ZF Agrobusiness

ZF Agropower. Pavel Vlad, Locacombine, producător de cereale din Galaţi: Nu avem continuitate, nu putem să irigăm tot timpul şi nu avem randamente bune dacă nu avem apă pe canal

25.05.2023, 00:05 Autor: Florentina Niţu

O metodă de creşetere a productivităţii unei ferme o reprezintă investiţia în irigaţii. Totuşi, dincolo de investiţiile mediului privat, e necesar şi sprijinul statului.

Pavel Vlad, proprietarul companiei Locacombine, pro­ducător de cereale din Galaţi, a investit în trei tipuri de sisteme de irigaţii, adaptate la supra­feţe. Însă o piedică în creşterea radamentelor la nivelul fermei sale o reprezintă lipsa apei, care nu ajunge la staţia de pompare de la care acesta ar trebui să o preia, pentru că Agenţia Naţională pentru Îmbunătăţiri Funciare (ANIF) nu a făcut acelaşi efort investi­ţional.

„Am sisteme de irigaţii prin picurare, tip pivot şi cu tamburi, în funcţie de cum pot fi irigate parcelele pe care le am, de modul de pompare a apei, de cum sunt organizate cele patru OUAI (Organi­zaţii ale Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii – n. red.) din ju­deţul Galaţi, care au sisteme de irigaţii diferite. Însă, neavând o continuitate, nu putem să irigăm tot timpul şi nu avem randamentele cele mai bune. Anul trecut, exact în luna iulie când trebuia să irigăm, n-am mai avut apă. Una peste alta, sperăm să facem progrese şi să avem apă pe canal în viitor, acesta e cel mai important lucru“, a spus Pavel Vlad, administratorul companiei Locacombine, în cadrul emisiunii ZF Agropower, un proiect susţinut de Banca Transilvania şi Penny.

Mai multe detalii pe zf.ro

La Galaţi, acolo unde cultivă Pavel cereale, nivelul de precipitaţii este mai mare acum decât în anii trecuţi şi culturile sunt în regulă, dar se teme de siguranţa apei, căci de câteva zile a început să irige. „Nu s-a investit atât de tare în infrastructura principală de irigaţii şi ANIF are probleme cu motoarele, cu staţiile, dar startul l-a luat binişor.“

ANIF a anunţat că va investi în acest an 331,5 mil. lei pentru continuarea Programului Naţional de Reabilitare şi/ sau înfiinţare a lnfrastructurii Principale de lrigaţii şi lnfrastructurii de Desecare şi Drenaj în judeţele Argeş, Arad, Bacău, Botoşani, Brăila, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Dolj, latomiţa, Galaţi, Giurgiu, Mehedinţi, Olt, Teleorman, Tulcea, Vaslui, Vrancea.

„La staţia de pompare din localitatea Vânători, din 10 motoare, câte au fost acolo prevăzute pe timpul lui Ceauşescu, anul trecut mergea doar unul. Acum sunt două sau trei, dar tot mai sunt probleme să vină apa pe canal şi ANIF trebuie să facă investiţii foarte, foarte mari să pot reabilita staţia“, consideră Pavel Vlad.

El a completat că fermierii au temerea de a investi în sisteme irigaţii, pentru că nu au garanţia apei. „Degeaba ne cumpără sisteme de irigaţii prin picurare, prin pivoţi sau orice alte sisteme sunt pe piaţă, dacă nu avem garanţia apei. Statul trebuie să investească aici, pentru că ANIF administrează infrastructura principală de irigaţii. Noi poate ar trebui să plătim apa, să nu mai avem gratis“, a mai spus fermierul.

Locacombine a avut în 2021, ultimul an pentru care există date disponibile, o cifră de afaceri de 14,6 milioane de lei, dublă faţă de cea din anul anterior, şi un profit de 3,6 milioane de lei, fiind şi cel mai bun an agricol din istoria României, arată datele publice.

 

Pavel Vlad, administratorul Locacombine, producător de cereale din Galaţi: Nu s-a investit în infrastructura principală de irigaţii şi ANIF are probleme cu motoarele, cu staţiile.

 

O campanie Ziarul Financiar susținută de
Banca Transilvania și Penny