erau în jur de 2.000 de capete. Pentru noi totul a fost o provocare pentru că nu a existat acest termen de vacă de carne în România. Am luat-o de la zero din toate punctele de vedere. Evoluţia efectivelor a fost una foarte bună. Acum, efectivele de vaci de carne sunt undeva la 130.000-140.000 de capete“, mai spune Dumitru Grigorean. În total, în 2021 datele de la Institutul Naţional de Statistică arată că efectivele totale de bovine erau de 1,8 milioane de capete, în condiţiile în care în anii ‘90 acest efectiv depăşea 5 milioane de capete în total.

„Şi această tendinţă de scădere la nivel naţional se manifestă de la an din ce în ce mai mult. Evoluţia efectivelor de vaci de carne a fost foarte bună în ultimii opt ani (de când s-a lansat sprijinul cuplat pentru zootehnie n-red.), mai ales din punctul nostru de vedere, ca şi societate de ameliorare recunoscută la nivel european. Noi avem în jur de 90% din efective rasă pură, care au valoare economică şi genetică net superioară. Dar constatăm anul acesta că o stagnare a acestei creşteri“. Dumitru Grigorean spune că în ceea ce priveşte efectivul matcă de vaci există o stagnare de la începutul anului.

„Mai grav, fermierii sunt descurajaţi şi se gândesc cu îngrijorare la ziua de mâine, la a mai investi sau nu sau a mai rezista pe această piaţă unde, aşa cum spuneam, abia am început să să intrăm şi deja ne gândim sau unii dintre colegi, din păcate, se gândesc să renunţe, să abandoneze această activitate“. Stagnarea din sectorul creşterii bovinelor de carne vine şi după mai mulţi ani grei după pandemie, când consumul din pieţe importante din Uniunea Europeană a scăzut în condiţiile în care preţul pentru o astfel de carne este mai mare faţă de o carne obişnuită. Fermierii români s-au îndreptat către export pentru că exista un deficit pe piaţa europeană de carne de vită, dar cererea de dinainte de pandemie încă nu a revenit.

„Undeva între 80 şi 90% din ceea ce producem noi pleacă pentru îngrăşare în alte ţări. Dacă până nu de mult exportat mult în Europa, acum s-au mai deschis pieţe. Am început să exportăm şi în Turcia, exportăm şi în alte state, dar la un nivel de export destul de de redus. Acum cea mai mare provocare este piaţa, degeaba producem dar nu reuşim să vindem“. Managerul spune că şi fermierii se confruntă cu creşterea costurilor de producţie şi că vând la preţurile pe care le aveau în 2015-2016 şi că subvenţiile nu sunt suficiente.

„Acum, din păcate, pentru vaca de carne, dacă ne referim la anul 2022 pentru care s-au făcut plăţile, nici nu a ajuns la 209 euro pe cap. în condiţiile în care toate costurile au crescut şi vânzările au stornat, iar preţurile sunt aceleaşi din 2015, nu mai putem vorbi de eficienţă economică sau de profit. Dimpotrivă, toţi fermierii noştri lucrează în acest moment în pierdere. Fără intervenţia statului nu se poate opri acest declin“.

 

O campanie Ziarul Financiar susținută de
Banca Transilvania și Penny