Caută doar în titlu
ZF 24

Un pas spre normalitate: CDC anunţă că americanii complet vaccinaţi pot socializa în interior fără a purta masca de protecţie

Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor din SUA (CDC) a emis primul ghid cu privire la activităţile pe care le pot efectua oamenii care au primit a doua doză a serului anti-COVID-19 sau care vor fi inoculaţi cu vaccinul în doză unică produs de Johnson & Johnson, notează ABC News.

Ghidul include organizarea de mese festive, CDC anunţând că oamenii complet vaccinaţi se pot îmbrăţişa şi nu vor mai fi nevoiţi să se distanţeze şi să poarte mască când socializează cu persoanele apropiate.

„Un exemplu: Dacă bunicii au fost vaccinaţi, îşi pot vizita fiica sau alte rude chiar dacă cei din urmă nu au fost imunizaţi, în condiţiile în care persoanele respective nu se află într-o categorie ce poate dezvolta o formă severă a bolii”, spune directorul CDC Dr. Rochelle Walensky.

Ghidul menţionează că oamenii vaccinaţi nu vor fi nevoiţi să se testeze sau să autoizoleze dacă au intrat în contact cu un cetăţean depistat pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 şi nu prezintă niciun simptom.

Însă CDC spune că persoanele complet vaccinate vor fi nevoite să poarte mască facială şi să păstreze distanţa socială în public. De altfel, centrul nu recomandă vizitarea oamenilor care pot dezvolta o formă gravă a bolii COVID-19 şi propune evitarea grupurilor în care majoritatea oamenilor sunt neimunizaţi.

Statele Unite au administrat până acum peste 92 de milioane de vaccinuri anti-coronavirus, peste o treime din dozele folosite la nivel mondial. Ieri, rata de vaccinare a fost de 2.169.981 de doze, potrivit calculelor realizate de Bloomberg.

 
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.