ZF 24

RATB intentioneaza sa achizitioneze 500 de autobuze cu 134 mil. euro

20.04.2007, 13:41 19

RATB va cumpara, pana la finele lunii iunie 2009, 500 autobuze noi pentru care va plati o suma estimata la 447 milioane lei (134 milioane euro), prin licitatie la care vor avea dreptul sa participe doar firme cu un nivel mediu al afacerilor de minim 300 milioane euro in ultimii trei ani.

Autovehiculele cu o lungime de 12 metri, dotate cu motor euro 4 si podea complet coborata, vor fi achizitionate in trei etape, respectiv pana la 31 decembrie 2007 (50 autobuze), pana la 30 noiembrie 2008 (300 bucati) si 30 iunie 2009 (150 unitati).

Sumele necesare pentru cumpararea celor 500 de autobuze vor fi alocate de la bugetul local al Primariei Municipiului Bucuresti (PMB).

Ofertele pot fi depuse pana la 12 iunie 2007, doar de catre firme cu o cifra de afaceri medie anuala pe ultimii trei ani de cel putin 300 de milioane de euro.

Regia Autonoma de Transport Bucuresti (RATB) a anuntat in luna ianuarie ca in cursul anului 2007 va inlocui un sfert din autobuzele vechi dotate cu motoare care incalca normele europene de mediu.

Parcul auto al RATB este alcatuit din 533 tramvaie, aproximativ 280 troleibuze si 930 autobuze.

Potrivit unei initiative municipale, mijloacele de transport vechi, echipate cu motoare care nu respecta normele de mediu europene vor avea interdictie de a circula pe strazile Capitalei incepand cu anul 2008.

PMB a achizitionat, la sfarsitul anului 2005, un numar de 500 de autobuze Mercedes, care au costat 94 de milioane de euro. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO