ZF 24

Vieţile secrete ale spionilor femei din MI6: Cum au reuşit să ocupe poziţiile de top ale spionajului britanic şi care este viaţa pe care o femeie agent trebuie să o trăiască

Vieţile secrete ale spionilor femei din MI6: Cum au...

Autor: Andrei Şerbănescu

08.12.2022, 15:23 785

În mentalul colectiv, arhetipul agentului secret a fost intruchipat de-a lungul istioriei de bărbatul imperturbabil, carismatic şi lipsit de orice frică. Cu toate acestea, nume precum Mata Hari, Virginia Hall sau Vera Atkins au demonstrat că domeniul spionajului este un loc în care, în pofida marilor riscuri şi a durităţii meseriei, femeile pot excela cu uşurinţă, asemenea bărbaţilor. Financial Times prezintă povestea celor mai iscusite femei din MI6, serviciul secret al Regatului Unit, domeniu care, în mod tradiţional, a fost aproape exclusiv ocupat de persoane de sex masculin. 

Kathy este unul dintre cei patru directori generali de la SIS, fiecare dintre ei raportând şefului, cunoscut sub numele de "C". Pentru prima dată, trei dintre aceştia sunt femei. Ele lucrează în cele mai importante domenii ale spionajului. Kathy este director de operaţiuni. Rebecca este adjunctul şefului, care supervizează strategia. Cea mai reputată funcţie din MI6 îi aparţine Adei, care este şefa departamentului de tehnologie, cunoscută sub numele de "Q". Jurnalistul FT a petrecut şase luni intervievându-le, încercând să înţeleagă cum cele trei agente au ajuns în vârf într-o carieră în mare parte destinată bărbaţilor şi care este viaţa pe care o femeie spion trebuie să o trăiască.

Profilul scăzut al acestor trei ofiţeri de rang înalt este în concordanţă cu istoria femeilor din serviciile de informaţii britanice. În trecut, femeile au fost trecute cu vederea, dirijate către roluri de secretariat sau, înainte de era SIS, desfăşurate ca "ispite" pentru a prinde în capcană sau şantaja inamicii. Atunci când Vernon Kell a cofondat precursorul MI6 în 1909, a identificat drept recruţi ideali bărbaţi "care puteau să ia notiţe pe manşeta cămăşii în timp ce călăreau pe cal". Opiniile sale despre femei erau mai puţin cunoscute, dar se spune că a comentat odată: "Îmi place ca fetele cu care lucrez să aibă picioare frumoase". În ciuda faptului că au dat dovadă de pricepere şi curaj în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, femeile din MI6 şi din agenţia sa soră MI5 s-au luptat acerb să progreseze, dar nu au fost recrutate în mod regulat ca ofiţeri de informaţii până la sfârşitul anilor 1970.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO