ZF 24

Rezervele valutare la BNR au crescut în iunie cu 335 milioane euro la un total de 53,4 miliarde euro. Plăţile scadente în luna iulie în contul datoriei publice însumează circa 306 milioane euro

Rezervele valutare la BNR au crescut în iunie cu 335...

Autor: Roxana Rosu

03.07.2023, 13:35 145

Rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau la finele lunii iunie la nivelul de 53,41 miliarde euro, faţă de 53,08 miliarde euro la sfârşit de mai.

În cursul lunii iunie în rezerve au intrat 1,41 miliarde euro reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR; alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor; alimentarea contului Comisiei Europene şi altele.

În acelaşi timp, au avut loc ieşiri de 1,08 miliarde euro reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR; plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută  şi altele.

Nivelul rezervei de aur s-a menţinut la 103,6 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 5,84 miliarde euro.

Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) au totalizat 59,26 miliarde euro, faţă de 59,19 miliarde euro la 31 mai 2023.

Plăţile scadente în luna iulie 2023 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor, însumează circa 306 milioane euro.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO