ZF 24

Transavia vrea sa preia din cota de piata de carne de pui detinuta de importuri

12.07.2006, 16:58 70

In ciuda crizei generate de gripa aviara, producatorul de carne de pui Transavia intentioneaza sa se dezvolte in dauna importatorilor.
"Piata romaneasca este destul de exigenta din punctul de vedere al consumatorului. Totul este sa ai loc pentru a dezvolta productia interna. Intentionam sa acaparam din cotele detinute in prezent de importuri, prin lansarea de produse cu valoare adaugata", a declarat Ioan Popa directorul Transavia. Potrivit lui, consumul de carne de pasare s-a dublat in Romania si in regiune.
Directorul Transavia a mai spus ca in prezent compania se concentreaza pe produse refrigerate, spre deosebire de anul 2004, cand toata productia era formata din produse congelate. El a adaugat ca, pentru moment, firma se va concentra pe piata interna.
Anul trecut, Transavia a raportat o cifra de afaceri de 40 mil. euro si un profit de 5,5 mil. euro. Compania estimeaza pentru acest an o cifra de afaceri de 50 de milioane de euro, in crestere cu aproximativ 20-25% fata anul trecut, in timp ce asteptarile la nivelul profitului se situeaza in jurul valorii de 8,2 mil. euro. Aflati cum vede Ioan Popa dezvoltarea companiei in urmatorii ani, in ZIARUL FINANCIAR de maine.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO