ZF 24

PwC România: Piaţa de capital din România a înregistrat un recul în 2022 şi în primele trei luni din 2023, pe fondul incertitudinii economice şi geopolitice, dar ar putea atinge un record în acest an datorită listării Hidroelectrica

PwC România: Piaţa de capital din România a...

Autor: Roxana Rosu

20.07.2023, 10:59 664

Piaţa locală de capital (segmentul reglementat şi sistemul multilateral de tranzacţionare - SMT) a ajuns la o capitalizare bursieră de 211 miliarde de lei în 2022, în scădere cu 15% faţă de 2021, pe fondul incertitudinilor geopolitice şi economice, potrivit unui raport realizat de PwC România.

Trendul descrescător al capitalizării bursiere a continuat şi în primele trei luni ale anului 2023, dar s-a inversat după finalizarea cu succes a listării companiei energetice Hidroelectrica în luna iulie 2023.

”De la izbucnirea pandemiei din 2020, contextul economic din România a fost volatil, susţinând incertitudinea în rândul investitorilor şi în diverse sectoare. Chiar dacă în 2022 nu au fost listări noi de acţiuni pe segmentul principal al Bursei de la Bucureşti, SMT a continuat să fie atractiv pentru investitori şi pentru companiile mici/mijlocii înregistrând un total de 11 noi listări de acţiuni. Anul 2023 este diferit având în vedere succesul listării companiei Hidroelectrica pe segmentul principal al bursei, fapt care aduce BVB mai aproape de calificarea la statul de piaţă emergentă de către Morgan Stanley Capital International, aceasta devenind implicit o bursă mult mai atractivă pentru investitorii străini”, a declarat Sorin Petre, Partener PwC România.

Capitalizarea bursieră pe segmentul principal al BVB în anul încheiat la 31 martie 2023 a fost de 204 miliarde de lei, înregistrând o scădere de 5% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2022, în timp ce valoarea medie lunară tranzacţionată din aceeaşi perioadă aproape s-a înjumătăţit, arată datele din raportul”Multiplii de evaluare ai companiilor listate la Bursa de Valori Bucureşti şi ai pieţei locale de fuziuni şi achiziţii”.

”Cu toate că în primele trei luni ale anului 2023 capitalizarea bursieră a fost pe un trend descrescător faţă de aceeaşi perioadă din anul anterior, în luna iulie 2023 s-a finalizat cu succes listarea celui mai mare producător de energie verde - Hidroelectrica care a adus un plus important de lichiditate şi încredere în piaţa locală de capital. BVB a fost astfel propulsată pe scena burselor internaţionale atractive, mai ales pentru că listarea Hidroelectrica reprezintă cel mai mare IPO încheiat în Europa şi al treilea la nivel global din perioada ianuarie - iulie 2023. De asemenea, este cea mai mare listare de acţiuni din istoria BVB, surclasând-o pe cea a companiei Electrica din 2014 (valoarea atrasă din listarea Hidroelectrica a fost de 6 ori mai mare faţă de cea din IPO-ul Electrica). Analizând datele la zi, vedem o creştere a capitalizării pe segmentul reglementat al BVB la 270 miliarde lei, de la 197 miliarde lei în 2022”, a declarat Raluca-Alexandra Capaţina-Stoica, Senior Manager PwC România.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO