ZF 24

RATB: Un tramvai al liniei 41 care se retrăgea la depou s-a ciocnit cu un alt tramvai al liniei 32

Autor: Roxana Alexe, Livia Ispas

18.07.2012, 13:55 750

Un tramvai al liniei 41 care se retrăgea la depoul Alexandria a intrat în coliziune, miercuri, în jurul orei 12.27, cu un alt tramvai al liniei 32 care mergea spre Piaţa Unirii, cauza urmând a fi stabilită, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al RATB, Brânduşa Raeceanu.

"Accidentul a avut loc în jurul orei 12.27, la intersecţia Calea Rahovei cu strada Sebastian, un tramvai al liniei 41 care se retrăgea la depoul Alexandria intrând în coliziune cu un alt tramvai al liniei 32 care mergea spre Piaţa Unirii", a spus Brânduşa Raeceanu.

Ea a mai spus că deocamdată nu poate preciza din ce cauză s-a produs accidentul, aceasta urmând să fie stabilită după ce vor fi încheiate cercetările.

Brânduşa Raeceanu a adăugat că tramvaiele nu mai circulă în zona producerii accidentului, iar pentru preluarea călătorilor a fost înfiinţată o linie navetă, care va circula în momentul în care traficul rutier va fi deschis în zonă.

Unsprezece victime au primit îngrijiri medicale în urma accidentului din Rahova, în care au fost implicate două tramvaie, traficul în zonă fiind închis din toate cele patru sensuri, a declarat purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere a Capitalei, Ioana Stancu.

"Deocamdată primează acordarea primului ajutor. Vom începe şi cercetarea la faţa locului, pentru a stabili dacă şi ce regulă a fost încălcată", a spus Ioana Stancu.

Ea a precizat că traficul în zona intersecţiei Calea Rahova cu strada Sebastian este închis din toate cele patru sensuri, şoferii fiind direcţionaţi spre Calea 13 Septembrie şi Şoseaua Sălaj.

Unul dintre vatmani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.

Primele şase victime ale accidentului de tramvai din Rahova au fost transportate la spitalele Universitar şi Bagdasar din Capitală, a declarat coordonatorul SMURD Bucureşti, medicul Bogdan Opriţa.

"Niciuna dintre victime nu este în stare gravă. Primele şase victime ale accidentului au fost transportate la spitalele Universitar şi Bagdasar din Capitală", a spus Bogdan Opriţa.

El a precizat că printre victime este şi un copil de 10-11 ani. Una dintre victime, o femeie, are o contuzie la nivelul coloanei vertebrale, în zona cervicală, o alta având o posibilă fractură la membre.

Trei tramvaie ale liniei 41 au fost implicate, în dimineaţa zilei de 10 mai, într-un accident, în Pasajul Lujerului din Capitală, pe sensul spre Piaţa Presei Libere. Potrivit RATB, unul dintre tramvaie a rămas defect pe linie, al doilea a oprit la timp în spatele primului, însă cel de-al treilea nu a reuşit să frâneze şi le-a lovit pe celelalte două.

În urma accidentului au fost înregistrate aproape o sută de victime, unele dintre acestea fiind transportate cu ambulanţele la patru spitale din Capitală.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO