ZF 24

Vanzarile Rompetrol Rafinare au scazut cu 44% in trimestrul al doilea

06.08.2009, 18:44 26

Rompetrol Rafinare Constanta (RRC) a raportat pentru trimestrul al doilea vanzari nete consolidate de 773,4 mil. dolari, in scadere cu 44% fata de perioada similara a anului trecut. Afacerile sunt consolidate si cuprind rezultatele Rompetrol Rafinare (Petromidia), cat si pe cele ale subsidiarelor RomOil, Rompetrol Downstream, Rompetrol Gas, Rompetrol Logistics si Rompetrol Petrochemicals.

Scaderea este mai accentuata decat in primul semestru, cand compania a raportat afaceri de 651 mil. dolari, cu 38% mai mici decat in primul trimestru din 2008.

La nivelul primului semestru, scaderea cifrei de afaceri este de 46%, in dolari, la 1,116 mld. dolari, desi compania a inregistrat in aceasta perioada o crestere cu 4% a cantitatilor de carburant vandute fata de primul semestru din 2008, conform raportului transmis Bursei.

Principalii factori care au determinat scaderea afacerilor au fost determinata de scaderea cotatiilor titeiului si carburantilor pe plan international.

Cea mai mare scadere pe rafinare

Cea mai mare scadere s-a inregistrat pe segmentul de rafinare, care cuprinde rafinaria Petromidia si activele rafinariei VEGA din Ploiesti, ale caror afaceri s-au redus cu 51%, la 917 mil. dolari, in conditiile in care cantitatea de materii prime procesate a scazut cu 7%, la 2,14 mil. tone.

Pe segmentul de distributie, care cuprinde Rompetrol Downstream, RomOil, Rompetrol Logistics si Rompetrol Gas, scaderea vanzarilor a fost in primul semestru de 31%, in timp ce vanzarile Rompetrol Petrochemicals s-au redus cu 47%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO