ZF Agrobusiness

ZF Agropower. Lucian Dan, The Bottle by Barique: Piaţa evenimentelor s-a dezmorţit şi avem cereri în zona noastră, a Braşovului

30.07.2021, 00:05

Piaţa evenimentelor private – nunţi, botezuri, petreceri – şi-a revenit după „pauza“ din anul 2020, afirmă Lucian Dan, proprietar al The Bottle by Barique, companie care are trei magazine de vinuri în Braşov, unde îşi listează atât propriul brand de vin, Ferdinand, cât şi vinuri de la alţi producători români, şi oferă băuturi pentru evenimente.

„Piaţa evenimentelor s-a dezmorţit şi ne ajută foarte mult după un an dificil. În plus, ne ajută să educăm consumatorul. Căutăm prin evenimente să apropiem tinerii de vin, să vorbim pe limba lor şi să îi facem să înţeleagă că consumul de vin făcut cu tehnologie modernă, corect, este de preferat în dauna vinului de casă cu care am fost obişnuiţi în ultimii 20 de ani“, a spus Lucian Dan în cadrul emisiunii ZF Agropower, un proiect susţinut de Banca Transilvania şi Profi.

El a adăugat că evenimentele la care compania îşi oferă serviciile în acest an sunt în Braşov şi în împrejurimi, dorind să rămână un furnizor local.

„După cei zece ani în care am muncit şi am oferit consultanţă, o parte dintre ei ştiu ce îşi doresc şi au început să devină pasionaţi de vinuri, o parte a început să înveţe, iar o parte este în progres de a învăţa şi ne cere consultanţă în continuare“, a explicat Lucian Dan.

În ceea ce priveşte vinurile cele mai cerute de clienţi, antreprenorul spune că în timpul pandemiei de COVID-19 a crescut foarte mult segmentul premium şi super premium şi segmentul economic. Însă, s-a simţit o scădere a vânzărilor pe segmentul de mijloc, pentru vinuri între 20-80 de lei. „Acum lucrurile încep să îşi revină la normal. Avem potenţial să creştem anul acesta, dar depinde şi cum ne vom comporta şi noi ca producători. Sperăm să nu ne mai întoarcem la ceea ce a fost“, a completat el.

În portofoliul The Bottle by Barique, pe lângă vinurile Ferdinand, se găsesc şi vinuri de la Aurelia Vişinescu, Crama Oprişor, Cotnari, Crama Marcea, Villa Vinea, Crama Avincis, Crama Balla Geza, Crama Urlaţi sau Purcari, potrivit datelor de pe site-ul companiei.

Lucian Dan crede că un producător degeaba are o strategie de comunicare şi de marketing bine gândită, bine implementată şi structurată, dacă nu are canale de distribuţie bine puse la punct, pentru că produsul său nu o să ajungă pe raft în retail sau pe raftul unui magazin tradiţional ori online şi ulterior la consumator.

„Dacă nu ai canale de distribuţie bine puse la punct, care, practic, să concretizeze eforturile făcute de echipa de marketing sau viceversa, dacă nu ai suportul marketingului şi al comunicării pentru a ajuta acel produs să plece spre raft şi de pe raft, nu ajungi la consumator“, a afirmat acesta.

Proprietarul The Bottle by Barique consideră că, în primul rând, dezvoltarea pieţei vinului se face prin educare şi în special prin educarea consumatorului. „Tot ceea ce ne priveşte pe noi ca şi producători hotărăşte pentru dezvoltarea industriei. E nevoie de implicare activă din partea noastră în toate cele trei segmente, fie că vorbim de producţie, promovare sau vânzare/ distribuţie“, a conchis el.

O campanie Ziarul Financiar susținută de Banca Transilvania și Profi

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.