Cămara Pogană, un mic procesator de fructe şi legume fondat de familia Pogan în urmă cu circa şapte ani, a ajuns de la un mic magazin pe Transalpina să distribuie dulceţuri, uleiuri, zacuscă şi alte produse în toată ţara, prin intermediul magazinului online propriu, cât şi prin intermediul băcăniilor din Alba, Cluj, Sibiu, Vâlcea, Suceava sau Bucureşti.
„Noi iniţial am început doar cu procesarea fructelor de pădure pentru că erau şi aproape de noi şi era păcat să nu le procesăm, iar ulterior văzând că există interes din partea clienţilor, care ne întrebau: dar zacuscă nu faceţi, dar murături nu faceţi?, am început să facem“, a povestit Elena Pogan, cofondatoarea producătorului în cadrul emisiunii ZF Agropower, un proiect susţinut de Banca Transilvania şi Penny. Materia primă pentru procesare vine de la producători din Sebeş şi împrejurimi, dar Cămara Pogana are şi o grădină proprie. În prezent, Cămara Pogană are 46 de produse în portofoliu, iar Elena Pogan spune că dacă pe timpul verii au mers pe Transalpina şi acolo s-au făcut cunoscuţi printre turiştii veniţi din toate părţile ţării, în extrasezon au mers la târguri ca să îşi crească notorietarea.
„Lucrăm şi cu producători specializaţi doar pe castraveţi, avem alţii doar pe gogoşari şi avem alţii de la care luăm ce nu avem suficient de la cei de la care am luat iniţial“. Antreprenoarea adaugă că avem suficienţi producători de fructe şi legume în ţară, dar „ar trebui o întâlnire între procesatorl cu producători şi de acolo să se stabilească nişte contracte“. În această mică afacere, famiia a investit circa 10.000-15.000 de euro, având în vedere că exista deja clădirea în care funcţionează acum mica fabrică, iar banii s-au dus doar către utilaje şi finisaje. În total, pentru Cămara Pogană lucrează cinci oameni.
„Ne dorim să ne extindem spaţiul de producţie. Mai exact, ne dorim o hală de procesare, să mutăm punctul de acasă de unde este în prezent, într-o altă zonă şi ne dorim să accesăm fonduri europene. Vedem ce reuşim să facem“. Elena Pogan precizează că pestru 100 mp de hală costurile ar fi undeva la 25.000 de euro, iar următorul punct de producţie ar urma să fie la 18 km de cel din prezent.
„Ne mărim capacitatea de producţie şi atunci avem nevoie de spaţiu mai mare pentru depozitare materii prime şi produse finite. De exemplu, noi procesăm 1,5 tone de afine iar nouă spaţiu ne-ar permite să procesăm 3 tone de afine“.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE