ZF 24

Respiro pentru clienţii cu credite în franci elveţieni

BNR a calculat ieri un curs de 3,4976 lei pentru un franc elveţian, în scădere cu 3,6% faţă de cotaţiile din martie, în condiţiile în care francul s-a depreciat în raport cu euro, iar leul s-a întărit în faţa monedei unice.

Anul trecut paritatea leu/franc urcase şi la peste 3,80, în condiţiile în care moneda ţării cantoanelor era văzută de investitori drept un refugiu sigur. Aprecierea puternică a francului a pus mare presiune pe clienţii cu credite în această monedă exotică pentru piaţa locală, care a şi dispărut din oferta băncilor. Soldul total se erodează lent în condiţiile în care este vorba în principal despre credite ipotecare.

La sfârşitul lunii februarie 2013 era vorba despre echivalentul a 2,8 mld. euro. Creditul în franci a fost adus pe piaţă de ungurii de la OTP în 2005, iar un an mai târziu a intrat şi în portofoliul Raiffeisen, mirajul dobânzilor mici propagându-se pe piaţă şi prin oferte ale Volksbank, Bancpost, Băncii Româneşti şi Piraeus.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.