ZF Agrobusiness

ZF Agropower. Doi prieteni au investit peste 8 mil. lei într-o fermă de curcani crescuţi în sistem ecologic, cu abator şi unitate de procesare în localitatea Topoloveni din judeţul Argeş: „Primii curcani îi vom avea în toamna acestui an. Capacitatea fermei este de 2.500 de capete.“

13.04.2022, 00:06 Autor: Florentina Niţu

Aurelian Vîlnoiu şi George Şora s-a gândit în urmă cu cinci ani să producă mâncare. Astfel, au făcut câteva studii de piaţă şi au constatat că nişa produselor alimentare bio din România este în creştere şi că diversitatea este una dintre princi­palele nevoi ale consumatorilor. Aşa a apărut ideea de a face o fermă fermă de curcani crescuţi în sistem ecologic, proiect care în acest an se va materializa, după o investiţie de peste 8 milioane de lei.

„Am constatat că în România nu are producţie pe partea de curcan bio, astfel că am luat iniţiativa să facem prima afacere de producţie a cărnii de curcan bio. Ideea ne-a venit în 2016, apoi ne-am documentat şi în 2018 am depus un proiect pentru a accesa fonduri europene să facem o fermă de curcani bio, iar anul acesta va fi primul an de producţie“, a spus Aurelian Vîlnoiu, acţionar al Bio Star Logistic, în cadrul emisiunii ZF Agropower, un proiect susţinut de Banca Transilvania şi Profi.

Cofinanţarea europeană pentru acest proiect a fost de 7,85 milioane de lei, sumă atribuită în 2019, se arată pe site-ul Agenţiei pntru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR). Vîlnoiu a menţionat că la începutul anului trecut au achitat în avans finalizarea construcţiei acestui proiect, astfel că au reuşit să termine investiţia la preţul iniţial. „Dacă nu ne-am fi grăbit, costul investiţiei creştea cu 20%.“

„Primii curcani îi vom avea în toamna acestui an. Capacitatea fermei este de 2.500 de capete. Am mers pe o singură hală, deocamdată, dar dorim să ne extindem pe viitor. Avem o pajişte de 2,5 hectare alocată acestor curcani şi o producţie estimată anual este de 35 de tone de carne. Este o producţie mică pentru cerinţele pieţei, dar am mers pe lanţ integrat pentru a avea produse diversificate. Avem abator şi o secţie de procesare în cadrul firmei, unde vom face semipreparate precum pastramă şi cârnaţi de curcan“, a explicat Aurelian Vîlnoiu.

El a mai menţionat că vor achiziţiona cereale şi furaje certificate ecologic de la producătorii consacraţi din ţară, au deja colaborări încheiate şi au cumpărat o parte din furajele necesare.

Totodată, acţionarul Bio Star Logistic a spus că împreună cu asociatul său s-a gândit şi la piaţa de desfacere şi au discuţii cu viitorii potenţiali parteneri. „Nu cred că o soluţie pentru noi este desfacerea prin lanţurile de retail, pentru că doresc o producţie constantă, iar noi având o producţie mică nu vom reuşi acest lucru“, a adăugat el.

Conform datelor AFIR, în perioada 2014-2020, prin fostul Program Naţional de Dezvoltare Rurală, a mai fost finanţată înfiinţarea unei singure ferme de curcani în afară de aceasta, în 2015, suma fiind în valoare de 1,23 milioane de lei. Aceasta a fost accesată de Zoicaş Raluca Mihaela Întreprindere Individuală, iar ferma a fost făcută în judeţul Maramureş. De altfel, concurenţa pe această piaţă este încă mică, pentru că şi consumul este la fel, căci românii preferă carnea de pui, dar unul dintre brandurile cunoscute este Peneş Curcanul al companiei Bravcod, deţinută de Neculae Stinghe şi de Răzvan Şandru. Nu există date separate privind consumul de carne de curcan, însă datele Institutului Naţional de Statistică arată că în 2020 consumul mediu anual de carne de pasăre a fost de 28 kg/cap de locuitor.

O campanie Ziarul Financiar susținută de
Banca Transilvania și Penny