ZF Agrobusiness

ZF Agropower. Marius Chiorean, brânzeturile Torockoi: Ne-am gândit la export, avem produse pretabile pentru piaţa din UE şi am început discuţii în acest sens

05.10.2023, 00:05 Autor: Mădălina Dediu Panaete

♦ Bazele Torockoi au fost puse în urmă cu aproape 30 de ani, iar compania realizează brânzeturi maturate din 2010.

Marius Chiorean, property manager în cadrul De Colteşti (fosta Binal Mob), producăto­rul lactatelor Torockoi din judeţul Alba, spune că două produse din portofoliul companiei şi anume brânza maturată simplă şi brânza maturată cu condi­mente, ar fi pretabile la export şi au început deja unele discuţii în ceea ce priveşte livările pe pieţe din Uniunea Europeană.

„Credem că în anumite ţări din Europa, brânza maturată este mult, mult mai consumată  decât la noi şi atunci sunt anumiţi parteneri din România care s-au axat foarte bine pe piaţa de export, chiar cu produsele mai proaspete şi generează volume frumoase, ceea ce ne face şi pe noi încrezători că produsele noastre ar fi pretabile, şi de ce nu, să le ducem şi în Uniunea Europeană. În anumite ţări sunt foarte multe lanţuri şi de magazine române şi credem că s-ar bucura foarte mulţi români din afară să găsească produse de aici, de la noi“, a spus Marius Chiorean în cadrul emisiunii ZF Agropower, un proiect susţinut de Banca Transilvania.

România a exportat anul trecut brânză şi caş de aproape 90 de milioane de euro, în creştere cu 33% faţă de anul precedent, arată datele de la Institutul Naţional de Statistică (INS).

În 2017, exporturile au fost de aproape două ori mai mici în valoare. El spune că în continuare cei mai mari producători din acest domeniu vor rămâne elveţienii, francezii şi italienii datorită istoriei îndelungate pe care o au în acest domeniu, însă crede că producătorii români ar putea implementa din lucrurile care funcţionează în unităţile din Vest astfel că România  poate fi un producător important de brânzeturi de calitate.

„Vor fi din ce în ce mai mulţi producători în România deoarece în primă fază pare aşa un business cu marjă mai bună. Dar când iei în calcul perioada de timp, maturarea, costurile indirecte care apar, sunt avantaje şi dezavantaje. în cazul produselor proaspete, circuitul banilor este mult mai scurt faţă de circuitul banilor în acest segment de brânză maturată şi de aceea trebuie să fii foarte chipzuit“, a precizat el.  Bazele Torockoi au fost puse în urmă cu aproape 30 de ani, iar compania realizează brânzeturi maturate din 2010 atunci când compania s-a mutat într-o nouă locaţie. Torockoi are în portofoliu brânză maturată simplă, brânză maturată cu condimente, caşcavaluri, smântână, unt, brânză de burduf şi alte tipuri de brânzeturi.

„Branza maturată este un produs de nişă, dar care în ultimii ani a câştigat din ce în ce mai mult teren, a fost din ce în ce mai apreciat de consumator, dar totuşi nu se pot apropia volumele vânzărilor de brânză maturată cu cele ale produselor proaspete, românii în continuare preferând produsele de sezon sau telemeaua sau burduful, în detrimentul brânzei maturate“, a mai spus el. Însă, Marius Chiorean spune că fabrica procesează 15.000 de litri de lapte pe zi, lapte pe care îl colectează de la fermele din zonă.

„Lucrăm cu până la 13-15 fermieri în mod curent, 15.000 litri de lapte pe zi şi undeva la 60 tone de produs rulaj pe lună“. Compania livrează produsele cu maşinile poprii la 100-150 km de fabrică, atât la magazine din comerţul tradiţional cât şi în HoReCa sau în lanţuri mari de magazine.

De Colteşti este o afacere deţinută de familia Szakacs şi a avut în 2022 o cifră de afaceri de peste 24 de milioane de lei.

 

O campanie Ziarul Financiar susținută de
Banca Transilvania și Penny