ZF 24

Romanii contesta tot mai multe amenzi, dar numarul accidentelor nu scade

Romanii contesta tot mai multe amenzi, dar numarul accidentelor nu scade
18.05.2009, 13:03 19

In anul 2008 au fost contestate 8.113 de amenzi contraventionale, fata de 5,799 in 2007, in timp ce la nivelul primului trimestru din acest an au fost contestate 2.207 de amenzi, potrivit statisticilor Directiei Generale de Politie a Municipiului Bucuresti.

Numarul infractiunilor la regimul circulatiei rutiere continua sa creasca la nivelul Capitalei, de la 2.693 in 2007, la 3.615 in 2008 si continua si in primul trimestru din 2009, la 972 de infractiuni, ceea ce ar insemna ca este posibil ca numarul acestora sa ajunga la peste 4.000 pana la finele acestui an.

La capitolul contraventii in codul intra conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de catre o persoana care are o imbibatie alcoolica de peste 0,80 g/l alcool pur in sange, conducerea unui autovehicul de catre o persoana care nu poseda carnet de conducere sau conducerea unui autovehicul neinmatriculat sau cu numar fals.

Aceeasi crestere a fost inregistrata la nivelul Capitalei si de numarul accidentelor. Daca in 2007 s-au produs 4.305 de accidente rutiere cu victime, in urma carora au rezultat 125 de morti si 4.979 de raniti, in 2008 numarul acestora a crescut la 5.013 de accidente cu victime, 145 de morti si 5.827 de raniti.

Numarul amenzilor pentru depasirea limitei legale de viteza a inregistrat o scadere de 25% in 2008, la un numar de 40.694 de sanctiuni, potrivit datelor furnizate de catre Brigada de Politie Rutiera din cadrul Directiei Generale de Politie a Municipiului Bucuresti.

La nivelul primului trimestru al acestui an, volumul sanctiunilor pentru depasirea vitezei legale a fost de 9.610 amenzi, numar care indica in continuare o scadere a acestui tip de sanctiuni cu 2% comparativ cu anul trecut.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO